Nimeni nu îndrăznea să scoată nici cel mai mic sunet. Liniștea era apăsătoare, aproape mormântală aş putea spune, dar un sunet a tulburat-o în mintea mea. Un zgomot ce nu se auzise de la etajul la care ne aflam noi, ceea ce mi-a dat de gândit.
"Spencer,mai e cineva în casă?" am întrebat și Spencer a pălit la auzul întrebării mele.
"Nu...părinții mei sunt plecați." a spus și am simțit cum ritmul inimii mele a crescut mai repede decât mă așteptam, crându-mi o durere în piept.
O serie de pași se auzeau pe holul care ducea spre camera unde ne aflam. Ne-am așezat una în spatele celeilalte, iar Emma era prima. A luat o lampa în mâini și s-a așezat lângă ușă. Aceasta s-a deschis și Jay, colegul de științe al lui Spence a deschis ușa, oprindu-se în prag, cu ochii uimiți ce o fixau pe Emma.
"Jay! Ce naiba? Aproape te-am omorât!" a țipat Emma ce ținea atât strâns lampa în mâini, încât încheieturile sale deveniseră albe.
"Cu o lampa roz cu pene, Emma?"s-a strâmbat Jay și îi puteam observa zâmbetul subtil în colțul gurii.
Emma s-a strâmbat și ea și i-a întors spatele, trântind lampa pe patul lui Spencer. Jay ne-a privit pe toate și a analizat expresia facială a fiecăreia, apoi a vorbit.
"S-a întâmplat ceva?" a întrebat privind-o doar le Spencer, de parcă noi, celelalte, nu existam.
"Nu." am spus toate în cor făcându-l și mai curios. Jay ne-a privit pe toate, apoi ochii lui s-au oprit asupra lui Spencer, parcă cerându-i răspunsuri.
"Jay" expiră Spencer tot aerul pe care îl avea în plămâni. "Este o discuție...intre fete." a spus până la urmă Spencer, încercând să pară convingătoare.
Jay s-a uitat încă o data la noi, apoi a dat din cap aprobator și a părăsit camera, nu înainte să o roage pe Spencer să îl sune mai târziu. Restul zilei l-am petrecut vorbind despre diferite subiecte și lucrând la câteva referate ce le aveam de făcut pe parcursul vacanței. Seara am decis să ieșim să ne destindem, pentru a nu ne mai gândi la cele întâmplate azi. Am făcut o plimbare prin parcul central al Seattle-ului și mai apoi am hotărât să ne îndreptăm către cafeneaua din apropiere. Era seară, așa că parcul și localurile din jurul său erau destul de pustii. De obicei la orele astea, majoritatea tinerilor se aflau acasă sau în mall-ul de le St. Georgia. Stăteam la semafor așteptând ca acesta să se facă verde, realizând cât de pustie era strada cu adevărat.
Câteva momente mai târziu, toate telefoanele noastre au sunat în același timp. Ne-am uitat una la cealaltă, apoi am hotărât să deschidem mesajul în același timp.
"NECUNOSCUT:
Martorii sunt un element cheie atunci când vine vorba de un 'accident'. Martorii știu mai multe decât spun, nu am dreptate, Raven?
-Hex."
"Despre ce vorbește? Ce martor? Raven?" întreabă Spencer și simt cum pământul îmi fuge de sub picioare.
"Oare știe despre...?" Întreabă Jesy cu subînțeles. O privesc cu ochii mari și mă gândesc la toate variantele înainte să scot pe gură ceva ce aș putea regreta.
"Cum ar putea?" întreb eu curioasă, încercând să îmi păstrez calmul. Sigur era o gluma proastă a unui om ce dorea să ne sperie.
Câteva secunde mai târziu, semaforul devenise verde și ne-am decis să trecem fără să ne mai asigurăm, considerând faptul ca strada era pustie.
"Raven!" Cineva a țipat după mine, însă tot ce am auzit au fost roțile încinse ce au scârțâit pe asfaltul rece și am văzut două faruri orbitoare gonind spre mine. Am simțit cum corpul face contact cu metalul rece al mașini și mi-am închis ochii din instinct, odată ce am simțit o durere fulgerătoare străpungându-mi corpul.
Spencer's P.O V.
Am privit-o pe Raven cum este lovită de mașină neagră, ce mai apoi a gonit de la locul accidentului. Totul s-a întâmplat atât de repede, dar ochii mi-au rămas încremeniți pe mașină, observând lipsa unui număr de înmatriculare.
"Deșteaptă mișcare" șoptesc pentru mine, mai apoi alerg în direcția prietenei mele ce acum stătea întinsă pe stradă.
"Raven!" a strigat Emma către ea, însă Raven nu a răspuns. Puteam observa cum ochii Emmei deveneau sticloşi, semn că nu mai avea mult până sa plângă. "Ajutor! Ajuta-ti-ne!" a strigat din nou Emma, dar strada era pustie.
Mi-am întors capul în direcția lui Jesy, care urla în receptorul telefonului său.
"Am nevoie de o ambulanță acum! Sunt.. ." a făcut o pauza ca să se adune. "Sunt pe Valley, lângă parc, la intersecția cu Boren Ave!" spune în telefon. La câteva minute distanță o ambulanță a venit și a dus-o pe Raven la First Hill Swedish Hospital -Turnul Medical de Est pe Madison. Am luat-o pe jos pentru ca la ora aceea nu mai circulau autobuzele.
"Trebuie sa mergem la politie! Trebuie să-l denunțăm!" Strigă Emma.
"Și să le spui ce ? Ca un maniac care pretinde că știe despre incidentul cu Raven, a încercat sa o omoare?!" Mă răstesc nervoasă.
"Spence,trebuie sa facem ceva,măcar sa-i anunțăm pe părinți." Spune Jesy calmă.
"La naiba! Nu realizați? Nu putem spune nimănui! Vreți sa se afle tot ? Am jurat ca vom păstra secretul!" Țip.
"Ai dreptate..."spune Emma iar Jesy oftează.
"Trebuie sa păstrăm secret lucrul cu Dylan." Am spus.
"Crezi ca știe despre el..." Jesy face o pauză "Hex?" spune pe un glas întrebător, verificând dacă i-a spus bine numele.
Raven's P.O.V.
Îmi deschid ochii și peste tot e negru.Am murit? Dacă era așa nu mai simțeam durerea. Îmi întorc capul spre partea dreapta și observ ca am un bandaj la încheietura,ce se continua cu un tub roșu ce ducea spre o pungulita cu un lichid roșu , pe stativ. Deci n-am murit,am ajuns într-un nenorocit de spital. Ușa salonului se deschide ,însă nimeni nu aprinde lumina. Am putut vedea doi ochi albaștrii ce mă bântuie de acum un an.
"Dylan?"spun socata.
"Ti-am lipsit?" îmi zâmbește cald.
"Nu-ti dai seama cât! Am...murit ? Ești aici cu adevărat?"vorbesc cu greu din cauza durerii. Puteam vedea încețoșat,dar vederea acelui chip după atâta timp era tot ce îmi doream.
"Îți par real?" Spune și râde. Acel râs sublim care mi-a lipsit. "Nu ai murit, dar Rave, avem puțin timp la dispoziție." spune.
"Puțin timp? Pentru ce?" spun ușor panicată.
"Nu-ti pot spune acum...Vino cu mine și totul va fii bine." Spune el strângându-mi mâna
"Dar prietenele mele...Nu le pot părăsi...nu acum." Spun și îmi strâng ochii din cauza durerii, lăsând un oftat să îmi părăsească buzele.
"Ca de obicei" rade ușor trist. "Mereu te gândești la cei din jur, de asta te iubesc. Acum odihneste-te." spune și îmi sărută fruntea.
***
"Raven?" îmi aud numele rostit de o voce.
Reușesc să-mi deschid ochii și o văd pe Spencer deasupra mea, Emma și Jesy stând pe scaunele din salon.
"Dylan! L-am văzut! A fost aici!"spun ridicându-mă în șezut.
"Dylan Black? Dar e mort..." spune Spencer.
"Știu...dar a fost aici...l-am...simțit, arata la fel...poate puțin epuizat." spun
"Pai cam așa arăți când ești mort..."spune Emma iar Jesy o lovește în braț. "Au..." șoptește ea.
"Cred ca ai avut halucinații...Se întâmplă din cauza anestezicelor..." spune Spencer.
"Dar știu că a fost aici!" spun ferm convinsă că nu eram nebună. A fost aici, și dacă ele nu mă credeau, asta era problema lor.
"Raven, am fost aici tot timpul, nimeni nu a venit." A spus Jesy încercând să pară calmă.
Sper sa va placa al doilea capitol.
CITEȘTI
HUNTING SHADOWS I. Addiction
Teen Fiction"Even the Devil was once an Angel." FINALIZATĂ. Prietenia este una dintre cele mai importante și vitale lucruri în lume. Însă de unde știi în cine te poți încrede când trecutul te ajunge din urma și răsucește cuțitul în rana de mult produsă? Viața e...
