Tărâmul Infinitului #Wattys2016

3. Focul Și Regina Zăpezii.

Seara trecută dormisem extraordinar, învelită în cearceafurile moi și calde. Când eram acasă, referindu-mă acum la casa de pe Pământ, abia de puteam dormi 3 ore pe noapte. Maică-mea și taică-meu țineau TV-ul aprins pana târziu în noapte, ce uneori era acompaniat și de muzica dată la maxim de vecinul meu, Riley. In plus, aveam coșmaruri.

În camera era încă întuneric, si am fost nevoita să bâjbâi cu mana pe comoda de lângă pat în căutarea telefonului. Mi-am mijit ochii la ecranul luminos, văzând ca este deja ora 9:35. Și deși în primă instanță am avut tendința de a sări din pat direct în baie și apoi la liceu, mi-am amintit de un mic și aproape nesemnificativ detaliu : Aici nu exista un liceu. Am râs în sinea mea, băgându-mi capul înapoi în perna, dorind sa adorm din nou. Însă ușa camerei s-a deschis, trântindu-se ușor de perete. Am rămas cu capul băgat în perna, sperând ca Valentino avea să cadă în plasa și sa creadă ca dorm.

-Știu ca nu dormi, te-am auzit trântind telefonul de comodă, a zis nonșalant, sărind în pat, lângă mine.

-Nu fi măgar, pleacă de aici, am zis, împingându-l. Se așezase pe partea dreapta a patului , pe pătură, ținându-mă astfel ostatică sub așternuturi. M-am foit în pătură, abia înotorcându-mă cu fața către el. Avea din nou parul dezordonat și un zâmbet tâmp întipărit pe față.

-Uh, respirația ta... Duhnește, a zis, stramband din nas și gesticulând cu mana prin aer. Am căscat ochii, surprinsa, încercând sa ies de sub pătură. Când am reușit am fugit catre baie, ciocnindu-ma de ușa. Leziunea corpului meu cu podeaua rece a fost una dureroasa și aprigă, lovindu-mă în treacăt și în piciorul încă nevindecat. Am adresat câteva înjurături în barbă mecanismului de deschidere a ușilor din Avalon, apoi mi-am masat tâmplele cu degetele. Ești bine? Valentino a întrebat, venind lângă mine și lăsându-se pe vine în fata mea. Părea de-a dreptul îngrijorat. Am dat din cap în semn afirmativ, ridicându-mă în fund pe podea. Ascultă, în legătură cu respirația, glumeam, a zis, începând să râdă . L-am privit urat, îmbrâncindu-l. A părut ofensat, însă l-am tratat cu nonșalanță. Tipul tocmai ma luase în zeflemea.

Am dat să mă ridic, însă i-am simțit brațele inconjurandu-mi talia și picioarele, ca mai apoi sa fiu luată în stilul mireasa și dusă înapoi pe pat. I-am privit ochii fix, văzând din nou acea porțiune de căprui. Ma lăsase pe pat, punându-se lângă mine pe marginea sa.

-Acum îmi spui ce s-a întâmplat cu piciorul tău? A ridicat ușor dintr-o sprânceană, curios.

-Mhm, am răspuns, neatenta, luându-mi câteva secunde sa îmi revin la normal. Mi-am scuturat capul, închizând ochii pentru câteva secunde. Un Rahab, i-am răspuns simplu, sperând ca nu mai este nevoie sa continui. Însă i-am văzut ochii strălucind mai mult decât de obicei și maxilarul incordandu-se.

-Te-a muscat un nenorocit de Rahab? A țipat, părând de-a dreptul nervos. Am dat din cap în semn aprobator, pusilanimă. Ce dracului, Celest? Ești atât de neatenta, a continuat sa tipe, dând din cap în semn dezaprobator.

-Dar nici măcar nu știi dacă a fost vina mea, m-am aparat, deși fusese în totalitate vina mea. A pufnit, continuând sa se învârtă de zor prin camera.

-Desigur ca ai fost vinovată, mereu ești neîndemânatică.

-Poti sa te calmezi? Ma agiți și pe mine, am spus acid, privindu-l urat. S-a oprit din învârtitul irelevant prin camera, postandu-se în fața patului.

-Este doar că ai fi putut muri, a ridicat din umeri, adoptând din nou atitudinea impasibila și expresia fetei impenetrabilă, ce nu lasă loc de interpretări. Și-a închis ochii pentru câteva secunde, inspirând adânc aerul stătut din cameră. Pegasus mi-a zis sa te chem în cantina, ar trebui sa te îmbraci sau ceva, a zis, făcând câteva semne cu mana care vizau întreaga camera. Am dat din cap în semn aprobator, ridicându-mă de pe pat și mergând către dulap. Am răscolit pentru câteva minute dulapul, pentru a doua oară în ultimele câteva zeci de ore, negăsind nimic potrivit. Valentino stătea pe pat, jucându-se pe telefon o porcărie.