Imperiul nebuniei

Miroase a moarte

    Casa lui mi se părea mult mai mare și mai înfricoșătoare,dar acum nu contau pentru mine aceste detalii infime,acum trebuia să ne salvăm de la moarte,pe mine și pe acest om.Camera în care am fost trimisă era una cum mi-am fi plăcut,singura cameră în care mă simțeam liberă,m-am aruncat în pat și așteptam dimineața,mă uit la ceas,aproape miezul nopții,încerc să închid ochii și să dorm.Brusc,un clopoțel suna pe hol,nu,în fața ușii mele,majordomul mi-a spus să cobor  ,am fost chemată în camera cea mai mare din acestă casă.Mi-am pus un pulover pe mine și am coborât scările,acolo,pe un scaun care părea moale,în fața șemineului roșu,era el,Lieber.

     -Credeam că în seara acesta vom discuta despre plecarea noastră din țară.

    -Sigur,putem începe chiar acum,totul este să păcălim Alianța și să putem trece granițele,am aici o hartă a țării,dacă putem trece granița de Nord,vom ajunge în următorul stat și de acolo ne putem refugia în cealaltă emisferă,unde ne vom schimba numele.Cum șeful poliției  capitalei este și conducătorul acestei Alianțe,putem să punem presiune asupra lui și să fugim,surprinzător,o parte din oamenii capitalei încă vă susțin.

   Devin obosită și nu mă pot concentra cum trebuie pentru a-i putea explica acestui lider infantil cum că trebuie să dispărem cât mai repede din acestă țară,furioasă mă retrag în camera mea și aștept ca dimineața să fiu mult mai calmă,chiar înainte de a încuia ușa un picior se strecoară malefic înăuntru.

     -Credeam că vei respecta înțelegerea noastră,altfel tu vei suferi,la fel și domnul Duncan,cum îi spui tu,Dilly.

   Încerc să strâng din dinți să-l suport,mă întorc alături de el în acea cameră.

   -Dă-mi un stilou și câteva foi,voi termina chiar acum.

   Nu era uimit de cererea mea,am scris un plan de 11 foi pe care cred că-l va aprecia,acum nu mai pot lucra în departamentul de poliție,trebuie să rămân un simplu om în umbra acestui neobrăzat.Fiind mulțumit, îmi dă permisiunea de a mă retrage în camera mea.

   Dimineața,primesc un ziar pe sub ușă,desigur  majordomul mi l-a lăsat,îl așez puțin și să vedem...prima pagină.

    -Nu se poate!

  Arunc hârtiile pe jos îngrozită și alerg spre biroul său,fără să mă schimb.

  -Cum ai putut face asta?De ce i-ai ucis?Nu meritau asta!Ești doar un monstru!

 -Doar așa puteam fugi din țară,ei erau singurii care ne țineau pistolul la tâmplă.

  Ziarul era un întreg necrolog al membrilor Alianței din capitala țării,peste 100 de oameni au fost uciși din ordinul președintelui ,spânzurați și jupuiți de soldați,nimeni nu putea spune nimic,toți aveau mâinile legate ,chiar și eu.