HUNTING SHADOWS I. Addiction

Capitolul 3

A trecut aproape o săptămână de când am ieșit din spital. Mă simțeam...ei bine, cumva frica nu se instalase încă în subconștientul meu. Gândul îmi zbura mereu la acel "Hex". Chiar el era cel care m-a lovit sau erau mai mulți care participau la jocul său? Nu știu dacă paranoia era de vină, dar aveam tot timpul impresia că cineva se află lângă mine, sau mai bine spus, pe urmele mele. Niciodată nu mi-am dat seama cât de bine se simțea să știi că atunci când erai singur în cameră, erai cu adevărat singur. Hex era precum un spirit, ascuns mereu, dar își făcea simțită prezența atunci când dorea.

Un ciocănit la ușa camerei mele mă face să tresar și să îmi limpezesc mintea. Cred că dacă fetele nu m-ar fi vizitat din când în când săptămâna aceasta, aș fi înnebunit doar cu prezența lui Hex.

"Raven?" aud vocea lui Spencer și realizez că nu am poftit-o înăuntru până acum.

"Oh, intră." spun repede și aranjez puțin pernele din patul pe care am "zăcut" atâta timp.

Spencer intră și mă întâmpină cu un zâmbet mic și nesigur. În urma ei apar Jesy și Emma, iar eu le fac semn să se așeze lângă mine pe pat.

"Nu o sa-ti vina sa crezi!" spune Emma, după ce se așează lângă mine. Aceasta se uita la mine de parcă urma să îmi dea o veste de care toată viața mea depindea.

"Am aflat ce ar putea înseamna acel nume." spune Spencer si scoate din rucsacul său o carte mare.  "Poate fi prescurtarea Hexagramei și după cum spune această carte cu mitologii:" spune și deschide cartea la o pagină insemnată, după care citeşte "Hexagrama este un puternic simbol al macrocosmosului (Dumnezeu, Universul, energiile superioare, divinul) si a relatiei lui cu microcosmosul (umanitatea, Terra si energiile pamantene). Triunghiul superior (care este simbolul elementului foc) reprezinta dorinta de a ajunge la divinitate, la desavarsirea ca fiinte complete, iar cel inferior (care este simbolul elementului apa) simbolizeaza integrarea divinului in materie. Atunci cand cele doua se intalnesc in mijlocul hexagramei, se ajunge la armonie deplina." spune ea și se uita în ochii mei.

"Stai puțin. Ce legătură are asta cu Hex? Doar pentru că s-a însemnat așa, nu înseamnă că are și o semnificație." spun eu sceptică.

"Nu, dar in egală măsură ar putea fi un indiciu. Vreau să spun, oricine da mesaje se notează cumva când știe ca nu i se cunoaște numărul. Dacă ar fi vrut să rămână anonim, nu s-ar fi însemnat." spune Jesy și cumva mă uimește cât de departe au gândit prietenele mele.

Și având legătură cu divinul, are legătură cu biserica, deci Faith Mitchels ar putea fi o pistă posibilă." Spune Emma.

"Faith? Vreți sa spuneți că fata preotului din clasa noastră insinuează ca știe despre Dylan, un pacient din Fairfax cu care nu are legătură?" spun și ridic o sprânceană.

Deja nu mai aveau sens lucrurile, Faith nu l-a cunoscut pe Dylan, cu atât mai mult să știe despre accident. Și chiar dacă ar fi așa, de ce la un an după moartea sa să vrea să ne bage în bucluc?

"Nu e chiar așa, Raven. Aparent, preotul este cel care l-a internat pe Dylan."spune Jesy.

"Preotul Mitchels? Nu credeam că s-au cunoscut. Adică știam ca Dylan a avut o viață înainte de Fairfax, dar nu credeam că aici, în Seattle." spun și oftez.

Ce încurcătură. Se pare că Dylan era destul de popular prin Seattle. Nu pot să cred că înainte să îl cunosc în Fairfax, el mergea liber pe străzile orașului și puteam să îl cunosc așa.

Stropii de ploaie loveau nervoși parbrizul mașinii, și se prelingeau lent de-a lungul intregului geam...Eram oarecum tristă că astăzi îl voi interna pe bunicul meu într-un spital de boli mentale, el era cel căruia îi puteam spune orice...Dar ce mă înviora era faptul că-i voi fi alături zilnic, lucrând ca asistentă.
Am coborât din mașina ce parcase în fața azilului, mulțumindu-i șoferului cu un bacșiș destul de gras. Am înaintat pe aleea pavată cu asfalt negru ce se contrasta cu iarba de culoare verde deschis. Am încercat să merg cât se poate de repede alături de bunicul, pentru a reduce nivelul de umezeală ce se strângea în hainele noastre. Am intrat în clădirea principală, și o doamna de înălțime medie , cu o rochie neagră pana la jumătatea tibiei și niște tocuri înalte negre ne privea. Ochii săi erau o combinație de căprui cu verde deschis, un contrast sublim. Pielea îi era palidă , sprâncenele ușor încruntate, iar buzele roșii erau puțin curbate, într-o încercare de zâmbet.

"Bună, eu sunt Margo Quinn, 'regina albina' , cum s-ar zice." a spus și a chicotit ușor, lăsând la iveala dinții săi albi." Bănuiesc ca tu ești Raven, iar acesta este bunicul tău, domnul Blackwood." a spus.

"Da, încântată" i-am răspuns.

Doamna Quinn m-a condus către biroul său pentru foile de înscriere ale bunicului, apoi am urcat la etajul al treilea, aripa de vest, sectorul A. După ce l-am lăsat pe bunicul să se acomodeze, m-am schimbat în noua mea uniformă formată dintr-o rochie albă. Mi-am prins părul ușor ondulat la vârfuri într-o coadă în vârful capului. Cât îmi retușeam coada, un clopot s-a auzit, și am văzut toate asistentele că pleacă spre curtea din spate a azilului. Am luat paltonul pe mine fără a-l încheia și i-am urmat pe colegii mei până afară. Ploaia se oprise însă tot mai picura ușor. Afară erau atât angajați cât și pacienți. O fata ce era în stânga mea părea a fi neliniștită așa ca am încercat sa o destind.

" Mă scuzi?" am încercat să îmi fac simțită prezența. "Bună, sunt Raven, e prima mea zi aici...ai cumva idee ce se întâmplă?" am întrebat.

"Hei, sunt Alexis , asistenta șefă. Azi,ne vine un nou pacient." A spus.

"Și ce este atât de palpitant la asta? Nu vin mereu astfel de pacienți?"

"Ba da, însă el e un criminal"

"Am auzit de oameni care și-au sufocat sau omorât familia și fac parte din azilul acesta." Am spus

"Adevarat." a aprobat "Însă acesta a incendiat o biserica plină de oameni și a omorat trei fetițe." A argumentat Alexis.

"Poftim?" Aproape că m-am înecat cu aer când am auzit faptele comise de el. "Şi cine este acest 'el'?"

"Știu că îl cheamă Dylan Black și că nu își arata niciodată fața."

În acel moment o liniște neagră s-a așezat peste întreaga curte. Un barbat înalt era ținut de ambele brațe de gărzi . Ținea capul sus de parcă ar fi mândru că se afla aici și nu arata deloc ca ceilalți pacienți, era curat și îngrijit. Avea un păr blond dat pe spate, iar fata nu i-am putut recunoaste-o. Avea desenat pe fața scheletul viscerocraniului și brațele îi erau pline de tatuaje ce pentru mine nu făceau sens. Avea ochii de un albastru deschis, pur...cum cineva cu niște ochi atât de puri ar putea face lucruri atât de oribile? Avea mâinile legate la spate și un zâmbet de superioritate pe față. Un alt clopot s-a auzit și toți am intrat în instituție.

M-am ridicat în șezut și am privit pe fereastră...un 'Dylan' alături de un suspin mi-au părăsit buzele , apoi lacrimi fierbinți mi-au conturat fața.