Sufletele din Întuneric

I.Simt,dar ce simt?

-Ce ai mai visat,Kate?Ai mai avut coşmaruri?

-Coşmarurile au disparut,dar am un sentiment ciudat că cineva sau ceva m-ar urmări.

-Eh,Kate,doar şti că nu e nimeni!Totul e din cauza imaginației tale,ți-am mai spus!

Da,mi-a mai spus.De fiecare dată mă întreabă de coşmaruri şi după îmi spune că sunt din cauza imaginației mele.Nu,eu ştiu că acele ființe sau ce or fi ele sunt reale.Le simt mereu alături de mine,le simt vibrațiile corpului.Le simt,dar nu ştiu ce simt.Din câte am observat,mă urmăresc oriunde m-aş duce şi fac orice să-mi fie frica.Orice umbră este controlată de ele,orice fir de întuneric care provoacă frică cuiva.Şi tata nu poate să înțeleagă asta.Nu poate să înțeleagă că cineva ne urmăreşte fiecare mişcare şi că acel cineva îmi face zilele o luptă cu mine însămi.Nu pot rămâne nici măcar un minut singură între patru pereți,pentru că creaturile ştiu că sunt neajutorată şi pot să mă atace cum vor ele.Când sunt cu cineva mă simt în siguranță,parcă ele s-ar teme să acționeze asupra noastră.

Oare dacă tata ar simți şi el ce simt eu,ar mai spune că e doar jocul imaginației mele?Ar mai spune că nu par de 17 ani la cum îmi plâng de milă?Ar mai spune că peste 1 an o să fiu majoră si o să trebuiască să mă descurc pe cont propriu?Nu o să pot în viața mea să mă descurc sigura.Adică,vreau să spun,pot să mă descurc,sunt o fire ordonată...sau eram,înainte de a avea coşmare...înainte de a mă naşte,probabil.Creaturile şi toate urmările produse de ele m-au distrus.

Dacă ar fi un lucru de care aş putea să scap pentru totdeauna,aş alege fără să mă mai gândesc.Vreau să scap de ele,îmi doresc nespus de mult,mi-aş da sufletul să scap de ele!
...sau ce a mai rămas din el...