You and I [Luke Hemmings Fan Fiction]

Capitolul 5 - Tu nu esti el!

Capitolul 5

Cher

Cand m-am trezit in dimieanata aceea, nu aveam habar unde eram. Apoi mi-am dat seama ca ma aflam inca in casa matusii lui Luke, iar el dormea langa mine, pe pat, zambind adorabil in somn. I-am ciufulit usor parul blond iar el a deschis ochii, zambetul largindu-i-se.

-Buna dimineata, a spus, frecandu-si ochii cu pumnii, ca un copilas.

-Buna, i-am raspuns si am continuat sa-l privesc.

-Te simti mai bine? Odata cu intrebarea m-au lovit si amintirile zilei de ieri. Mi-am pus o perna pe fata si am inceput sa plang. Nu credeam ca voi plange vreodata in fata lui, dar iata ca am facut-o. Luke m-a imbratisat stangaci, mangaindu-ma pe spate cu mainile lui mari.

-Cher? A soptit. Am incuviintat. -

O sa-mi spui acum? Am dat din cap in semn ca nu si el a tacut.

-Dar acum? A intrebat. Mi-am sters lacrimile si l-am lovit cu perna in cap, nervoasa.

-Pentru ce a fost asta?

-Mai taci odata, Luke.

Luke

Ar trebui sa tac? Probabil ca da. O sa tac? Categoric nu. Ma sperie. Nu am mai vazut-o plangand. Oare e din cauza... Nu, stai. A zis deja ca nu e din cauza unui iubit.

-Ma dau batut, bine? O sa tac si gata, i-am spus.

-Bunica a murit. Creierul mi-a inghetat pentru cateva secunde. Nu stiam ce ar fi trebuit sa-I spun ca sa o fac sa se simta mai bine, asa ca am continuat sa o imbratisez. Parea asa de mica. Dupa cateva minute bune, s-a oprit din plans si a iesit din imbratisarea mea, ridicandu-se din pat.

-Pot sa ma uit? a intrebat, luand un album cu fotografii mai vechi.

-Uita-te. E albumul nostru, mai stii?

Cher

Am deschis cu grija albumul cu coperta cartonata si am rasfoit usor paginile, privind pozele cu noi. Ultima poza, insa, mi-a atras atentia. Era poza in care Luke era trist iar eu ii dadeam ursuletul meu.

-Mai tii minte asta? L-am intrebat.

-Normal. E poza aceea de cand imi murise hamsterul.

-Eu nu mai stiu.

-Serios? A intrebat putin trist.

-Luke, aveam 3 ani. Nu pot sa tin minte chiar orice amintire cu noi. Pentru asta exista pozele.

-Da, pozele... a zambit melancolic.

-Si, unde e?

-Unde e cine?

-Cum cine? Huny... Ursuletul.. Nu il mai ai? L-am intrebat dezamagita.

-Oh, ba da. Dar e la mine acasa, a raspuns zambind mandru. L-am sarutat usor pe obraz si i-am zambit.

-Vreau sa il vad. Putem sa mergem? Te rog! A ezitat cand a auzit ca vroiam sa merg la el acasa, dar apoi a acceptat.

Luke

Sunt un idiot. Am acceptat sa o duc la mine acasa, dar nu puteam sa o refuz. Se uita la mine cu fata aia nevinovata de copilas si parea in continuare atat de mica, aproape ca atunci cand eram prieteni foarte buni. Am luat-o de mana, putin timid, si am condus-o la mine acasa. Cand am intrat, Natt era pe canapea cu una din "prietenele" lui. Am vazut-o pe Cher holbandu-se la mine, apoi la Natt, care a sarit speriat din pat.

-Frate, esti nebun?! M-a intrebat Natt.

-De ce? L-am intrebat, uitandu-ma la Cher.

-C-ce ai ajuns?! A strigat ea, nervoasa.

-Cher....

-Nu, nu, nu! Refuz sa cred ca asta esti tu! Refuz sa cred ca aici locuiesti tu! Nu pot sa cred!

-Ce nu poti sa crezi? Am intrebat-o nervos. Uite, asta sunt eu. Sunt un idiot care locuieste cu cel mai bun prieten si fute o curva pe ora, doar pentru placere. Sunt un golan, un badboy, cum vrei tu sa ma numesti. Nu mai sunt baietelul cu ursuletul, m-am maturizat!

Cher

I-am dat drumul la mana si am luat-o la fuga. Am fugit si nu m-am oprit pana ce nu am ajuns acasa, in camera mea. M-am aruncat pe pat si am strans tare in brate perna, plangand. Nu il credeam in stare de asa ceva. Desigur, stiam ca s-a schimbat, dar uneori vedeam in ochii sai o scanteie a copilului care era Luke si credeam ca a ramas la fel. Credeam, dar nu era adevarat. Dupa cateva minute, am auzit soneria sunand, asa ca am coborat sa deschid usa. In fata acesteia statea Luke, cu ochii rosii de la plans, privind in jos si tinand in mana ursuletul nostru de plus.

-Huny vroia sa te vada. Si eu la fel, mi-a spus el.