Salvarea unui suflet pierdut

~ Trei ~

Capitolul 3

Apa îi curge încet pe piele, lăsând râuri fierbinţi în urmă. Aburii îi sărută fiecare părticică a corpului, ridicând temperatura din micuţa baie şi mai mult. Îşi unge braţele şi pieptul cu gelul de duş, lăsându-şi capul pe spate, pentru a i se clăti şamponul din păr. Îşi duce mâinile prin pletele lungi, descurcându-le uşor, spălându-şi apoi trupul.

După ce termină, iese din duş, punându-şi un prosop în jurul mijlocului. Se uită în oglinda de deasupra chiuvetei după ce o şterge de aburi, şi urmăreşte cu privirea acele intrigante desene ce luase naştere pe corpul lui după ce ajutase primul suflet să treacă dincolo, unde-i era locul. Odată ajuns acasă, după acea întâlnire cu fetiţa de doisprezece ani, descoperise că pe piept, în jurul inimii, apăruse un tatuaj ciudat. Dungi negre, de diferite grosimi şi lungimi, se împleteau într-un frumos haos.

Iar de atunci, după fiecare suflet ce părăsea această lume, corpul lui era atacat de şi mai multe tatuaje, acele prime linii lungindu-se şi ramificându-se, de parcă ar prinde viaţă pe pielea lui. Şi, culmea era, el nu simţea când modificarea avea loc; doar se trezea a doua zi pentru a se vedea mai desenat decât înainte.

Astfel ajunge el să se uite în acest moment la propriul trup, pentru a-l vedea aproape înnegrit. Normal, se mai vede şi culoarea naturală a pielii, însă acele desene ciudate îi ocupă fiecare colţişor din corp, cu excepţia feţei. Ultimele tatuaje îi apăruse pe gât, când sufletul de acum două zile plecase unde îi e locul.

Îşi duce iar mâinile prin părul blond şi lung, văzând cât de tânăr este chiar şi după zeci de ani de când a fost readus pe acest pământ. Nici măcar cu o secundă nu este mai bătrân de cei 24 de ani pe care îi avea când l-a adus Baldassare aici, acum aproape şaizeci de ani.

Prezentul lui reprezintă data de 20 octombrie 2010. Atât de multe se schimbă în aceşti ani, doar el rămâne la fel. Dar nu se plânge. Singurul dezavantaj este că nu poate rămâne mult timp într-un singur loc. De aceea, după primii doi ani de stat în acelaşi oraş în care Baldassare îl lasă, Itzli se hotărăşte să călătorească după cum îl cheamă sufletele. Aşa că, de fiecare dată când simte o durere în piept, se duce în acel loc şi rămâne acolo până când următoarea durere îl cheamă altundeva. Şi chiar îi place această viaţă hoinară. Îi conferă libertate de mişcare şi entuziasmul de a explora locuri noi.

Tânărul iese din baie şi îşi ia câteva haine din geamantanul de mână, începând să se îmbrace. Nici bine nu îşi trage pantalonii pe el, că o durere se intensifică în zona inimii. Obişnuit cu acest soi de durere, îşi încheie blugii, îşi bagă bluza peste cap şi îşi ia geanta în mână. Închizând ochii, îşi lasă mintea să facă conectarea cu sufletul care-l cheamă şi în câteva secunde simte cum este transportat.

Deschide ochii după o clipă în care-şi lasă organismul să îşi revină din ameţeala şi greaţa pe care o simte. De fiecare dată când distanţa dintre locul unde este el şi cel în care sufletul aşteaptă este mare, i se face rău la stomac.

Luând în atenţie locul unde apare, observă ceea ce seamănă cu o fabrică părăsită. Fiare vechi sunt împrăştiate peste tot, plasticuri rupte, sticlă spartă, maşinării ieşite din uz, ustensile lăsate să ruginească sub ploaia ce este scuturată uşor din ceruri; ploaie ce-i udă şi lui părul.

Locul ăsta pare numai bun pentru un film de acţiune sau groază.

Trecând peste analiza mediului înconjurător, se îndreaptă spre sufletul rătăcitor.

Într-o cameră întunecată, unde scânduri din lemn, ori bucăţi mari de tablă, acoperă ferestrele, o figură translucidă stă în picioare şi priveşte asupra unui lucru din faţa ei. Apropiindu-se mai mult, Itzli poate observa un bărbat, de aproximativ treizeci de ani, ce poartă o cămaşă descheiată, însângerată pe alocuri, o pereche de pantaloni la dungă, ce au noroi pe ei şi o cravată ce-i atârnă de gât. Uitându-se în direcţia unde privirea sufletului este aţintită, vede un trup bărbătesc ce şade mort într-o baltă de sânge, cu o rangă metalică ieşindu-i prin spate.