Salvarea unui suflet pierdut

~ Şase ~

Capitolul 6

Un suflet; două suflete... Zece suflete! Atâtea ajută Itzli să-şi urmeze calea, iar el tot nu are idee de ce este Phillis captivă aici. Nu că i-ar părea rău dacă ar mai sta un timp cu el, pentru că cei doi devin din ce în ce mai apropiaţi, însă această insecuritate că, în orice clipă, Phillis poate să dispară dintre braţele lui, îi fură multe nopţi de somn.

“La ce te gândeşti?” îşi plimbă Phillis degetul arătător pe antebraţul lui. Itzli strânge şi mai tare mâna în jurul fetei, gâdilat de mica dovadă de afecţiune.

“La noi,” răspunde băiatul calm, deşi numai asta nu simte acum. Cu cât timpul trece, cu atât o stare de disperare îl cuprinde. De ce nu pot avea eternitatea?

“Şi ce anume gândeai?”

“Hm,” spune băiatul, căutându-şi cuvintele. “Despre timp.”

“Ce-i cu el?”

“Fuge,” surâde pe sub mustaţă tânărul ştiind că aceste răspunsuri ambigue o înfurie.

“Vrei să fii mai explicit?” ridică bruneta o sprânceană, uşor iritată de răspunsurile lui.

Itzli doar se mulţumeşte să-i sărute fruntea, după care ia telecomanda în mână şi schimbă postul t.v.

Phillis îl mai măsoară un timp din priviri, pentru a şti dacă merită să-l cicălească în continuare despre această mică schimbare de replici sau nu.

Hotărând că nu are chef să fie cea care deznoadă firu-n patru, oftează profund – să fie sigură că aude şi el – şi se rezumă la a privi televizorul.

***

Doar un mic spaţiu, atât mai are Itzli liber pe întreg corpul, iar acesta este chiar între sprâncene, de parcă ar fi un prinţ cu stea în frunte, figurativ vorbind.

Băiatul se uită la acel loc în oglindă, încruntându-se. Ce poate să însemne asta? Odată ce acest mic punct – bine, e puţin mai mare – este ocupat, unde va mai fi marcat la fiecare trecere a unui suflet? Semnele i se vor transpune, sau ce?

Baldassare nici măcar nu s-a gândit să-i dezvăluie asta! De fapt, bătrânul nu i-a spus nimic folositor, niciodată! Ori i-a dat informaţii ce nu erau atât de importante, ori vorbea în ghicitori, de parcă el ar fi mare desluşitor de vise sau ceva!

Se mai încruntă o dată şi ridică dintr-un umăr. Va trebui să vadă ce se va întâmplat, odată ce va ajunge acolo. Deocamdată, un duş este mai prioritar.

Se dezbracă iute şi intră sub jetul de apă fierbinte, începând să fredoneze ceva la nimereală.

***

“Baldassare,” bubuie vocea puternică în încăpere.

Bărbatul îşi îndreaptă spatele şi priveşte drept înainte, spre unul dintre tronuri. “Da, Creatorule!”

“Dă-mi, te rog, raportul.”

Bărbatul dă uşor din cap şi începe să vorbească, “Progresul e lent. Au multe luni de când se cunosc, dar niciunul nu delară nimic!” creatorul dă uşor din cap, şi-i gesticulează să se relaxeze. Luând sfatul ca atare, Baldassare lasă muşchii să se destindă şi ia un loc pe unul din scaunele împrăştiate prin cameră.

“Continuă.”

“Se învârt în jurul degetului, mai ceva decât un câine în jurul propriei cozi. Se tem prea mult!”

Creatorul dă din cap, înţelegând unde bate bărbatul. “Şi ce putem face?”

Fiul din dreapta Creatorului se uită către bărbat, apoi către Tată, încruntându-se uşor. Cea de-a treia persoană de pe ultimul tron nu se implică. Nu este aria lui, oricum.

“Tată, de ce nu le dai un semn?”

Creatorul şi Baldassare privesc către Fiu. Privirile lor spun totul; ‘De ce nu m-am gândit la asta?’

“Foarte bine, Fiule!” dă din cap Creatorul, uitându-se apoi spre Baldassare.

***

Phillis se plimbă prin cameră, în aşteptarea lui Itzli. Este în duş de jumătate de oră, dacă nu şi mai mult! Ce, pe toţi sfinţii, face acolo? Vrea să-şi lustruiască desenele?!

Se apropie fata de uşa de la baie şi încearcă să tragă cu urechea. Ar putea foarte frumos să intre prin perete – lucru puţin cam deranjant, dar posibil – însă ar fi nesimţire din partea ei. chiar de sunt împreună de câtva timp, asta nu înseamnă că nu mai au intimitate. Şi, oricum, indiferent de cât de plină de voinţă şi de puternic apucă taurul de coarne, nici în ruptul capului nu ar vrea să-l vadă pe tânăr în costumul lui Adam. Nici chiar atât de îndrăzneaţă nu este!

Din nimic, sau mai bine spus că de nicăieri, un obiect minuscul, rotund şi subţire, cade chiar în faţa uşii băii. Încruntându-se, fata se apropie de acel ceva şi se apleacă curioasă, însă cu prudenţă. Prea ciudat este faptul că se materializează din neant acel lucru.

Observând că seamănă cu un inel de aur, Phillis întinde mâna spre el, însă înainte de a fi posibil să-l atingă, simte cum este împinsă din spate şi trece – absolut involuntar! – în baie.

Itzli aproape că începe să ţipe ca o fetiţă când o vede pe Phillis apărând prin lemn. Încă nud, pentru că abia ieşise de la duş, apucă rapid un prosop şi şi-l pune în jurul mijlocului, înroşind puternic. Iar de această situaţie nu ar fi fost atât de jenantă, ar fi râs la poziţia în care fata este;  cu faţa-n gresie, o mână întinsă-n faţă, una pe lângă corp, şi funduleţul ei stă ridicat, de parcă ar fi un far salvator într-o noapte furtunoasă pe mare. Ori, fundul unui căţel ce se pregăteşte să sară pe tine în joacă. La comparaţia asta, tot ce mai lipseşte este ca fundul ei să se mişte în stânga şi-n dreapta, arătându-i nerăbdarea.

După mai multe clipe în care Phillis se hotărăşte să se facă invizibilă, dorind să poată intra în pământ de ruşine, Itzli îşi curăţă puţin gâtul.

“Dacă voiai să mă vezi fără haine, trebuia doar să ceri,” îi face cu ochiul în clipa în care fata se uită la el mirată. Ca arsă, se ridică în picioare şi îşi scutură praful ce oricum nu s-ar pune pe ea. Aruncând o privire mustrătoare în direcţia băiatului, îşi pune mâinile la piept şi pufneşte ofticată.

“Hei, dar nu te supăra, că nu eu sunt cel care dă bufna peste mine!” ridică tânărul mâinile în aer, mai să-i cadă prosopul. Îl prinde imediat şi surâde strengăreşte spre fată, care doar îi aruncă o privire urâtă şi pleacă.

“Pentru cunoştinţa ta,” îşi vâră din nou capul în baie, chiar când Itzli vrea să-şi lepede prosopul, “nu a fost de bună voie. Am fost împinsă,” pufăie fata şi pleacă, din nou.

“Da, de parcă aş crede asta,” strigă el în timp ce-şi pune boxerii.

Îşi ia tricoul în mână şi pantalonii şi intră în camera de hotel.

“Ar fi fost şanse mai mari să-mi fi spus că te-ai împiedicat, şi te credeam. Dar aşa... neah... Recunoaşte că mă vrei fierbinte şi la pielea goală,” râde băiatul când vede faţa dezgustată a fetei.

Nu spune nimeni că ideea i se pare rea fetei, pentru că nu este deloc, doar că aroganţa cu care Itzli vorbeşte o face să se strâmbe. De ce să nu-i mai ştirpească din egoul ăla mare al lui?!