PICTORUL -In cautarea muzei

Epilog

"Te ridic la lumina cand te scufunzi in intuneric"

Bratele lui erau calde si atat de primitoare. Pur si simplu stiam ca locul meu era acolo. Capul meu era asezat in scorbura gatului lui iar totul se mula perfect. Bratele lui puternice si ingrijite imi invaluiau talia protejandu-ma de orice altceva se afla in jurul meu. Ochii lui albastri ma absorbeau din priviri, incerca sa capteze fiecare detaliu, fiecare gest, fiecare cuta, fiecare imperfectiune, fiecare inspiratie si expiratie, fiecare gand, fiecare moment petrecut cu mine. Stiu asta! Nu trebuie sa ma indoiesc vreodata de asta. Stiu asta cu tot corpul, si mintea si sufletul. Facea aceleasi lucruri pe care le faceam si eu cu el. Pur si simplu il priveam si ii transformam fiecare trasatura intr-un punct esential si ireal, intr-o picatura care facea pulsul vietii sa mai se varse si sa calatoareasca inca in trupul meu, odinioara ostovit, care pur si simplu s-a renascut odata cu vederea lui. Inchid ochii involuntar, imaginea lui piere iar fiecare picatura creata si faurita se zdrobea pe foaia alba, goala si pura formand cuvinte alese, complexe, cuvinte ale sufletului.

"Ochii albastri ai ingerului coborat asupra mea straluceau mai puternic decat in oricare vis ce il avusem vrodata. Stralucirea lor imi ardea sufeltul putred transformandu-l in cenusa si lasandu-l sa renasca ca si urmas al  pasarii fenix. Totul avea sa se schimbe odata cu renasterea lui, sufletul, corpul si inima mea aveau sa fie mai noi, mai salbatice, mai vi, mai bune. El era ingerul meu, ingerul ce ma tinuse in viata, visul lui era cel care facea sangele sa mai clocoteasca pentru cateva momente in venele mele uscate. Totul era rece, demonic si nedrept cand eram atat de departe de el, de tot ce mi-as dori de la viata mea limitata. Iar acum ca il am in fata mea, cu pletele lui aurii, cu ochii celui mai deschis si primitor abis, cu buzele lui rozali, carnoase, cu corpul lui crustat din cea mai aleasa mana cereasca cristalizata, sensibila, fina si in acelasi timp solida si bruta. Imagina lui ma facea sa cred ca sunt in cel mai protejat loc de pe pamant, si intelesesem ca orice s-ar mai fi intamplat, oriunde aveam sa ma aflu aveam sa cunosc, sa gust, sa ma invaluiesc si sa fauresc lumina cu el alaturi de mine... El ,doar el si numai el... ingerul care mi-a fost daruit de ceruri. Mie, doar mie si numai mie! "

Ochii mei se inatalnesc din nou cu ai lui si imi inalt corpul, ii prind mai bine gatul cu mainile mele tremurande. Instantaneu la miscarile mele el se apleaca deasupra mea iar fruntile noastre se unesc, respiratia, bataile inimii, totul era mai accelerat, totul parea mult prea ireal, mult prea fantomatic. O explozie de controverse imi invadasera intreaga fiinta. Brusc linistea atat de puternica si de perfecta nu imi mai ajungea. Nu puteam sa ma obisnuiesc cu imaginea lui in fata mea fara a ma mai gandi la posibilitatea ca el sa nu fie aici la posibilitatea, ca el sa fie doar o fantezie a mintii mele bolnave. Buzele mele se desprind iar vocea imi este indepartata distanta parca ireala, cuvintele erau atat de nerealiste si lipsite de sens si erau atat de transparente abea descontorsoninand linistea placuta.

-Esti... esti real? Spune-mi! Te implor spune-mi, spune-mi orice. Te implor sa imi spui ca nu esti o alta facatura a mintii mele care se joaca cu nervii mei doborati, te implor nu ma lasa sa fierb in undele vulcanice ale sufletului meu putred. Te implor scoate-ma din intunecimea valurilor irealului, scoate-ma la lumina, iar in lumina aceea sa fi tot tu. Sa ma ti tot asa in brate, sa-mi vorbesti, sa ma pictezi cum stiu ca ai visat, sa ma faci a ta. Caci daca ma voi trezi si tu vei fi din nou doar o inchipure, eu refuz sa ma mai lupt, ma voi lasa inecata in intuneric. Te iubesc prea mult ca sa simt asta, te ador mult prea mult, te venerez mult prea mult.

-Muza mea, doar a mea si numai a mea. Asta e prea perfect sa fie adevarat, mie atat de frica ca ar putea doar un vis, iar in cazul asta as muri aici, acum, in somn, sa fiu cu tine, sa raman al tau si tu a mea pentru eternitatea eternitatilor. Dar nu e un vis. Nu are cum sa fie, nu mai trebuie sa visam, sa ne amagim si sa ne luptat cu intunericul singuratatii. Nu mai e nevoie sa ne chinuim, ne-am regasit intr-un sfarsit iar asta inseamna ca tot intunericul a disparut pentru totdeuna. Orb am fost ratacind in intuneric dar te-am gasit si m-am luminat. Vreau sa te tin in brate pentru totdeuna, vreau sa te ating, sa te sarut.

-Atunci fa-o! Fa-o acum pictorul meu!

-Te iubesc frumoasa mea muza!

-Te iubesc perfectul meu pictor!

Bratele lui ma strang mai puternic iar corpurile noastre sunt lipite, sunt gata sa fie unul. Mainile lui s-au ridicat usor de pe talia mea urcand pe brate, traversand umeri si oprindu-se asupra gatului meu. Atingerea sa fina imi umplea corpul cu fiori electrizanti de placere. Degetele lui fine imi mangaiau obrazul iar mainile mele urcau pe pieptul lui simtindu-i fiecare bataie a inimii fiecare miscare incostienta. Simteam tot ce putea sa simta, simtea tot ce puteam sa simt. Distanta dintre noi devenea tot mai apasatoare, ochii mei coborasera asupra buzelor sale rozalii si crepate, iar toata fiinta mea isi dorea sa le sarute, sa ii simt gustul, sa simt cum cad in bratele lui. Stiam ca e al meu, el nu mai avea alt loc in univers. El trebuia, voia, si statea doar langa mine, statea in locul de unde apartinea. Stiiusem iar acum reuseam sa vad, el era doar al meu.

-Esti al meu!

-Sunt al tau!

Tot universul s-a oprit, timpul a incetat sa curga, sa coexiste alaturi de noi, tot ce contase inainte murise. Doar noi mai traiam, doar iubirea noastra supravietuise. Buzele noastre se unisera framantandu-se unele de celelalte. Limbile noastre se incolaceau armonios iar bratele se agatau cu disperare de hainele, de trupul celuilalt cu o nemarginita frica de nu a pierde acea senzatie completa de implinire si euforie. Iubeam totul la el iar corpul meu tremura sub atingerile lui, poate altadata patimase insa atat de perfecte in acest moment. Stiu ca-si cautase muza atat de mult timp, cu atat de mare disperare si o gasise intr-un sfarsit. Inima mea inca salta de bucurie, eu eram aceea, eu eram persoana care il scotea la lumina atunci cand era scufundat in valurile intunericului, eu eram cea care ii reunea sufletul faramitat de nefericire, eu eram cea care il completa pe el, cea care ii completa munca. Eu eram salvarea lui, fericirea lui, rezistenta lui, eu eram muza lui! Iar asta ma facea sa lupt, sa traiesc, sa simt, sa iubesc! Cautarea muzei se incheiase pentru totdeuna caci acum avea acea muza langa el, in bratele lui, sub buzele lui.

Totul avea sa fie perfect si implinit iar acum trupurile si sufletele noastre nu aveau altceva de facut decat sa se cunoasca fiind inca legate si necunoscute. Aveam sa strabatem armoniile iubirii. Aveam sa o facem impreuna. Adevarul este ca asta nu e sfarsitul nostru! Asta e inceputul nostru, asta e inceputul adevarat al acelei iubiri unice care ne consuma constant, aceasta linie avea sa fie prima dintr-un lung tablou acoperit cu armonii ale iubirii.

—————

Nu-mi vine sa cred... chiar s-a terminat... am terminat poveste... e tragic. Chiar e. Initial am vrut si un vol 2 dar m-am razgandit... poate vor mai aparea one-shoturi dar nimic mai mult:)

va iubesc, va multumesc de sustinere si ma bucur ca pana la urma m-am tinut de povestea asta chiar daca cateodata aveam momente de impas:*

Liss sper sa-ti placa :* e sfarsitul primei carti si e toata numai a ta :))) cum o sa fie si a treia si a patra si cate m-oi obliga tu sa fac :))) te iubes baby:*