Salvarea unui suflet pierdut

~ Cinci ~

Capitolul 5

Zilele se transformă în săptămâni, iar săptămânile în luni. Niciunul nu menţionează nimic despre acel moment mai intim ce a avut loc între ei şi niciunul nu încearcă să exploreze mai îndeaproape ceea ce pare că se naşte între ei. Nu ştiu dacă ar avea vreun viitor împreună, în cazul în care hotărăsc să meargă pe această cale, iar tocmai nesiguranţa asta îi opresc din orice acţiune ulterioară. Însă, faptul că niciunul nu acţionează nu înseamnă că sentimentele rămân la fel de înfrânate.

Atunci când unul crede că celălalt nu priveşte, priviri pline de tandreţe sunt furate. Atunci când niciunul nu vorbeşte, sute de cuvinte atârnă în aer, aşteptând să fie rostite. Atunci când atingeri nevinovate se întâmplă, focuri iau naştere, dorinţe îi străpung, vise apar. Şi, totuşi, acest mic fir de praf le pune piedică.

Afară este o zi frumoasă de vară, unde păsările ciripesc voioase, vântul suflă dulce, mirosuri înmiresmate le tachinează simţurile, însă nimic din toate astea nu le trezesc interesul. Iar ceea ce le-ar putea pipera puţin curiozitatea, capta atenţia, li se pare atât de departe, deşi şade la nici cinci metri distanţă.

Phillis oftează fin, devenind plictisită.

Itzli îşi aruncă privirea asupra ei, admirând în secret curvele ei frumoase, gingaşia şi fineţea chipului ei, mâinile lui mâncându-l din dorinţa de a o atinge, de a putea-o mângâia chiar şi pentru o clipă.

După câteva clipe în care liniştea se prelinge, tânărul se ridică din pat iute, aproape speriind-o pe Phillis.

“Hai să ieşim!” anunţă băiatul, luându-şi geamantanul de lângă noptieră şi trântindu-l pe umăr.

Fata îl priveşte nedumerită, dar se ridică de pe scaun şi se apropie de el, care o aşteaptă la uşă.

“Unde mergem?”

“Nu ştiu,” ridică din umeri tânărul, închizând uşa. Ajuns la recepţie, îşi lasă cheile şi anunţă că eliberează camera.

Plimbându-se pe străzile micului orăşel, Itzli admiră oamenii grăbiţi sau relaxaţi, priveşte copii cum zburdă prin curţi ori parcuri, însă, în ciuda faptului că atenţia lui este concentrată pe orice altceva, corpul lui este foarte conştient de prezenţa lui Phillis lângă el.

Fluierând pentru a sparge tăcerea ce-l înconjoară, vede cum un grup de fetişcane mai la depărtare, care abia dacă au atins pubertatea, chicotesc animate, aruncând priviri furişe spre el. Ştie că probabil se uită la modul în care acele linii negre se împletesc pe chipul şi braţele lui, dar nu îl deranjează. Este obişnuit ca, de fiecare dată când întâlneşte un om, să-i fie aruncate priviri curioase, unele urmate de scârbă, altele chiar de interes.

Însă, Phillis nu ştie că asta este ceva normal pentru el, fiindcă nu de foarte multe ori ies în lume, şi simte cum gelozia îi atacă fiecare trăsătură a chipului. Nu contează că e posibil ca fetele să râdă din orice alt motiv, nu doar din simplul fapt că îl admiră, ei tot îi vine să le scoată ochii.

Opresc, în drum spre locul în care numai Itzli ştie, asta dacă are măcar şi el habar, la un fast-food. Aici, tânărul dă comandă de un meniu la pachet şi, după un sfert de oră, iese din micul magazin cu o pungă în mână. Zâmbeşte spre Phillis când trece pe lângă ea, după care îşi continuă drumul, fluierând când ici, când colo.

Fac un alt stop la intrarea unui părculeţ de copii. Lui Itzli îi plac copii, mai ales când sunt puşi pe şotii, de aceea alege o bancă la umbră, departe de privirile curioase ale celor prezenţi, şi-şi mănâncă liniştit pachetul.