You and I [Luke Hemmings Fan Fiction]

Capitolul 2 - Cine esti?

Cher

E ora 6 si eu ma invart prin camera, gandindu-ma cu cu ce ar trebui sa ma imbrac. Deschid dulapul pentru a zecea oara si incep sa scormonesc, aruncand toate hainele pe jos.

Pana la urma aleg o pereche de blugi rupti si un tricou larg. Nici nu-mi dau seama de ce ma agit asa, doar e Luke! Il cunosc de cand eram mici. El e cel care a aruncat cu tort in mine, care ma tragea de cozi la gradinita. Si tot el e cel care mi-a dat ursuletul acela adorabil, cel cu petic pe ochi de cand pisica mea incercase sa se joace cu el.

Mi-am amintit toate momentele noastre frumoase. Desi eram doar copii, il iubeam ca pe un frate. Cand ne-am despartit am plans amandoi, imbratisandu-ne, iar el mi-a dat ursul lui de plus.

O bataie scurta in usa m-a adus inapoi in prezent. In fata usii statea Luke cu o floare in mana. Mi-a intins-o fara sa spuna nimic, doar zambind.

-Multumesc.

Am coborat scarile si am iesit afara, sub lumina lunii.

-Si, unde mergem acum? L-am intrebat entuziasmata.

-Nu stiu.

-Cum nu stii? Pai atunci stiu eu! Haide sa mergem sa ne plimbam prin parc.

L-am luat de mana si l-am tras dupa mine, alergand. Nu m-am oprit decat cand am ajuns in zona locului de joaca. Am sarit intr-unul din leagane si l-am privit pe Luke gafaind.

-Ce vrei sa facem noi aici? M-a intrebat.

-Sa ne dam in leagane.

-Serios? A pufnit el, sarcastic.

L-am privit putin intristata. Nu era asa cum credeam eu ca va fi, cand il voi reintalni. Era dur, rece. Seara trecuta, cand urlase spre geamul meu din mijlocul strazii, vazusem ceva din vechiul Luke in el. Acum nu mai era nimic, totul era ingropat in adancul sau.

Mi-a surprins privirea trista si am putut vedea prin ochii sai albastri.

Luke

O intristasem. Doar pentru ca eram incapatanat si nu vroiam sa par un copil. Si acum eram si mai incapatanat, pentru ca nu recunosteam ca vreau sa-i revad zambetul.

M-am asezat pe leaganul de langa ea si i-am zambit.

-Ok, sa facem asta. Dar daca vreunul dintre prieteni mei ma vede, o sa fiu bataia lor de joc pentru o luna intreaga.

-Pot sa traiesc cu vina asta, a ras ea.

Am inceput sa ne dam in leagane ca doi copii mici, pana am obosit amandoi. Eu m-am oprit primul, privind-o. Apoi si-a oprit si ea leaganul si mi-a zambit, cu obrajii in flacari.

-Asta a fost grozav! Ador sa ma dau in leagan! E ca si cum ai zbura, mi-a zis ea.

Doar am zambit si am continuat sa-i admir trasaturile fetei, in intuneric. Imi fusese atat de dor de zambetul ei, de obrajii ei rosii si de parul ei lung si castaniu, care acum ii statea in toate partile.

-Si acum unde mai mergem? M-a intrebat.

-Presupun ca tot tu va trebui sa spui unde.

Si-a dat ochii peste cap.

-Ce zici sa mergem la tine acasa?

Am inlemnit. Nu vroiam sa o duc in casa mea din mai multe motive. Primul era Natt. Cu siguranta era pe canapea, cu doua-trei curve urcate peste el, scotand sunete pe care nu vroiam sa le aud.

Al doilea motiv era ca nu vroiam sa vada in ce mod locuiesc eu. Casa nu era chiar asa groaznica, de fapt era chiar mare si draguta, dar nimic din ce se afla in interiorul ei nu era dragut.

Asa ca mi-a venit o idee.

-Nu, mai bine nu. Hai sa ne distram in seara asta.

Am condus-o spre un loc stiut numai de mine, un parc de distractii abandonat de pe vremea cand ma mutasem in Londra. Masinariile mai functionau inca destul de bine.

Cher avea o fata socata, iar dupa un zambet cald si-a facut aparitia. Si-a aruncat bratele dupa gatul meu si m-a imbratisat.

M-a luat de mana si m-a tras spre masinutele ciocnitoare. Am pornit masinaria si am inceput sa ne cioncim unul intr-altul, ea razand zgomotos.

Pana la urma ne-am plictisit si Cher a vrut sa sara in trambulinele acelea cu corzi. S-a urcat in trambulina si a inceput sa sara. Am inceput si eu sa sar langa ea.

Ii s-au desfacut sireturile si s-a impiedicat, cazand direct peste mine.

Cher

Ma uitam in ochii lui albastri si parca vedeam copilul din el, ascuns in spatele tatuajelor si al cercelului din spranceana. Ma strivea sub greutatea lui.

Intr-un impuls de moment, simtind atingerea si caldura dintre noi, am inceput sa ne sarutam. Amandoi am avut acelasi gand in acelasi timp, deci nu se poate spune exact cine a inceput sarutul.

Insa se poate spune cine l-a incheiat. Eu. M-am ridicat de sub el si am luat-o la fuga, ascunzandu-ma intr-una din cabinele rotii. Am auzit pasi alergand spre mine si am apasat pe primul buton pe care l-am vazut.

Roata a inceput sa se invarta, cu usile de la cabine inca deschise si cu centurile blocate, astfel incat nu mi le puteam pune.

Ascunsul langa roata a fost o idee proasta, pentru ca aveam frica de inaltime. Mi-am infipt unghiile in spatarul scaunului, ramanand complet intepenita.

-Cher! A strigat Luke de jos, dar vocea lui parea ca vine de undeva departe.

Brusc, roata a ajuns in varf si s-a oprit, scartaind. Cabina a inceput sa se legene inainte si inapoi, iar eu am urlat cat de tare puteam.

-Da-ma jos de aici!

Mi-am inchis ochii in timp ce roata incepea sa reporneasca. Cand s-a oprit din nou, nu mi-am deschis ochii. Am simtit doua maini mari si calde prinzandu-ma de umeri.

-Esti pe pamant acum, a ras Luke.

L-am privit incruntata.

-E numai vina ta ca am ajuns acolo sus, i-am zis.

-Daca nu ai fi fugit de mine nu ai fi ajuns acolo.

-Daca nu m-ai fi sarutat nu as fi fugit de tine!

-Ei bine, poate ar trebui sa fi mai atenta unde cazi data viitoare!

Ne incruntam unul la altul, nervosi. Ochii lui scaparau de furie si probabil si ai mei la fel. M-am ridicat, la inceput nesigura pe picioare, si i-am intors spatele.

Am plecat spre casa, stiind sigur ca nu avea de gand sa-si ceara scuze. Trebuia sa-mi amintesc pentru a suta oara astazi, ca el nu mai era Luke pe care-l cunoscusem eu. Era un alt Luke, unul pe care trebuia sa-l cunosc. Si pentru asta trebuia sa-mi asum un anumit risc. Pentru ca daca ajungeam sa-l cunosc bine, m-as fi putut atasa prea tare de el. Iar daca se ajungea la asta, nu stiam ce aveam sa ma fac cand va pleca din nou.