Tărâmul Infinitului #Wattys2016

5. Înec

Ultimele zile fuseseră de coșmar. Toată lumea fusese excesiv de grijulie cu mine, și din moment ce avertizarea lui Valentino încă îmi reverbera în urechi, nu invitasem pe nimeni în camera mea. Așadar, am stat în camera lui Hermione, micuța vrăjitoare pe care o cunoscusem cu zile în urma. Harry și Ron îmi făceau deseori vizite, aducându-mi ciocolata șterpelită de la gnomi, pe care o primeam de fiecare data cu placere.

Pegasus mi-a dat permisiunea cu o oră în urma sa ma ridic din pat după atâta amar de timp. Nu înțelegeam de ce mai exact stătusem încă 4 zile întregi în pat, eu cel puțin considerându-mă mai în forma decât oricând. Desigur, erau traumele și toate cele, însă la naiba, nu eram oloagă.

Acum eram în cantină, plimbându-mă printre mese din simplul motiv ca aveam picioarele amorțite. Ființele ma priveau ciudat, de parca eram vreo alienata venita din Narnia, însă ignoram asta cu vehementa, alegând sa ma bucur de cele câteva momente în care tălpile mele goale atingeau podeaua rece.

Valentino nu mai vorbise cu mine de acum 4 zile, mai exact de când ma trezisem. Mă rănea într-un fel ciudat si bulversant, însă am pus asta pe seama faptului ca fusese primul pe care îl invitasem în camera mea și cu, care mai mult de atât, privisem un film. Ba chiar socializasem de câteva ori, deși discuțiile nu erau niciodată lipsite de înțepăturile și glumele lui proaste.

Corentin venea în fiecare zi la mine și îmi aducea supă de tăieței. Într-una din zile l-am întrebat de unde o furnizează. Eram din nou ahtiata după răspunsuri. Nu înțelegeam cum de ceilalți beneficiau de TV, mâncare bună și haine normale, iar eu trebuia sa ma holbez la pereți pana adormeam și sa mănânc picioare de lăcustă sau orice altceva se mai servea la cantină. Mi-a zis ca călătorește zilnic pe pământ, apoi l-am pus sa promită ca într-una din zile avea sa ma ia cu el. Îmi era dor de mama și de tata.

Ma vizitasera chiar și Percy și Grover, care au încercat constant sa ma bine-dispuna. Percy făcea scamatorii cu apa, făcându-mă sa ma simt ca la circ.

Am mers catre bufet, luând un pahar uriaș și punând în el suc de mere. Fiindcă da, ceea ce băusem cu zile în urma se dovedise a fi suc. Un suc cu adevărat bun. Mi-am luat un pai, după care am mers la masă vrăjitorilor, începând sa trag cu nesaț din pai, producând un zgomot enervant, dar care ma amuza.

Magnus și-a dat ochii peste cap, aruncând o hârtiuță mototolită către capul meu. L-am privit urat, printre ochii mijiti, ulterior făcându-l imatur.

-Nu eu sunt cel care se joaca cu paiul, și-a dat ochii peste cap.

-Nu eu sunt cea care roade o acadea.

Magnus a mormăit ceva în barba, care i-a determinat pe cei trei tovarăși micuți sa izbucnească în ras. Insa am ales sa îl ignor, îndreptându-mi atenția către Valentino. Am fost surprinsa sa vad ca el deja ma fixase cu privirea. Simțeam cum obrajii încep sa mi se încălzească, asa ca mi-am lăsat privirea în jos, făcând parul desprins sa îmi cada în valuri pe fata.

-Bună, Celest, cum ești? Vocea lui Corentin s-a făcut auzita din stânga mea. Mi-am ridicat capul, dandu-mi cu un gest rapid parul de pe fata. Corentin s-a așezat lângă mine pe banca, ducându-si fiecare picior pe o parte a acesteia.

-La fel de bine ca ultima data când m-ai întrebat, mi-am dat ochii peste cap. Hm, ajută-mă sa îmi amintesc. Când a fost asta? Acum 10 minute? Sau sa fi fost oare 11 minute?

Și-a trecut mana prin par, agitat. Părea jenat, ceea ce îl făcea în același timp sa para adorabil.

-Pegasus mi-a zis sa te rog sa te pregătești, a evitat subiectul, ducându-si mana la ceafa și frecând ușor parul moale. Am ridicat o sprânceană, confuza. Nu ți-a povestit nimeni despre simpozion?