kitten « michael clifford √

[ 36 ]

Melissa

Astăzi m-am hotărât să fiu punctuală căci nu mai aveam răbdare să aflu adevărul din spatele vorbelor lui Michael. Îmi datora niște explicații iar eu niște scuze, bănuiesc.

Am mers cu pași grăbiți spre clasa în care urma să avem ora de engleză și am observat că nu era nimeni în clasă, în afară de un băiat care stătea rezemat cu șoldurile de o bancă și privea concentrat în telefon. Desigur, l-am recunoscut îndată. Era Michael. Bine că eram singurii. Până la urmă, ora de engleză urma să înceapă abia peste 30 de minute.

Când am deschis brusc ușa, acesta își ridică capul îndată, ușor încruntat și confuz. Însă când a sesizat că sunt eu, trăsăturile feței sale s-au îmblânzit și parcă am observat un mic zâmbet într-un colț al gurii.

''Ascult.''

''Nici 'bună dimineața' măcar?'' Întrebă.

''Bună dimineața. Ascult.''

Acesta oftă și își dădu ușor ochii peste cap.

''Nu știu de ce am insistat să ne vedem față în față ca să îți spun asta. puteam la fel de bine s-o fac printr-un mesaj. Însă probabil m-am săturat de mesaje.''

Am aprobat din cap astfel ca să îl îndemn că vorbească mai repede și să treacă la subiect.

''Ne cunoaștem, de fapt, de când suntem mici. Mereu am vrut să îți fiu prieten, însă întotdeauna afișai un aer de superioritate față de mine. Niciodată nu m-am putut simți 'destul de bun' ca să îți fiu prieten. Deși, știu că nu este adevărat. Nu erai mai specială decât mine și nici eu nu eram mai special decât tine.''

M-am încruntat ușor ca să încerc să-mi aduc aminte aceste momente.

''Mereu spuneai că par plictisitor. Nu eram plictisitor. Eram în mare parte tăcut. Însă urmam să fiu mai deschis odată ce aveam să ne apropiem. În ciuda încercărilor mele, oricum mă ignorai și mă priveai de sus ca pe un nimic. De atunci am început să fiu nesigur în legătură cu mine și am început să cred că nu sunt demn de a avea prieteni.''

Îmi aduc aminte. Aveam mulți prieteni care mi se păreau prea interesanți ca să îi dau atenție lui Michael. 

''De la o vârstă fragedă am devenit cam izolat și nu prea voiam să încep conversațiile cu copiii din jur, bănuind că toți cred despre mine ceea ce credeai și tu. Iar recent mi-a venit ideea de a mă răzbuna. Știu că este o chestie din domeniul trecutului, însă mi-am zis că nu am ce pierde și poate mă voi simți mai bine după ce mă 'răzbun' puțin. Dar mi-am dat seama că, în ciuda faptului că aveam un fel de satisfacție temporară de a-ți arunca vorbe jignitoare, eventual realizam că nu așa sunt eu. Nu mă ajută cu nimic și nu am de ce să îți plătesc cu aceeași monedă. Iar toată chestia care a fost se încheie aici.''

Spuse serios, și se așeză încordat în banca sa, uitându-se în gol la mâinile sale. Gândindu-se la ceva sau așteptând un răspuns din partea mea.

''În apărarea mea,eram doar un copil. Nu realizam atunci prea multe. Dar sincer, îmi pare rău.''

Îmi aruncă o privire scurtă cu o sprânceană ridicată.

''Ok.'' Zise.

''Dar asta nu se termină aici.''

''Poftim?'' Întrebă confuz, uitându-se la mine.

''Nu e prea târziu să ne cunoaștem acum.''