Michael.
De îndată ce clopoţelul anunţă sfârşitul ultimei ore, mi-am înşfăcat grăbit ghiozdanul şi am ieşit pe uşă ca vântul, primind nişte priviri confuze de la colegi.
Îmi bubuia inima. Fiecare secundă avea importanţă. O secundă putea schimba totul.
Ştiam sigur unde locuia Melissa. Obişnuiam să o privesc pe ascuns. Poate, de obicei, doar să-i privesc casa fiindcă nu o vedeam mai mereu.
Mergeam cu paşi apăsaţi şi rapizi iar când am început să-i văd casa care se afla la câţiva metri distanţă de mine, am grăbit pasul şi am început să alerg spre acel loc.
Când am ajuns în faţa casei sale, m-am oprit ca să-mi trag sufletul şi mi-am mijit ochii. Nu părea ca cineva să fi fost acasă. Adică, în mod normal nu ar fi, ar fi fost la şcoală (unde nu este), dar daca Melissa nu e acasă, înseamnă că e la doctor? La spital? La naiba, nu.
Mi-am muşcat buza inferioară gândindu-mă la următorul meu pas. Am tras adânc aer în piept şi mai agitat ca niciodată, cu privirea aplecată, am ciocănit în uşă.
Am auzit cum cineva se apropiase să deschidă uşa. Însă nu o deschise înainte să întrebe:
"Cine e?"
Era vocea ei. Era Melissa. Am simţit cum inima mi se duse în stomac dar mi-am înghiţit nodul din gât, neştiind ce să zic.
"Sunt eu." Am bolborosit.
"Cine?"
Mi-am dat ochii peste cap.
"Deschide, te rog." Am mârâit printre dinţi. "Ştii cine sunt."
Mi-am sprinjinit pumnul de uşă, aşteptând cu nerăbdare ca aceasta s-o deschidă.
Am auzit cum trase de mâner iar eu mi-am ridicat privirea şi mi-am luat mâna de pe uşă doar ca să o văd de ea.
Aceasta rânji cu jumătate de gură, sprijinindu-se de cadrul uşii cu mâinile la piept.
"Te aşteptam." Spuse ea.
//
Sigur ăsta-i cel mai lung capitol de pâna acum. :>
CITEȘTI
kitten « michael clifford √
Fanfic» bună, straino. mă mai ştii? « nu. » ei bine, o s-o faci, fiindcă o sa-ţi transform viaţa în cel mai mare coşmar. aşa cum ai facut si tu odată. Highest rank: #29 in Fanfiction. All rights reserved ©cliffordrama. ®2016
