PICTORUL -In cautarea muzei

Prolog

Mana mea tremura pe panza alba. Linile subtiri cad pe suprafata fina, de matase. Nu pot intelege nimic, cel putin inca nu. Pensula aluneca usor. Inchid ochii iar in fata mea apare chipul ei. Chipul muzei mele. Ochii ei albastri stralucesc in bataile luminii. Tenul ei este palid si pare atat de fin. Atat de fragil. Buzele ei rosiatice se deschid intr-un mic zambet stralucitor. Zambesc si eu. Deschid ochii iar pensula continua sa alunece pe panza.

Geamul e deschis iar pletele mele blonde se rasfira in bataia vantului. Imprasti firicele subtiri peste catrastrofa din fata mea... Orele trec in zbor iar eu stau in fata acestei panze, cu aceasi pensula, cu aceleasi culori. Doar imaginea s-a schimbat, a evoluat. Catrastrofa a inceput sa prinda contur. Contrastele au devenit puternice, noantele au inceput sa se imbine. Iar culoarea dominanta, eii bine aceea culoare a ramas vesnicul meu albastru. Albastrul ochiilor ei. Cerul si marea se ating. Noantele de albastru prezentata in antiteza se contopesc. Doar norii rosiatici care stau in bataia soarelui si nisipul rasfirat in mii si mii de puncte aurii, mai ofereau diversitate micului tablou. 

Ma indepartez de peisajul meu, de creatia mea. Ochii mi se inchid usor si un suspin imi parasesc buzele. E gol, atat de gol ... Ceva lipseste. Cerul e brazdat cu nori iar marea e acoperita de mici valuri... insa totul e prea gol.

Gandurile imi sunt brazdate din nou de imaginea ei. Ma indreapta spre tablou cu pensula in mana. Linile negre incep sa se asterne usor. Continua si ondulata o linie subtire ii contureaza corpul. Mijlocul subtire, picioarele lungi si undele unisole ale corpului sau erau acoperite de panza alba ce zbura in bataia sorelui. Buclele ei aurii aburau in adierea aspre ale vantului. Fire de nisip se ridica si ii onconjuara corpul. Doar bratele ei stau nemiscate, atarnand pe langa corpul ei firav. Asez pensula pe masa iar pasii mei se indeparteaza de panza. Acum ochii mei sunt multumiti. Imaginea ei umple tabloul. Ea! Ea este cea care imi completeaza toate creatile. Frigul patrunde in atelierul meu inchid fereastra. Intunericul s-a lasat peste natura ce ma incojura. Padurea atat de luminata in mi si mi de culori este dominata de gri, de negru iar un peisaj nocturn plin de singuratate se asterne in fata mea. Nontele inchise imi patrund in inima amintindu-mi de perioada mea intunecata. Perioada in panza mea era acoperita de negru. Noaptea domnea pentru mine, peste mine. Rasuflu usurat si ma indepartez de fereastra. Acea perioada a disparut. A disparut odata cu aparitia ei.

Cine e ea? Ce e ea? Ce insemana ea? De unde a aparut ea? Aceste intrebarisunt in ceata. Sunt in ceata pentru mine. Stiu doar ca a aparut acum doua saptamani. A aparut intr-o simpla noapte. Tunetele zgomotoase se asezau peste conacul meu. Nu puteam sa dorm. Oboseala ma cuprindea tot mai tare insa luminile intense si zgomotele asurzitoare ale furtunii nu imi dadeau pace. Intr-o incercare disperata am inchi ochii pentru ultima data.

Un chip mi-a aparut in fata, mi-a aparut in vis. Ochii ei albastri ma priveau cu blandete, iar buzele ei erau in continu deschise intr-un zambet. Corpul ei emana caldura, lumina, blandete... iar eu, eu eram atat de intunecat. Atat de lipsit de aceea fericire pe care ea o emana. Am privit-o si am studiat-o intreaga noapte in vis. Acela a fost momentul in totul a inceput. A doua zi gandul mi-a stat incotinu numai la ea. In aceea zi nu am facut nimic. Am asteptat noaptea sperand din nou s-o vad. Asa s-a si intamplat. Am vazut-o si atunci si in fiecare noapte.

Cand ce-a de-a treia zi a inceput i-am facut primul portret. A fost unul cald, deschis, plin de culoare, lumina, caldura care emana... chiar emana "iubire"

Culorile calde le-au inlocuit pe cele reci iar singuratatea mea a devenit, a devenit mai usor de suportat. Acum ea apare peste tot, in toate picturile mele. Nu stiu, chiar nu stiu cum am putut supravietui inainte de ea, nu stiu cum am supravietuit fara muza mea. Fara printesa mea blonda din vise.

Pasii mei se indreapta spre salon. Corpul meu se scufunda in fotoliul adanc, acoperit de piele. Flacarile mari asezate in semineul vechii imi acopera corpul corpul cu caldura. Era o caldura molesitoare. Ochii mei se inchid usor. Dar un gand nu ma lasa sa dorm. Ochii ei imi apar in minte iar gandurile imi ies pe gura fiind auzite in toata casa. In toata casa pustie! Nu am vrut pe nimeni langa mine. Nu am vrut nici macar servitori. Nu am nevoie de ei. Sunetul sentimentelor mele ma fac sa zambesc, punandu-ma pe ganduri. 

-Oare tu, frumoasa mea printesa, oare tu existi? Oare traiesti pe acest pamant? Si daca sa de ce nu esti cu mine? Oare chiar si soarta ma uraste atat de mult? ... Sunt impacat cu al meu gand. Sunt impacat sa fiu singur... si totusi, ideea de a te avea pe tine. Ideea de a te avea la pieptul meu. Aceasta idee ma face sa surad.

Linistea s-a lasat din nou peste conac.

Singur. Sunt atat de obisnuit cu singuratatea. Totusi chiar mi-as dori o schimbare. Ochii mei se inchid, iar eu, eu adorm cu gandul la etarna mea muza!

____________________________________________

Poveste noua! sper ca va placut ciudatul meu prolog... am decis sa fac poveste asta pentru ca o am in gand de mult timp... Va fi o poveste foarte sentimentala... va fi povestea prin care ma voi descarca... nu stiu cat de des voi posta la ea... nu stiu ce voi face din ea... nu stiu ce e cu ea...

Devin si eu derutata... asta sunt eu1 In povestea asta ma voi descarca de toate sentimentele :))

In orice caz sper sa va faca placera sa o cititi :) :* kisses

Va iubesc pe toti :) :* !!!