Momente de fericire

Capitolul 5

Mă trezesc foarte greu, foarte obosită și cu o durere insuportabila de cap. Imediat îmi vine în gând intrebarea "se merita?". Găseam mai multe răspunsuri contra decât pro, totuși. De ce să mă pun la somn la ora 2:00? De ce să dorm eu patru ore pentru o persoana pe care nici măcar nu o cunosc? De ce? Desigur mi-am zis "nu o să îl mai caut, nu se merita". Recunosc, am fost egoista, eu știam cine e el, ii știam povestea cât de cât, știam cu cine vorbesc. Eu îmi puneam toate întrebările alea fara sa ma gândesc că defapt el își pierde timp cu o necunoscută, nici măcar să o cunoască pe facebook.
Am mers la școală, am stat la ore, iar în acea zi ne-a zis o profesoara "Nimeni nu este ce pare a fi". Mi-a intrat asta în cap și intr-un moment de tăcere, m-am gândit "daca ar știi cine sunt, nu ar mai vorbi cu mine". Nu făcusem nimic grav, doar că fostul meu prieten se combinase cu prietena cea mai buna a prietenei celui pe care il cautasem, deci clar aveam frigiderul plin de păreri proaste. Auzisem din gura ei multe lucruri pe care nu le făcusem, așa ca îmi era frică de ceea ce putea sa ii zică lui. Mă rog, oricum nu aveam de gând să îi zic cine sunt.
După ore merg în parc. Devenise deja o rutină pentru mine, era liniște, era plăcut și puteai sa fii singur în sinea ta. Fie că vrem să recunoaștem sau nu, fiecare loc în care mergem cu cineva lasă o amintire, iar de fiecare data când ajungi acel loc îți aduci aminte de acele momente. Parcul era "plin de el", de fostul meu prieten, așa că mergeam acolo și îl așteptăm intr-un fel, chiar dacă eram conștientă că nu o sa vină. Îmi făceam rău singura, dar altceva mai bun de făcut nu aveam.
Ies din parc, merg la autobuz si aștept sa ajung acasă.
Se făcea seara, dar nu știam dacă vreau să se facă pentru că știam că o sa distribuie acel link, simțeam că mai vrea să vorbim după felul cum aborda subiectele si felul cum răspundea atât de repede. Nu puteam opri timpul așa că am așteptat să treacă. Era deja seara si evident am dat peste link-ul de la c2m. Am intrat si din nou "Hei". Mă așteptam sa ma interogheze iar si sa nu ma creadă ca sunt eu, tocmai de aceea am zis "sunt aceeași anonimă de aseară si de acum 5 zile". La care el "nu e nevoie să zici asta de fiecare dată. Zi doar că ești anon ^^ si îmi dau seama cine ești". Probabil vă întrebați de ce tocmai "anon ^^", pai anon fiindcă eram anonimă si ^^ pentru că erau semnele pe care le foloseam mereu. A sunat drăguț ceea ce a zis, fără sa vreau am schitat un zambet mic. "Bine, așa voi face. Sunt anon^^", incepeam deja să mă acomodez cu toată treaba asta, incepeam da am încredere în el desi nu știam prea multe despre el. Am început să îi explic prin ce treceam, am început sa ii explic cât de greu e si cat de mult țin la acel băiat. Mi-a zis că nu știe cum e, dar își imaginează că e greu. M-a încurajat chiar dacă nu știa cine sunt. Îmi explicase si el ca viata lui nu e atât de perfectă, ca are multe situații nașpa, că a făcut unele chestii care nu trebuiau făcute. Fara sa ne dam seama ne consolam unul pe altul, be dădeam sfaturi si aveam grijă să zicem câte ceva care să ne schimbe dispoziția în bine. El deja începea sa fie curios cu cine vorbea, deja începea să pună întrebări. Răspunsul la fiecare întrebare era "nu stiu". Nu vroiam sa afle cine sunt, eu nu căutăm băieți și nici nu vroiam sa știe că el l-am căutat. Nu am facut-o cu un motiv anume si totuși, cine m-ar fi crezut? Știam că am lăsat câteva informații despre mine așa că mă simțeam prost, îmi era frică. Chestia cea mai tare a fost ca m-a făcut sa uit de ceea ce mă durea. Eram atât de preocupată ca el sa nu afle cine sunt încât uitam sa ma mai gandesc la despărțire.
Am negat tot ce era adevărat, am zis nu stiu cand era fals și tot așa. La fel ca în seara precedentă, ne-am pus la somn la ora 2:00. I-am zis "noapte buna ^^, mai vorbim" iar el a răspuns la câteva minute distanta "Bine, noapte buna anon ^^ :* ". Îmi dăduse un pupic, dar eu nu am reacționat în vreun fel pentru că eram obișnuită să primesc pupici de la băieți, dar trebuie să recunosc, am schițat un zambet în colțul gurii. Era deja greu, dar culmea e că am început sa rad la un moment dat si sa ma gandesc "băieții ăștia, ne mănâncă până și orele de somn".
P.S.:Atunci când ceva e menit să ți se întâmple, ti se va întâmpla. Vei ajunge in situații în care nu credeai că vei fi vreodată, dar aceste situații îți vor schimba viața.