HUNTING SHADOWS I. Addiction

Capitolul 30

Când David, unul din colegii mamei, a intrat alarmat pe ușa, știam ca ceva nu e bine. Despre ce dosare era vorba și de ce îl includeau pe Will?

Nu am avut prea mult timp sa mă gândesc căci telefonul mi-a vibrat.

"NECUNOSCUT:
           Oare unde sa dispară dosarele necesare familiei tale? Ne jucăm de-a v-ați ascunselea. Găseşte-mă și păstrezi premiul.
                                                      -Hex."

Am suspinat la gândul că aveam de căutat niște dosare plictisitoare așa ca pentru o secunda am decis sa ignor mesajul de la Hex. Dacă acele dosare erau atât de important pe cât pretindea Hex, mi-ar fi ruinat familia.
Nu-l știam de mult pe Hex, dar îl cunoșteam într-atât cât sa știu că tot ce face el, este sa joace jocuri proaste, după regulile lui. Un joc împotriva lui Hex nu începe până ce el nu are măcar o propoziție sa-ti distrugă întreaga viață. Dacă aveam de gând sa-l demasc, trebuie sa am o întreagă armata lângă mine. Și știam exact cum sa fac asta sa se întâmple.

Dar nu aveam de gând să-i ofer satisfacția de a vedea ce influența are asupra mea. Știa ca îmi era teama de el, numai prin simplul fapt ca moartea lui Dylan era un pod pentru Hex de a trece în viața mea. Dacă macar aș știi că ceea ce susține Hex era adevărat, nu mi-as fi iertat-o în veci. De ce? Pentru ca simplul fapt că Hex susține ideea cum că aș fi cea care l-a omorât pe Dylan, făcea o particica din mine sa creadă ca așa a fost.

Am ridicat ochii din telefon dandu-mi seama că ai mei plecaseră din încăpere. Spencer și Emma trebuiau sa innopteze la mine, cel puțin așa stabilisem. Însă, după disputa purtata intre ai mei, știam ca trebuie sa aștept ca apele sa se liniștească. Așa ca acesta era un bun prilej sa-mi pun la punct planul. Mi-am coborât ochii din nou în telefon și am tastat un mesaj, după care m-am îndreptat spre ușa. Nu gândeam clar, dar eram determinata sa pun capăt atât hărțuirii lui Hex, cât și amintirilor negre ce mă bântuiau.

Aveam de gând sa aflu ce s-a întâmplat în acea seara blestemată. Eram pregătită să aflu adevăratul motiv al morții lui Dylan. Iar dacă acel motiv eram eu, atunci aveam de gând sa mă urăsc pe viață pentru ce am făcut. Și știam exact unde se afla locul de unde îmi pot procura informațiile. Dacă am putut face o așa acțiune, însemna că nu sunt o ființă umană.

Mi-am pus în minte un gând și un plan la care Hex nu s-ar aștepta. Credea ca este înaintea noastră cu cel puțin un pas. Puțin știa el că, de fapt, am un as în mânecă pe care încă nu l-am folosit. Nu mă voi mai ascunde și voi lupta înapoi. Le-am scris fetelor sa ne întâlnim diseară la vechia noastră ascunzătoare. Mi-am luat rucsacul și am dat sa ies pe ușa, însă un lucru mărunt mi-a atras atenția. Undeva, pe un raft îndepărtat al camerei,  razele de lumina loveau o piesa din metal. M-am apropiat încet, dar înainte sa-mi pot da seama ce s-a întâmplat, am alunecat iar capul meu a simțit o zdruncinatura, apoi un negru rece mi-a cuprins vederea.

M-am trezit în camera și mi-a luat câteva secunde sa-mi amintesc ce s-a întâmplat. Am bănuit ca probabil ai mei m-au adus în camera mea, dar înainte sa pot pronunța cuvintele ce-mi stăteau pe limbă, am auzit o voce.

"Am crezut că într-un an îți schimbi și tu gusturile în materie de mobilier." O voce groasa dar suava a șuierat.

Mi-am rotit capul pentru a putea admira silueta ce stătea în fața geamului meu. Îi puteam vedea doar spatele, dar știam prea bine silueta.

"Dylan?" aproape ca am șoptit.

"Ai mai văzut undeva astfel de gropițe în toată viața ta?" a râs acesta.

Râsul său se auzea precum o melodie pentru unechile mele.

"De ce ești aici ?" întreb schimbandu-mi starea de spirit.

Brusc, fața i se întunecă, iar zâmbetul îi piere, în loc aparandu-i o incruntatura. Si-a întors întreg corpul și am putut sa observ ca-si făcea de lucru cu lănțișorul pe care mi-l făcuse la lucru manual în institut. Era o inima de lemn cioplită de el, cu un "D" în mijloc, prinsa cu o ață de culoare neagră. Nu era ceva sofisticat, dar simplul fapt ca a avut timp de o săptămână aschiute în buricele degetelor, mă făcea sa realizez cât însemnam pentru el.

"Vreau sa te oprești."spune sec.

"Trebuie sa fi mai explicit." rostesc cuvintele dur.

"La naiba, Raven! Știi la ce mă refer. Ai grija de cei din jurul tău cât îi mai ai."spune și mă apropi cu pași repezi de el.

"Cum îndrăznești? Tu, dintre toți vorbești despre cum sa-i protejez pe alții. Jur ca și mort ești o durere în fund." spun și simt cum sângele îmi fierbe în vene.

"Am facut-o pentru tine! Te-am protejat."

"Protejat? M-ai lăsat pe cap cu probleme. M-ai lăsat cu Hex și nu am nici cea mai mica idee ce vrea de la mine." Mă răstesc. Dacă are de gând sa se certe cu mine, sa se pregătească.

"Hex nu pe mine mă vrea. Ci pe tine. Se folosește de moartea mea pentru a te face vulnerabila. Gandeste-te Raven, Hex trebuie sa fie cineva căruia i-ai spus tot ce simți. Te cunoște prea bine, pe tine și pe prietenele tale."spune calm.

"Îmi e frică..."suspin.

"Nu ai de ce. Raven pe care o cunosc și o iubesc știa cum sa îndrepte orice situație. Trebuie doar sa analizezi ce este în jurul tău." Zâmbește acesta și da sa plece.

"Nu pleca, te rog. Am nevoie de tine."spun încet și îi apuc mâna. Mă simțeam de parcă tocmai fusesem lovită de un fulger atunci când mâna lui mi-a atins pielea.

"Știi cât de mult as vrea sa mă întorc. Dar nu putem da timpul înapoi."încearcă sa-si păstreze zâmbetul.

"Stai, spuneai ca cineva îți înscenase crimele, știi cine a facut-o? A fost Hex? Pentru ca dacă da, am nevoie sa îmi povestești."vorbesc repede.

"Clasic Raven"rade" Mereu încerci sa sapi cât mai adânc. Ții minte ce ti-am spus? Legendele niciodată nu mor. Folosește asta"

Mă trezesc în patul meu, cu o durere de cap. Încă un vis cu Dylan...se simțea atât de real. Mi-as dori sa fie real ce tocmai visasem. Mă uit în jurul meu și observ ca în palma dreapta, aveam imbarligat lănțișorul din vis.