Sufletele din Întuneric

III.Medalionul

Am observat ceva.Creaturile,toate acele ființe care mă distrug,nu-mi vor sufletul.Sau,mai presus de suflet îmi vor medalionul.Vor să îl distrugă,pentru a putea ajunge la toate ființele neajutorate,pentru a avea fericirea tuturor.Medalionul acela,bucata aceea de piatră îi opreşte din a avea ceea ce îi ține în viață.Păcat că mama s-a gândit să mi-l dea când aveam 5 ani,până atunci au avut timp să golească fiecare strop de vitalitate din mine.Mi-e milă de ea,a trebuit să-şi sacrifice fericirea pentru a nu mă distruge pe mine cu totul.Dar poate că nu mai sunt interesați de ea,au avut timp să se hrănească destul pe baza ei.Poate acum îi interesează doar de mine si de medalion.

Dacă vreau să aflu ceva,trebuie să vorbesc cu bunica mea.Mama e mai rezervată în a-mi spune lucruri despre ele,despre creaturi.Ba chiar încearcă să o ia pe a lui tata,că doar imaginația mea ar fi de vină.Dar se vede pe chipul ei,ştie ce se întamplă si e îngrijorată de soarta mea.

Azi-noapte,aceeaşi poveste.Coşmaruri, halucinații, nu vor să mă lase.Îşi doresc atât de mult să mă distrugă încât şi-ar da şi ultima picătura de viață,doar să stie că nu mai sunt şi că medalionul e distrus.Nu am avut când să-mi imaginez o viață mai bună,o viață fără ei.Mi-am ocupat timpul cu desluşirea încurcăturii ăsteia încât am uitat şi cine sunt defapt.

"-Nu,Katherine.Medalionul nu a fost purtat şi de mama ta.Ea nu avea nevoie.

-Şi eu am?Spune-mi,cu ce mă ajută medalionul?De ce nu mă lăsați să stau fără el?Ce îmi ascundeți?

-Kate,unele persoane sunt mai "speciale".Au un suflet mai altfel,mai uşor de pătruns în el.Înainte de coşmare,te ataşai repede de persoane?

-Da,din câte îmi amintesc,eram foarte mică...

-Ei,acele persoane de care te ataşai,pe care le considerai prietenii tăi,îți intrau în suflet.Se ascundeau atât de bine încât după o cearta,aveai resentimente.Erai supărată că acele persoane nu te mai consideră prietenii tăi."

Şi asta a fost discuția cu bunica.Îmi ascund destule secrete,dar mă simt mai în siguranță decât dacă aş fi ştiut tot ce se întâmplă în jurul meu.Dacă aş fi ajuns la nişte secrete pe care,normal,nouă oamenilor de rând ne sunt ascunse,mi-aş fi dat seama cum se mişcă treburile în societatea asta.Cum fiecare încearcă să ocupe un loc mai important,să fie mai cunoscut.Dar nu ştiu la ce pericole se supun.Cu cât o să aflu mai multe,cu atât o să-mi fie mai frică de ce s-ar putea întampla în continuare.

Şi,probabil,aceste creaturi care mă urmăresc au fost şi ele odată vii,au avut suflete.Poate şi-au dorit mai mult,au fost prinse într-o mare cursă,unde fiecare era pe cont propriu.Poate au fost fericite odată,în singurătatea lor.Poate chiar au fost oameni,dar acum au căzut la cel mai inferior stadiu:
Fură suflete şi fericire de la oameni nevinovați pentru a putea rămâne în viață.