You and I [Luke Hemmings Fan Fiction]

Capitolul 1 - Mi-ai lipsit

Cher

Am prins viteza si i-am sărit in spate, daramandu-l. El s-a dezechilibrat usor si dupa mi-a prins picioarele cu mâinile sale lungi. Si-a întors capul speriat către mine si dupa m-a lăsat jos, stand la câțiva centimetri de mine. In sfârșit puteam remarca parul blond si acei ochi albaștri care se uitau acum pe pereti.

- Cine esti? L-am întrebat eu puțin speriata. Imi semăna cu cineva, dar nu mai știam cu cine

- Fred. Fred Maynore. Se balbaie el soptindu-mi

- Ne cunoaștem? Il întreb prinzandu-i fata cu mâinile mele intorcandu-l către mine

- Nu cred.... Spune el holbandu-se la mine

- Atunci de ce iti e frica de mine? Il întreb eu

- Mie sa imi fie frica de tine? Cred ca glumesti?! Urla el la mine, atragând toate privirile către noi. Acum cand făcea pe itonicul cu mine mi-am dat seama de acei ochi, ascundeau povestea baietelului de 7 ani care a plecat de lângă mine. El însemna copilăria mea. Cum sa ii zic ca am plâns dupa el sau cum sa ii zic ca de fiecare data cand il sunam nu era acolo sau nu mai puteam sa ii zic nimic?

- Cum te cheamă? Insist eu holbandu-ma la tatuajele de pe bratele lui. Brusc cercelul din sprânceană mi-a atras privirea

- Luke.... Mi-a răspuns el puțin jenat si încerca sa își acopere bratele cu mâinile lui

- Mi-ai lipsit! Zic eu si vroiam sa il iau in brate, dar s-a dat un pas înapoi.

- Credeam ca stai in Paris. Zice el dupa o pauza ciudata.

- De ce zici asta? Il întreb eu încet, aducându-mi aminte de momentele petrecute in Franța

- Scrie pe pagina ta de Facebook. Spune el uitandu-se la siretutile lui.

- Te-ai schimbat... Spun eu stins dupa care am lăsat un hmmm mic sa imi scape printre buze. Încă mai am ursuletul. Ii zic aducându-mi aminte de câte ori l-am cusut si de fiecare data cand plângeam lângă mama ca sa il repare mai repede.

- Si tu mi-ai lipsit! Imi zice el in soapta acum uitandu-se la mine. Nu te-ai schimbat asa de mult. Continua el arătându-mi si un mic zâmbet

- Ce faci tu aici?

- Cumpărăturile. Rade el scurt

- Nu stai in Australia?

- Nu mai stau. Decand.... Tata a decis asta. Spune el trist

- Si mama ta?

- E si e ea aici cu noi. Spune si mai trist. Deodată telefonul lui a sunat si am putut vedea numărul, era necunoscut.

- Da? A răspuns el. Eu m-am îndepărtat usor de el si încă ma chinuiam sa iau acel lapte pana cand Luke a venit lângă mine si mi-a dat cutia. I-am zâmbit in semn de multumesc si dupa am auzit un te iubesc care l-a zis cuiva de la telefon imediat auzind o voce de fata care il spune si ea ceva. Cereu imi căzuse in cap. Dar el era rau pentru mine, se schimbase prea mult ca sa mai fie cine imi aduceam aminte. Mi-am luat cosul si am plecat spre casa de marcat fara sa ma uit înapoi. Am luat punga dupa ce doamna de la casa le-a marcat si eu plătindu-le. Drumul spre casa a fost unul lung. Mergeam parca intenționat încet, gândindu-ma la el. O mie de întrebări imi veneau in cap, o mie de întrebări fara răspuns.

Luke

Se prinsese ca eu sunt, ma rog eram ala. Un număr necunoscut ma suna si o voce de fata se auzi.

- Da? Întreb eu cu înarmate de gura. Cher se îndepărta usor de mine si începu sa topaie dupa lapte, am ajutat-o si dupa vocea de la capătul celălalt al telefonului m-a facut sa tresar usor

- Iubi, nu vi in pat pentru mai multă distracție? Ma întreba acea fata. Am stat un pic sa meditez asupra ciu ma suna, dar singura care imi venea in cap era Cher! Ok, bine! Si acum ce fac

- Vin in 20 de minute. Ii zic eu dupa care o voce din capul meu imi tipa in creer. Ce ai facut? Urla ea si dupa ma uit dupa Cher care dispăruse ca prin farmec. Am alergat la casa de marcat si am zorit-o pe femeia de acolo. Am închis telefonul si l-am băgat in buzunar. Am alergat cu pungile dupa mine căutând-o pe Cher cu privirea. Dar daca ma duceam la ea ce sa ii zic? Am zărit-o oprită la trecerea de pietoni. Cher!!! Am tipat eu dupa ea. Si-a întors capul si se uita la mine. Bine Lucas, da acum ce faci? Ca nu doar ea s-a întors. Toți acei oameni se uitau la mine ca la un nebun tatuat. Am alergat la ea. Te ajut? Am întrebat-o puțin speriat sa nu ii distrug imaginea pe care nu o avea încă.

- Ma descurc. Imi zice ea sec

- Te conduc acasă? O întreb eu

- Ma descurc! Imi zice pe același ton

- Nu a fost o întrebare! Ii zic eu dur. Ea a ras ceace m-a facut si pe mine sa zâmbesc. Era la fel de inocenta si inafara de înălțime era aceasi.

- A sunat ca una. Vocea ei m-a facut sa ma trezesc din transa

- Te duc acasă! Repet mai dur. Am mai mers fara sa zicem ceva pana cand am ajuns in dreptul unui parc. Ea se oprise ca sa se uite. Vrei sa ne optim? O întreb

- Nu! Vreau acasă. Imi e somn! Imi zice ea dupa ce casca. Am fugit la un stand de Înghețata si am cumpărat doua: una de ciocolata si una de vanilie. Cand m-a văzut cu cele doua inghetate a facut ochii mari. I-am dat-o pe cea de vanilie, preferata ei, si ne-am continuat drumul. Am lăsat-o acasă si dupa am mai stat pe trotoar sa ma gandesc la cat de frumoasa era. Stateam in fata casei ei cand ea se schimba lângă geam. Avea corpul perfect, sculptat cum nu am mai văzut la nimeni.

- Cher! Urlu eu si ea deschide geamul scotand capul puțin pe geam

- Da? Intreaba ea amuzata

- Mai vrei sa ne vedem? O întreb eu puțin jenat. Simteam cum picături de apa imi udau usor corpul, nici nu realizasem, dar eram deja ud si stateam pe mijlocul străzii.

- Noi doi maine la 7! Vin sa te iau! Sa te îmbraci frumos! Urlu eu cu un zâmbet tâmp pe fata.

- Vrei sa intri? Ma intreaba ea razand cu gura pana la urechi. Cand am deschis gura telefonul meu sunase.

- Nu pot! Dar maine, rămâne asa?

- E o întrebare?

- Maine rămâne asa! Urlu eu cat ma țin plămânii, facand-o pe ea sa rada. Noapte buna! Ii zic

- Noapte buna! Zice ea mai încet.