Dimineața ma găsise mijindu-mi ochii către tavanul puternic luminat. M-am ridicat în poziție Turceasca pe marginea sa, având privirea ațintită către draperiile trase. M-am ridicat de pe pat, durând câteva secunde până să îmi revin din acea stare de amețeală, apoi m-am îndreptat către fereastra cu geamuri mari și o ușă din sticla. Am constat cu stupoare prezenta unui balcon de mari dimensiuni pe partea cealaltă a ușii intre-deschise, și nu m-am putut abține din a zâmbi la gândul ca Valentino proptise intenționat bolul gol de Pop-corn în ușă pentru a putea eu ieși. Am deschis ușa, având grija sa o rezem din nou de bol. Ultimul lucru de care aveam nevoie era sa rămân blocată afară, iarna, în pijamaua mea scurta cu unicorni. Mi-am proptit mâinile în balustrada, amintindu-mi neintenționat de episodul cu Rahabul din Marea Monștrilor. Degetele mi s-au încleștat și mai tare pe metalul rece, apoi privirea mi-a fugit câteva sute de metri în jos. La fel ca în vis, predominanta era zăpadă și castelul mult prea înalt, acoperit la randul lui de straturi considerabile de gheață. Stânci ascuțite care parca instigau moartea. In rest, ruine. Ruinele unei cetăți pe care adoram sa o desenez. Casele erau dărăpănate în propria cenușă, lăsând la vedere doar jumătati de pereți sau de obiecte de mobilier. Am cautat cu privirea orice semn de vegetație, orice semn ca locul la care continuam sa ma holbez perplexa nu era total lipsit de viata. Însă nimic. Nici măcar un copac, o buruiana, nimic. Totul era în paragină. Și am simțit cum o lacrimă mi se prelinge pe obraz. Eram categoric dezamăgită. Dezamăgită ca locul frumos pe care eu obișnuiam sa mi-l imaginez era în stadiul de reverie. Fiindcă realitatea era altă, una urâtă și atroce. Una zeflemista. Fiindcă părea că natura voia sa rada de sufletele suferinde de pe tărâmurile astea. Eram dezamăgită ca ființele de aici își puneau încrederea în mine. Eram dezamăgită fiindcă prostia de profeție ma desemna pe mine salvatoare a întregului univers. Eram dezamăgită, fiindcă contrat acestora, eu nu eram decât o vrăjitoare care nu putea practica magia. Eram dezamăgită fiindcă știam ca aveam sa dezamăgesc.
M-am depărtat de balustrada, aruncând o privire cerului alb din care continuau sa curgă necontenit fulgi. Îmi amintesc ca într-unul dintre drumurile către biroul Înțeleptului, Pegasus îmi spusese ca continua sa ningă încă de acum 1299 de ani. Exact anul în care eu m-am născut, constatasem ulterior. Și ma întrebam, apoi, dacă poate nu eu eram cauza a tot ceea ce se întâmpla rău. Apoi mi-am amintit ca eram atât de mica și neînsemnata încât nu aveam cum sa constitui cauza a ceva atât de rău. Sau măcar a ceva măreț, cum ar fi salvarea universului de Olubi.
***
Eram în biroul Înțeleptului, mândră de faptul ca învățasem drumul pana aici de una singura. Așteptam ca Pegasus să aducă ceilalți colegi pentru misiunea de azi, în timp ce Înțeleptul îmi adusese un ceai fierbinte. Cu cana aburinda în mâna care continua sa îmi tremure, am profitat de liniștea și intimitatea pe care camera mi le oferea.
-Știu că sună nepoliticos, însă câți ani ai? Am întrebat încet, ațintindu-mi ochii asupra Înțeleptului, care stătea așezat pe scaunul sau, privind focul din șemineu. Părea ca întrebarea mea l-a întrerupt din a medita ceva important, însă nu a părut indignat de asta.
-1977, a zis pe obișnuitul său ton calm, râzând ușor la sfârșit.
-Dar Magnus?
Înțeleptul m-a privit pieziș, probabil neînțelegând rostul întrebării mele. - 1977, a răspuns într-un sfârșit, după lungi momente de așteptare.
-Asta e categoric o coincidență mare, am vorbit, mijindu-mi ochii către Înțelept.
-Adevăratul rost al afirmației tale este acela de a afla dacă eu și Magnus avem vreo legătură?
Nu am vorbit, știind că privirea ma dădea de gol. La naiba, întreaga expresie și postura ma dădeau de gol. Eram entuziasmata, și nu știu de ce. Și totuși, stăteam încordată precum un arc. Fiindcă dacă Înțeleptul îmi confirma gândurile...
CITEȘTI
Tărâmul Infinitului #Wattys2016
RomanceCelest Lively. O distrugătoare de speranțe, ii plăcea sa își zică adesea. Se învinovățea pentru tot. Pentru ca nu avea prieteni. Pentru ca era ciudata. Pentru idiotul de gol din stomac pe care îl avea adesea. Pentru ca nu își găsea niciodată, ni...