I kill you. [SasuSaku]

El??

Sakura pov.

Cred că știți cu toți acel moment când ştii că moartea iți bate la ușă și dintr-o dată cel mai nesuferit, prost, idiot om de pe pământ a cărui față trebuie să fie cotonogită în bătaie, vine ca un prinț frumos călare pe un superb cal alb... mda... Și în momentul de față este exact așa în problema aceasta doar că la mine nu este un prinț călare pe un cal alb ci un idiot călare pe o matură. Păi știu că deja sunteți în ceață deci lăsați-mă să vă povestesc. Începuse bătaia mea cu acei câini de vânătoare, eu neînarmată iar ei cu cei mai mari colți parcă din lume, scoşi din poveștile de grădiniță pentru a speria copii, dar nu mă panichez. Cred că erau peste 10 câini acolo. Mă pun în poziție de luptă şi mă uit adânc în ochii unuia dintre câinii. Eu am făcut prima mişcare alergând spre ei. Şi după încep şi ei să se năpustească asupra mea. Prind unul dintre câini de labele din față şi îl trântesc cu putere la pământ acesta căzând pe spate si eu nemai fiind atentă şi la ceilalți. Aud uralele din spatele meu dar şi tremurul din vocea unora ce strigau că sunt varză. Nu îi bag în seamă şi îmi continui distracția. Mă aşez peste câinele prins de mine şi îi dau un pumn în bot vrând să îi sparg maxilarul. Dar un alt câine vine şi mă prinde cu gura lui mare de coaste împingându-mă de pe prietenul lor. Câini erau nemiloși şi înfometați şi după când m-au văzut la pământ au sărit fiecare cum a putut pe mine. Unul dintre ei prinzându-mă de pulpa piciorului şi trăgând de carnea mea reușind să o sfâșie făcându-mi corpul să se zbată de durere şi făcându-mă pe mine să urlu cât m-au ținut plămâni. Cum să vă explic că se simțea? Gandiți-vă că ați căzut cu bicicleta sau că va-ți prins piciorul în spițele roților și aveți carne vie și pe lângă asta să îți mai pună și cineva sare pe rană. Pe scurt, durea ca dracu'. Toți prizonieri urlau de fericire când au văzut carnea mea sfâșiată în gura câinilor și sângele meu ce şiroia din rana deschisă a piciorului stâng. Eram la pământ și nu știam ce să fac, decât incercam să mă calmeaz în timp ce acei câini de vânătoare stăteau în partea paznicului uitându-se țintă spre mine și mârâind arătându-şi colți.

M-am uitat din nou în jur și am văzut un retardat ce era călare pe o mătură și îmi înmâna un fier puțin grosuț cam ca o bâtă făcută din cupru. Nu am mai stat pe gânduri. Știam ce trebuie să fac. Am luat fierul printre gratii fără să mă vadă cineva, mai mult m-am întins după el pentru că nu m-am putut ridicat. Când câini au văzut că încă mă mai mișc au sărit la mine vrând să mă atace din nou dar de data asta a fost prea târziu pentru că am început să îi lovesc cu fierul pe toți. Ei veneau unul după altul din toate părțile și eu îi loveam pe fiecare în parte fără milă. Schelălăituri se auzeau din partea lor de fiecare dată când fierul acela rece ca gheața făcea contact cu pielea lor, semn ca dădeam destul de tare și îi dureau. Asta și voiam, nu mă judecați, cred că am suportat prea mult de la niște câini amărâți. După câteva lovituri m-am târât spre gardul din oțel și cu ajutorul lui m-am putut ridica pe singurul picior pe care îmi puteam lăsa greutatea. Am reușit cât de cât să mă țin pe picioare, însă în timp ce eu încercam să mă ridic de la pământ, câini au profitat de ocazie și m-au mușcat din nou de același picior și din același loc făcând durerea sa fie insuportabilă, să se amplifice și usturimea picându-mi din cer fix în cap, făcându-mă să urlu și să scâncesc. Singura diferență este că de data asta nu au mai tras ca să îmi sfâșie carnea așa că i-am lovit cât am putut de tare. Le-am rupt maxilarul și așa se sfârșise lupta dintre mine și câinii aia putreziți și răi. Când am văzut că sunt în siguranță am căzut la pământ leşinând dar simțind două brațe puternice cum îmi înconjurau talia și care mă ridicau cu ușurință, cărându-mă spre Dumnezeu știe unde. Eram prea extenuată și obosită ca să mai ripostez așa că mă las în bătăia vântului. Unde o vrea el să mă ducă înseamnă că acolo trebuie sa fiu.