PICTORUL -In cautarea muzei

Azi las totul in urma

Imi deschid ochii si vad cum stau din nou singur in pat. Anabell nu e langa mine, inca o data ea s-a trezit inaintea mea. M-am obisnuit deja, insa ceva ma apasa iar un nod mi se formeaza un nod. Am o presimtire groaznica, simt cum ceva imi invaluie corpul iar acel ceva seamana atat de bine cu intunericul noptii.

De ce as simti acel intuneric din nou? De ce as face asta acum cand pe langa a mea muza mai am o fiinta care  sa imi lumineze calea. Nu imi place intunericul, chiar il detest. Detest faptul ca ma cuprinde atat de des, detest faptul ca gandul si imaginea ei tiparita in mintea mea nu mai imi sunt de ajuns si detest faptul ca eu m-am afundat in acest intuneric.

Eu sunt singurul vinovat. Mie imi era de ajuns imaginea ei intiparita in mintea si in sufletul meu. Numai eu sunt de vina! Si totusi ce s-a schimbat? Cu ce m-am schimbat incat universul meu se destrama atat de usor si atat de repede. Totul in jurul meu cade, particula dupa particula. Totul se prabuseste etaj dupa etaj.

Cu ce m-am schimbat? Caci eu sunt stapan pe toate decizile si greselile mele iar daca universul creat de mine se surpa inseamna ca eu m-am surpat, daca lumea creata de mine cade inseamna ca eu am cazut iar daca totul in jurul meu se schimba inseamna ca eu m-am schimbat. Dar cand s-au intamplat toate astea? In ce moment al vietii mele risipitoare m-am surpat, am cazut, m-am schimbat?! Pur si simplu nu inteleg.

Fereastra se deschide puternic cele doua parti indepartate de vand se zdrobesc de peretele palid. Vijelia patrunde in camera aproape goala iar vantul puternic si rece imi acapareaza corpul provocandu-i un scurt tremurat. Dintii mei incep sa vibreze plini de energie. Eu ma ridic si corpul meu se indreapta spre fereastra deschisa, poate distrusa.

Vantul si frigul sunt mai puternice cu mult mai puternice decat mine. Si ceva e mai diferit intre rafalele scurte ale vantului si valurile reci simt inca ceva simt din nou aceea singuratate specifica casei care dispuruse in umbra micutei copile. Imi scutur capul in semn de protest! Singuratatea nu avea cum sa patrunda din nou aici nu atat timp cat ea era inca in aceasta casa.

Bratele mele goale prind cele doua parti simetrice ale gemului si le inchid fortat. Vantul s-a oprit iar frigul a fost nimicit de valurile de caldura ce traversau camera. Ele au disparut dar nodul din gatul meu parca persista mai puternic. Corpul meu se purta ciudat, corpul meu era cel care imi trimitea nenumarate semnale insa eu refuzam sa le percep, sa le inteleg, sa le primesc. Eu refuzam asta, creierul meu refuza asta , sufletul meu refuza asta, dar corpul nu inceta vroia sa imi arate ca are dreptate, vroia sa imi arate ca el este cel indreptatit, ca el are dreptate.

Cobor scarile si intru in bucataria goala, pe masa sta asezata o farfurie si o cana. Pitica mi-a pregatit micul de jun. Langa farfurie statea asezata o foaie de hartie. Ma asez la masa si aiu cana in mana, lichidul negru este inca fierbinte iar aburi albi, aproape transparenti se ridica la suprafata ei. Iau cornul in mana si musc usor din el in timp ochii mei se plimbau pe foaia alba manjita cu linii curbe, micute, elegante, perfecte.

'' Dragul meu prieten,

Cred ca te-ai trezit si ma bucur. Sper ca cafeaua a iesit bine, si sper ca nu s-a racit. Ar fi atat de trist ca ea sa se fi racit, sa isi fi pierdut gustul. Croasantele sunt pe masa si in tigaie ai ouale tale asa cum iti plac. Am incercat ca totul sa fie perfect, si asa sper ca a si iesit.

Eu sunt bine, mi-am revenit si sunt sanatoasa. Asa ca totul e bine si a revenit la normal...

Mai ti minte ce ti-am spus in prima zi? Mai ti minte ca ti-am spus ca nu esti singur ca o ai pe ea? Si stiu si eu  ca ea nu e langa tine... dar tie, scumpul meu prieten, iti ajungea asta. Tie iti ajungea iubirea ta pentru ea, ochii ei, chipul ei, imaginea ei inteparita in sufletul tau. Iti ajungea, dar acum nu iti mai ajunge. Si sti de ce? Nu sti! Dar te-ai intrebat nu-i asa? Te-ai intrebat de ce nu iti mai ajunge si cu ce te-ai schimbat.

Nu tu te-ai schimbat, nu ea s-a schimbat, universul s-a schimbat, sansele voastre s-au schimbat. Tu de ce simti asta? Pentru ca inima ta o stie si vrea sa iti arate ceva. Vrea sa iti arate ca nu mai e nevoie sa te multumesti cu imaginea ei, nu mai e nevoie sa te obisnuiesti cu ea doar ca un vis.

Ce s-a schimbat? De ce s-au schimbat toate? Pai, ei bine toate s-au schimbat pentru ca ea, muza ta, a plecat de acasa, a plecat din orasul ei si si-a inceput calatoria, colatoria prin care te cauta pe tine. Ea a fost gata sa plece dupa tine, dupa iubirea ei neimplinira. Ea nu se poate multumi cu tine doar ca pe eu personaj, nu poate face asta. Ea te iubeste, te iubeste la fel de mult cum o iubesti si tu pe ea. 

Calatoria ei a inceput deja pentru ea era pregatita, era constienta si a incetat sa se supuna soartei. Ea nu a putut concepe o viata plina de singuratate. Ea nu a putut sa traiasca cu ideea ca poate sa traiasca toata viata singura. Ea e la fel ca tine, un om care nu se regaseste in propriul destin. Caci destinul ei nu era acolo, destinul ei e alaturi de tine. Si blonda a inteles asta si a plecat in cautarea destinul sau. In cautarea ta!

Acum stiu sigur ca si tu esti pregatit, esti gata sa renunti la singuratate pentru ca nu mai suporti singuratatea. Esti pregatit sa pleci din intuneric in cautarea luminii tale si sunt mandra de asta, sunt mandra ca in sfarsit poti si tu sa pleci in cautarea destinului tau. Nu mai iti e frica, nu mai are de ce sa iti fie frica, nu mai ai ce sa pierzi. Esti gata sa pleci. Si vei pleca, stiu asta, stiu ca vei fugi in cautarea ei.

Ea a plecat, iar tu vei pleca. Misiunea mea s-a terminat, mi-am indeplinit sarcina, iar dorinta mea este acum implinita. Primul pas e facut. Nu iti face griji pentru mine, m-am intors acasa ca tu sa poti pleca linistit.

Dragul meu Klaus, vei merge sa o cauti si o vei gasi, sau ea te va gasi. Unde sa o cauti? Unde sa o asesti? Lasa asta in mana destinului, el se va ocupa de tot.

                                                                         Cu mult drag,

                                                                                  Anabell

ps: Numele prea iubitei tale muze este Caroline.... e scritoare si ei bine tu esti printul ei, printul sau zeul care apare in orice gand rasfirat pe foile de hartie...  Mult succes prietenas! "

Cornul mi-a cazut de mult din mana iar cana statea asezata pe masa, barbia mea era sprijinita in cele doua palme iar privirea mea era atintita inainte. Gandurile mele erau rasfirate in mii si mii de ganduri, il scutur de mai multe ori si reanalizez inca o data cuvintele micutei brunetee.

Muza mea chiar exista, si ma iubeste...

Ea e scriitoare

Eu sunt personajul ei

Sunt in fiecare fantezie a ei

Ea a ales sa plece, sa ma caute pe mine

Ea ma iubeste la fel de mult ca si mine si are nevoie se mine

Numele ei este Caroline

Caroline... suna atat de dulce...

Iar eu?

EU sunt din nou singur.

Si nu mai am ce sa pierd.

Si am sa plec!

M-am decis!

Eu Klaus Mikaelson,

Plec astazi in cautarea ta Caroline,muza mea!

Azi las totul in urma

_____________________________

Am postat :> Si Klausy pleaca :))) ce ziceti de asta:>>sper ca va placut :* va iubesc:*

Si pentru tine draga mea Lissa pentru ca sunt atat de stresanta am postat cap la Pictor na :))) Stresanta asta te iubeste mai stresanto :))