You and I [Luke Hemmings Fan Fiction]

Capitolul 4 - De ce mereu dau de tine?!

Luke

Am mai stat putin cu Cher si tatal ei, pana cand s-a intunecat si dupa tatal ei mi-a atras atentia ca e tarziu si sa ma duc la casa mea. Intru in casa si vad dupa ca o fata iese din dormitorul lui Natt numai in lenjerie intima. Merg in bucatarie, imi iau un pahar cu apa. Fata intrase in bucatarie.

-Iesi, i-am zis si ea a fugit.

Dupa, Natt vine in bucatarie cu o față ingrijorata. Am luat o gura mare de aer, nestiind ce sa-I zic. Am deschis gura pana la urma si i-am dat de inteles ca sunt obosit, asa ca ma duc la culcare. M-am uitat la oglinda de pe perete, tragandu-mi in jos manecile camasii ca sa-mi acopar tatuajele. Am vazut-o pe Cher. Eram uimit, mi-am frecat ochii, sperand ca imaginea ei sa dispara din oglinda, dar ea era inca acolo.

-Cine esti tu? M-a intrebat ea, eu tresarind instantaneu.

Mi-am mai frecat o data ochii, imaginea disparand incet. M-am asezat pe marginea patului si am cazut pe spate, incercand sa adorm. M-am tot foit de pe-o parte pe alta. Mi-am pus perna in cap. Mi-am pus-o sub cap, pe diagonala. Mi-am pus picioarele pe perna si capul in partea opusa. Mi-am pus patura in cap si perna sub spate. Am incercat toate modurile posibile de a adormi, insa n-a mers.

Stateam intins pe pat si ma uitam la cer. M-am gandit la Cher dandu-se in leagan. Parul ei castaniu ii flutura in jurul fetei, acoperind doar pe jumatate obrajii rosi ca focul.

Mi-am inchis ochii, pastrand in minte imaginea ei dulce si am adormit.

Cher

Stateam intinsa pe pat, privind stelele. Imi aminteau de el.

Am clatinat din cap, enervata. Cum sa-mi aminteasca stelele de Luke? El nu are nicio legatura cu stelele. Sau poate da. Si stelele stralucesc asemeni ochilor lui. Da, cu siguranta, ochii lui seamana cu stelele.

Ce...Tot..Gandesc...Aici? Doar nu-mi place Luke? Adica normal ca-mi place, dar...

Mi-am scos jurnalul din sertarul noptierei si am inceput sa scriu.

"Imi place Luke?!"

Am taiat intrebarea cu o linie groasa si mov.

"Dar totusi ne-am sarutat. Nu-mi place de Luke, nu-I asa? Sau imi place? Oare ar trebui sa-mi placa? Dar ar fi ceva gresit daca mi-ar placea? Oare el cum ar reactiona? Ar fi suparat pe mine? M-ar urî? Ar tipa la mine? Sau m-ar iubi si el? Oare peste 10 ani am avea copii blonzi cu ochii albastri? N-ar trebui cumva sa dorm si sa nu-mi mai pun atatea intrebari? Ba da. "

Am inchis dictionarul pe care eu il numeam jurnal si m-am trantit pe pat, acoperindu-mi fata cu perna. In scurt timp, am adormit.

A doua zi, de dimineata, am fost trezita de bazaitul enervant al telefonului, semn ca primisem un mesaj.

"De la: Mama

Suna-ma, te rog, cand te trezesti!"

De parca mai pot dormi in timp ce ea imi trimite mesaje. Am luat telefonul si am apasat pe numarul ei. Am auzit doua beep-uri pana sa raspunda.

-Sunt in viata, mama, i-am zis.

Am auzit un scancet ciudat.

-Mama...?

Din nou acelasi sunet. Cineva plangea. Si stiam cine.

-De ce plangi?

-Bunica... Ta... mi-a raspuns ea si am inteles.

Bunica era foarte bolnava si doctorii ne spuneau mereu sa fim pregatiti psihic. Dar oricum ar fi, niciodata nu poti fi pregatit pentru moartea cuiva, chiar daca ai stii de acest eveniment de ani intregi. Mereu speri ca va scapa. Dar iata ca nu.