Ies din casa super relaxata si ma indrept spre padure nemaipasandu-mi ce va zice tata.
Vroiam sa stau singura,nu stiu de ce,dar cand era in preajma mea.....nu-mi puteam opri inima sa bata,cand se apropia de mine simteam cum.........ia stai! Ce-i asta! Ce mi se intampla?
Offff.....de ce im........chiar atunci il vad iar pe asa zisul Alfa in fata mea
-Tu ma urmaresti? il intreb eu
-Nu,dar cred ca amandoi am vrut sa stam singuri...
-Mda....posibil,si ma ridic sa plec dar el ma opreste
-Ce s-a intamplat? Nu vrei sa stai in acelasi loc cu mine?
-Hmmm..... nu stiam ce sa zic
-Cred ca nu ne-am cunoscut cum a trebuit de prima data,eu sunt David,Alfa-ul haitei Silver Moon,tu cum te numesti?
-Isabella Maria Montero.
-In sfarsit ne cunoastem cum ar trebui... imi zice el zambind usor la mine
-Da,asa cred...
-Ce s-a intamplat? Te-ai furisat din casa?
-Da,m-am saturat ca tata sa aiba controlul asupra mea,este timpul sa-mi tin viata in propriile maini!
-Esti hotarata se pare
-Da,cum n-am fost in toata viata mea!
Si incepem sa radem amandoi de aceasta situatie ciudata
-Si cum se face ca esti Alfa la o varsta ca asta,nu trebuie sa ai 35 de ani?
-Nu,la noi este diferit fata de la voi....
-Da? Aha...
-Hmmm....vrei sa te plimbi?
-De ce nu?
Ne-am plimbat ceva vreme,pfooaiii,daca m-ar fi vazut tata,mi-ar fi dat foc si apoi cenusii mele i-ar fi dat foc,pana n-ar fi ramas nimic din mine,sincer acum,nu-s atat de rai lupii astia,cred ca sunt chiar de treaba...
-Stii ceva? Nu sunteti atat de rai pe cat se spune.... imi zice el uitandu-se total diferit la mine
-Mda....nu-s adevarate zvonurile cum ca suntem nimicitori si alte prostii,avem si noi un suflet.Si daca stau sa ma gandesc,nici voi nu sunteti cum spun unii,sunteti chiar de treaba
-Stiu,insa daca astepti ceva vreme....vei vedea ca noi,varcolacii suntem chiar foarte sensibili,dar exista ceva adevarat in toate astea,suntem foarte irascibili,ne sare tandara usor!
-Asta nu stiam... si incep eu sa rad
-Isabella,esti chiar de treaba,cand te-am vazut prima oara am crezut ca esti doar o rasfatata increzuta
Incep sa rad
-Sa stii ca tata ar face infarct daca ar vedea cum ma inteleg cu tine,incepem amandoi sa radem
-Sa stii ca este adevarat,nu s-a mai vazut ca un varcolac sa se inteleaga cu un vampir...pare imposibil...
-Ei bine,"imposibilul" a devenit "posibil"
-Sa stii ca eu nu prea cunosc termenul "imposibil" tot ce mi-am pus in gand s-a implinit
-Si le-ai obtinut?
-Da,da le-am obtinut...
-Eu nici nu am fost antrenata macar,antrenamentul unui vampir incepe de la 11 ani,eu nu am avut parte de el,se vede nu-i asa?
-Sincer da,cand ai crezut ca vreau sa te atac,ai incercat sa pari antrenata,dar se vedea in privirea ta nesiguranta
-Da.....stai! Am crezut ca vrei sa ma ataci? Ce inseamna asta?
-Nu am vrut sa te atac,vroiam sa iti vad puterea,si daca ai curajul sa sari la lupta
-Acum cateva zile am incercat sa ma antrenez singura,dar......
-Stiu,nu se poate...dar de ce nu a vrut sa te antreneze?
-Sincer nu stiu.....poate ca a crezut ca nu va fi nevoie
-De ce sa creada asta?
-Tatal meu a crezut ca mereu imi va putea dirija viata,ca nu voi iesi din cuvantul lui,ca voi fi copilul perfect,insa....nu se mai poate asa! M-am saturat!
-A crezut ca face asta spre binele tau...
-Sau spre al lui! ii spun eu putin rautacioasa
-Nu cred ca bti-ar vrea raul,imi zice el zambind
-Stii ceva? Daca mai vorbesc mult despre subiectul asta o sa incep sa ma simt vinovata...
-De ce sa te simti vinovata?
-Ca ma plimb cu cel mai mare dusman al meu....
-Si cum este?
-Foarte placut.....
Vaaiiiii,simteam cum mi se inmuiau picioarele,asa te simti cand te indragostesti? Sper ca nu,ar fi ceva imposibil....
