Spencer conducea atenta la drum, Emma era cu ochii în telefonul său,iar eu,ei bine,eu strângeam mânerul ușii cu putere. Aveam emoții după întâlnirea cu domnul Hanks,care a ajuns sushi. Adevărul este ca fără prietenia noastră, nu știu cum am fi ajuns aici fără sa înnebunim. Hex încearcă sa ne rănească și cea mai importanta întrebare pe care mi-o pun mereu, nu este cine e cu adevărat. Ci de ce ne dorește răul? Cu ce am greșit în trecut pentru a merita aceasta tortura.
Gândurile mi-au fost întrerupte de oprirea mașinii. Parcasem în fața unei case, construite în stilul Victorian, care era foarte popular în Anglia,însă în Seattle era ieșit din comun.
Ne-am îndreptat către ușa masivă din lemn. Spencer a bătut la ușă,însă nu s-a întâmplat nimic. Am mai așteptat câteva secunde, iar Spencer a vrut sa bata din nou, însă ușa s-a deschis. În pragul acesteia se afla un bărbat, nu foarte înalt, cu parul cărunt și cârlionțat. Era îmbrăcat neglijent, cu o pereche de pantaloni kaki, și un pulover maroniu, pe sub care se putea vedea tricoul negru, uzat.
"Ce vreți?"a întrebat acesta uitandu-se cu dispreț la noi.
"Am dori sa vorbim cu domnul Richard Fitzgerald."spune Spencer și zâmbește ușor.
"Nu vreau sa vorbesc cu nimeni! Nu mă mai deranjați!"spune și da sa trântească ușa, însă Emma îl oprește.
Barbatul se uita nedumerit la noi, iar Emma începe sa vorbească:
"Dorim sa vorbim despre Jesica Black."
Barbatul se fastaceste de parcă își amintește o oroare și se încrunta.
"Nu cunosc nici o Jesica Black."spune nervos.
"Serios,pentru ca doamna Margo Quinn e de alta părere."spune Spencer.
Richard se uită parcă cu spaima la auzul fostei șefe. Ne poftește în casa sa și cumva nu sunt uimita de dezordinea din interiorul acesteia.
"Ce vreți sa știți?"întreabă Richard.
"Știm ca avea doi copii,ce știți despre aceștia?"întreabă Spencer.
"Doi copii? Va înșelați,avea numai unul."spune Richard confuz.
"Cum?!"spun mirata.
"Cu tot respectul, greșiți. Îi avea pe Dylan și Michael."spune Spencer.
"Nu-mi aduc aminte de nici un Dylan."spune domnul Fitzgerald.
"Asta pentru ca el nu a fost internat în Fairfax."spune Emma.
"Sunteți sigure ca acest 'Dylan' nu v-a mințit în legătură cu identitatea sa?"se uita Richard cu suspiciune.
"Da, uitați aici, este fisa Jesicăi. Spune aici : doi copi, Dylan Black, în vârstă de 5 ani și Michael Black, în vârstă de 4 ani."arată Spencer foile.
"Da, îmi aduc aminte de micul Mikey,dar v-am spus, nu știu nimic despre Dylan."spune Richard și se așează mai bine în fotoliul său.
"Oricum, ce ne puteți spune despre Jesica?"întreb.
"Oh, Jesica.."suspina."Nu era precum ceilalți pacienți. Era drăguță cu oamenii, dar avea accese de furie puternice. Schimbările sale de comportament erau bruște,dar nu făcea lucruri grave. Era pe vremea când tortura se mai utiliza prin Fairfax. Îmi aduc aminte și acum, era într-o noapte de iarnă...aveam tura dublă. Mă plimbam pe holurile secțiunii B și am auzit țipete din camera ei. Am vrut sa mă apropii,dar gărzile mi-au luat-o înainte. Au scos-o din camera și o țineau de brațe. 'Nu! Nu-i lăsa să mă duca acolo!', a țipat. Nu era însă un țipat normal, era unul sugrumat, plin de teama și durere. Am vrut sa o ajut, dar nu puteam face nimic."Richard a făcut o pauza și privea în gol.
"Ce s-a întâmplat?"a întrebat Emma.
"Au dus-o la subsol și au încuiat ușa după ei...au bagat-o într-o cușcă, ca pe un animal nenorocit.Aveau un fel de bețe cu electro-socuri, precum cele pentru urși. După acea noapte nu am mai vazut-o. Am crezut ca a murit."a făcut o pauza sa expire. "Am întrebat pe toată lumea dacă își amintea de ea ,însă nimeni nu știa cine a fost. Simțeam ca înnebunesc. Știam ca era adevărată,știam ca nu mi-o închipuisem,dar toată lumea în jurul meu spunea ca am stat în preajma nebunilor prea mult."a continuat Richard.
"Și Mike?"am întrebat.
"Mike dispăruse. Am încercat sa-i caut fisele în biroul doamnei Quinn,în arhivă,oriunde. Era de parcă pe amândoi i-au omorât în acea noapte și le-au îngropat cadavrele în curtea din spate. Doi ani mai târziu,am văzut o femeie în oraș. Arata precum Jesica,dar când era tânără. Am început sa mă întreb:vedeam oameni morți, mi-o imaginasem? Era o coincidenta ca acea fată semăna cu Jesica?"a spus Richard.
"Și cine era fata?"a întrebat Spencer.
"Nu știu, m-am temut sa îi vorbesc."a suspinat bărbatul.
"Vă mulțumim, pentru ca ne-ati povestit."a spus Spencer.
"Cu plăcere,și salutați-o pe prietena voastră din partea mea."spune Richard.
"De unde știți despre Raven?"întreb.
"Sunt bătrân fetelor, nu un pustnic.Am mai fost prin Fairfax.Sa știți ca o admir, este aproape singura angajata care se interesează de bunăstarea pacienților."spune și ne da afară pe ușa.
"Bun, și acum ce facem?"întreb.
"Ținând cont de ora, cred ca ar trebui sa mergem la Raven,sa-i povestim ce am aflat și apoi sa punem planul la punct."spune Spencer.
"Stai, ce plan?"întreabă Emma.
"Planul în care intram în noaptea asta la Fairfax,în subsol."explica Spencer.
"Și ce căutăm nai exact în subsol?"întreb nedumerită.
"Tocmai a spus Richard ca acolo îi torturau pe pacienți,poate găsim ceva indicii,informații."continua Spencer.
"Wohoo, Velma. Ce-ar fi sa facem și noi o data pe Daphne?"propune Emma.
"Ce vrei sa spui?"întreabă Spencer.
"Spun sa nu ne mai băgăm nasul peste tot,poate ca Hex nu vrea sa aflam unele lucruri cu un motiv."spune Emma.
"Da,și probabil a vrut sa o carbonizeze pe Raven din același motiv."îmi dau ochii peste cap."Sa mergem,avem multe de discutat."spun și plecam către mașină.
CITEȘTI
HUNTING SHADOWS I. Addiction
Teen Fiction"Even the Devil was once an Angel." FINALIZATĂ. Prietenia este una dintre cele mai importante și vitale lucruri în lume. Însă de unde știi în cine te poți încrede când trecutul te ajunge din urma și răsucește cuțitul în rana de mult produsă? Viața e...
