HUNTING SHADOWS I. Addiction

Capitolul 23

M-am străduit din răsputeri sa nu izbucnesc în fața lui Avril. Eram speriată, dar nu-i puteam explica motivul.

"Avril...te superi dacă îți împrumut păpușa câteva zile?"o întreb.

"Cate zile ?"îmi răspunde cu o alta întrebare.

"Doua, trei, nu mult. Este o lucrare într-adevăr speciala și as vrea sa i-o arat unei prietene, ce este pasionata de păpuși."încerc sa-i explic.

Fata se mai gândește câteva secunde, apoi mi-o înmânează și zâmbește.O iau cu grija și mă îndrept către instituție. Intru agitata de parcă cineva tocmai fusese măcelărit de mine, dar nimeni nu-mi da importanță. Fug către sala asistentelor și când intru, izbesc ușa de perete. Pun păpușa cu mare grija în rucsacul meu și părăsesc încăperea de parcă nimic nu s-a întâmplat. Merg pe holul de vest al institutului, către camera bunicului, însă un gând nesăbuit îmi împânzeste mintea. Trec de camera bunicului, și pornesc către secțiunea B. Un fior mă cuprinde când sunt lângă peretele din fața camerei lui Dylan, amintiri dureroase revenind. Înghit cu greu nodul din gat și îmi continui drumul spre secțiunea C. După Rotten, cumva am prins un avânt, deși puteam fi omorâtă de mai multe ori. Văd o ușă masiva de metal pe care scria "C" și apăs pe clanța rece. Intru pe hol și primul lucru pe care îl văd sunt sicrie negre ce își așteptau victimele la ușă,gata sa le conducă pe ultimul drum. Am inspirat adânc și am pășit mai departe. Nu putea fi un loc mai oribil decât mi-l imaginam eu. Am mers pe holul întunecat,numărând secundele,pentru a vedea lungimea sa. Era cu adevărat terifiant sa umblii pe cont propriu prin întunericul dens. Am pierdut numărătoarea la 2 minute jumate,dar probabil ca ar fi durat mai puțin dacă mergeam mai repede. Am văzut o lumina slaba ce pâlpâia în fața mea și am mers ușurată ca s-a terminat acel întuneric rece. Am cotit spre stânga și primul lucru pe care l-am văzut m-a îngrozit și aproape ca am dat afară tot ce am mâncat la micul dejun. Era o camera de tortura cu pereți de sticla,pentru a delecta spectatorii. Dar ce om bolnav s-ar delecta cu durerea celorlalți?  Pereții erau murdari de sânge și murdăria în care trăiau pacienții din această secțiune. Am încercat sa-mi revin din soc și sa-mi continui drumul prin "holul terorii", însă mintea îmi stătea doar la tortura prin care trecuseră pacienții de-alungul anilor, iar noi, cei ce lucram în Fairfax eram și suntem în continuare  mințiți cu vorbe frumoase despre bunăstarea instituției și a pacienților. Am încercat sa merg către camerele pacienților pentru a putea vedea diferența dintre secții, însă planurile mi-au fost date peste cap.

O mana m-a apucat de braț și m-a răsucit cât sa pot fi cu fața către persoana căreia îi aparținea mâna. Am vrut sa tip crezând ca este un pacient scăpat, dar m-a oprit gândul ca ar putea fii cineva de la paza. Posibilele variante erau ambele negative,deoarece persoana din fața mea avea doi ochi verzi greu de uitat.

"Ti-am lipsit?"rânjește acesta către mine.

"Sincer, Zack, pentru un criminal ești prea silențios."pufnesc.

"Mă jignești Raven, amândoi știm sunt silențios și agil ca o pisică."atacă Zack.

"Atunci arunca-te de pe acoperiș, sa vedem dacă vei cădea în picioare."îmi dau ochii peste cap."Ce naiba cauți aici?"întreb.

"Știi, următoarea mea victima a dispărut de pe radar și am zis sa macelaresc un pacient."spune ironic satenul și eu pufnesc."Hai pune-ti astea pe tine și sa mergem. Suntem așteptați."spune Zack și îmi înmânează o sacoșă cu haine.

"Stai ce? De cine suntem așteptați? Și de unde ai luat astea?"gesticulez către pungă.

"Raven, sunt criminal, nu omul peșterii. Evident ca am aflat unde stai."explica Zack.

"Sunt destul de sigura ca se numește intrare prin efracție."spun nervoasă.

"Spune-i cum vrei, dar ne grăbim, așa ca du-te și schimba-te. Îți explic în mașină."spune Zack și tastează ceva pe telefonul său.

"Poftim? În niciun caz nu mă sui în mașină cu un criminal la volan!"protestez.

"Nu părea sa te deranjeze ca sunt un criminal când te-am salvat..."spune satenul.

"Mulțumesc ca nu m-ai lăsat sa mă prăjesc ca o chifteluță, dar nu vreau sa ajung la știri ca noul mafiot al Seattle-ului."spun nervoasa. Dacă el are impresia ca voi intra în lumea sa vicioasa, se înșeală amarnic.

"Calmează-te, nu te pun sa omori pe cineva, are legătură cu Dylan."îmi explica Zack.

"Sunt în timpul muncii..."argumentez.

"Nu-i problema. Doamna Quinn ti-a dat o învoire. Plus, e vineri."ridica din umeri.

"Fie..."suspin."Și eu am sa-ti spun ceva important despre Jesica..."oftez și Zack se încruntă.

***

Nu putea alege ceva haine mai groase? Știu ca e toiul verii dar sunt friguroasa de fel. Sau probabil îmi este frig de la aerul condiționat din instituție. Ies din baia fetelor alături de punga cu haine, în care acum se afla uniforma mea și cu rucsacul meu. Curtea din fața începea sa se aglomereze cu persoane de toate vârstele, de la copii,probabil nepoți, la persoane de vârsta a treia. Pășesc pe aleea principala a azilului, pana ies din curte și pornesc în direcția lui Zack. Acesta statea rezemat de un Audi R8 negru,ce pe lângă mașina mea, era incomparabila. Cu toate ca îmi plăcea această mașină, știam prea bine preturile și știam ca Zack nu s-a angajat undeva de curând, ceea ce însemna că a luat multe vieți nevinovate pentru a ajunge aici.

Am ajuns în dreptul mașinii și încercam sa nu mă holbez, dar singura data când as fi intrat într-o astfel de mașină era acest moment, și aveam de gând sa mă bucur. M-am așezat pe locul pasagerului admirând interiorul frumos al mașinii, iar Zack a luat loc pe scaunul șoferului. A băgat mașina în viteza și aceasta a turat frumos, plecând din parcare. În oraș a mers relativ încet, dar panica m-a cuprins când am văzut ca se îndreaptă către autostradă.

"Zack, unde mergem ?"întreb cu glas sugrumat.

"Los Angeles."spune acesta.

"Poftim?!"tip și mă întorc cu fața către el."Vrei sa mergem pana în California?!"mă răstesc.

"Pai cam acolo e Los Angeles."spune acesta de parcă nu as cunoaște harta Americii.

"Știu unde e Los Angeles! Dar este un drum de 17 ore!"mă ratoiesc și îmi încrucișez brațele la piept.

"Da Raven,este un drum de 17 ore dacă mergem cu mașina."spune Zack.

"Ce vrei sa spui?"întreb confuză.

"Spun ca vom ajunge acolo cu avionul."explica Zack și se concentrează la drum.

"Atunci de ce suntem pe autostrada?!"întreb deja nervoasa. Băiatul ăsta ar trebui sa explice ce ar de gând, altfel aceasta mica "călătorie" nu se va termina bine, și pot spune de pe acum ca nu se va termina bine pentru el.

"Pentru ca mergem în Portland. Am o cunoștință ce ne-a făcut rost de un zbor la 12:30."argumentează el calm.

"Este 10:30, nu vom ajunge la timp la aeroport. Este un drum de trei ore!"răspund.

"Nu și când sunt eu la volan."rânjește acesta cu subînteles și accelerează.