Aleşii: Puterile renasc

Alegerea

- Ai dormit bine? îl intreb eu tristă.
- Să zicem, spune el ridicându-se.
- Eşti gata să mergem?
- Da.
- Pe unde ieşim?
- Pe unde am intrat.
- Dar e plin de vârcolaci.
- Atunci sper că ai energie...căci vom fugi.
- Eşti nebun? M-am săturat să fug.
- Nu se vor aştepta. În plus, sângele nostru e atât de înghețat, încât nu ne vor simți mirosul.
- Da...ce bine că nu ne pot simți, îi zic eu sarcastică. Păcat totuşi că ne văd. Ştii tu...cu ochii?
- Păi cum vrei să ieşim?
- Săpăm alt tunel spre haita de sud.
- Sunt jumate' lup, nu cârtiță.
- Ai puterea de a stăpâni pământul, nu?
- Da...şi ce dacă?
- Încercăm să o folosim ca să facem un tunel. Simplu.

Nu e atât de simplu. Trebuie să şi ştim ce mişcare să folosim. Nu e ca şi cum ne putem imagina.

- Apropo.
- Ce?
- Cum te cheamă?
- Nu e treaba ta.
- Dar tu ştii cum mă cheamă?
- Normal că ştiu numele persoanei care m-a otrăvit.
- Despre asta e vorba?
- Să zicem.
- Păi zi-mi în față ce ai de zis şi gata.

Nu a zis nimic. Nu îmi vine să cred că fostul Alfa i-a băgat chestia asta în cap. Dacă mă gândesc mai bine, nici numele lui nu îl ştiu. Nici pe al Beta-ului. Oare să fi fost atât de ocupata de mine încât să-i fi neglijat pe ceilalți?

- Ce faci acolo? îl întreb văzând că îşi mişcă mâinile într-un mod terifiant.
- Încerc să fac tunelul, pentru că cineva nu vrea să iasă prin cel deja existent.
- Păi chiar nu ştii nimic despre stăpânirea pământului?
- Nu.
- Atunci de unde ştii că eşti unul dintre aleşi?
- Pentru că am controlat doar odată pământul.
- Aham.
- De aia va trebui să te descurci singură.
- Atunci bine...du-te la ceilalți şi fii un sclav.
- Nu voi fi un sclav...îmi voi ajuta haita, spune el deranjat de cuvintele mele.
- Mda...să te văd eu cum rezişti în fața haitei de foc, care din câte am înțeles, sunt mai puternici de 20 de ori şi îşi canalizează furia ca să îi distrugă pe ceilalți.
- Păi...păi...

L-am lăsat fără cuvinte. Ştiam amândoi că am dreptate.

- Sau poți veni cu mine, să îi adunăm şi pe ceilalți aleşi şi să aducem pacea între haite. Tu alegi.
- Nu aleg nimic. Voi găsi o soluție fără ajutorul tău.
- Dar de ce nu vrei ajutor?
- După cum am mai zic, nu e treaba ta.

Nu înteleg de ce e atât de imposibil. Nu vrea ajutor, vrea să fie singur. Şi eu vreau asta, dar eu încerc să fac un compromis. Lumea are nevoie de ajutor şi noi îi întoarcem spatele din cauza cerții noastre.

- Atunci de ce vrei să mă ajuți să ajung la haita de sud?
- Asta a fost dorința tatălui meu.
- Adică nu o faci pentru mine? Nu o faci pentru haita de pămănt? O faci pentru o dorință stupidă?
- Poți să te opreşti?
- Nu.
- Toate astea sunt din cauza ta, nu îți dai seama?
- Eu...
- Ştim amândoi asta. Acum că s-a descoperit că eşti Aleasa, haita de foc te va vâna şi va lua puterea. Ne pui pe toți în pericol. Iar eu îți sunt complice.
- Dacă aşa crezi tu, bine. Du-te şi apărăți haita, eu mă voi descurca.
- Bine!

Avea dreptate. Totul e din cauza mea. Reprezint un pericol. Dar e destinul meu. Am fost aleasă cu un scop, iar eu îl voi îndeplini. Cu sau fără ajutor.

Îl văd plecând prin tunel. Am rămas singură. Nu îl pot lăsa acolo. Chiar dacă ne-am certat, va fi terminat acolo dacă nu îl ajut. Dar ce să fac? Ca puteri de stăpânire, sunt zero. Dar dacă...

***

E imposibilă Toff. Nu înțelege termenul de "haită". Trebuie să îți ajuți supuşii ca viitor Alfa Suprem. Acum toate haitele din haita de pământ vor avea de suferit şi toți conducătorii vor fi ucişi. E atât de enervantă. Acum din cauza ei fug spre inamic. Doar pentru că nu întelege ce e o haită. Normal, doar nu a fost într-una...mda. Chiar nu a fost într-una. De aia e aşa...enervantă. Eu nu am înțeles-o, iar ea încerca să mă ajute. Ce prost sunt. Acum sigur fuge spre haita din sud, gândindu-se că toți vor fi după mine. Acum că mă gândesc mai bine, ar fi trebuit să mă întâlnesc cu măcar trei vârcolaci din haita de foc. Mai bine stau ascuns. Trebuie să acționez din umbră. Poate nu mă simt, dar după cum zicea Toff, mă pot vedea. Chiar că avea dreptate. Măcar am un avantaj. Doar cei de la granița haitei de foc au ajuns aici, mai durează o zi să ajungă ceilalți. E prea linişte. Nu miros nimic, nu aud nimic, nu văd nimic. Îmi pun palma pe pământ şi încerc să simt vibrațiile pământului. Nimic. Prea ciudat. Alerg spre haită cât nu e nimeni prin preajmă.

După 60 de kilometri de alergat, în sfârşit ajung. Haita mea era rănită şi încătuşată. Mă îndrept spre ei. Erau surprinşi să mă vadă.

- Ce, credeați că vă las în urmă?
- Păi...cam asta era ideea, îmi răspunde Leia, vindecătoarea haitei.
- Despre ce tot vorbeşti? Ştii regulile. Nimeni nu e lăsat în urmă.
- Da...dar aici nu mai e vorba despre haita de pământ. Tocmai s-a pornit un război între principalele haite. Ar fi trebuit să fii cu Toff.
- Oricum ne bucurăm că eşti bine, îmi spune fiul Leiei.
- Păi ne-am ascuns în locul secret şi...
- Adică nu voi sunteți fugăriți?
- Ce vrei să spui.
- Toți vârcolacii au pornit după voi. Credeam că acesta era un plan. Toff a venit aici şi i-a distras pe toți.
- Da...credeam că vreți să îi induceți în eroare.
- Nu...noi ne-am despărțit.
- Ascultă, îmi spune Leia. Nu ne poți elibera. Trebuie ca ei să creadă asta...că încercați. Cât voi fugiți departe de acest loc, noi îi vom păcăli. Dacă ne eliberezi, vor ataca celelalte haite până vă vor găsi. Dacă ne laşi încătuşați, vor crede că încă sunteți aici în încercarea de a ne elibera. Nu va dura la nesfârşit, dar e destul timp. Mai bine câteva zile decât nimic.
- Sigur veți fi bine?
- Da.

Deci acesta era planul ei. Ea să fie momeala, cât eu îi eliberez. Cred că ştia că nu am nicio şansă în fața lor. Trebuie să mă duc să o găsesc.

***

Cel mai tâmpit plan pe care l-am avut. Bine că sunt cu puțin mai rapidă decât ei. Dacă pun gheara pe mine, nu mai scap. Sper ca el să îşi fi eliberat haita până acum. Dacă nu, îl voi omorî chiar eu.

- Opreşte-te şi predă-te, sau vei muri încet şi dureros.

Îi arăt degetul din mijloc în semn de nepăsare şi fug în continuare pentru viața mea. Avangajul meu e că în seara asta va fi lună plină şi sunt mult mai rapidă ca lupoaică.

- Să nu pui laba pe ea, pocitanie.

Mă întorc să văd dacă e adevărat ce tocmai am auzit. În spatele meu era un zid care i-au oprit pe vârcolaci.

- Se pare că izbitul de perete i-au făcut puțini inconştienți, spune el răzănd.
- Ce faci aici?
- Am venit să te ajut.
- Adică...îi zic eu lăsându-l pe el să termine propoziția.
- Voi veni cu tine să te ajut.
- Credean că nu îți pasă de mine. Ce te-a făcut să te răzgândeşti?
- Mai contează? Oricum, acuş răsare luna şi vom putea fugi.
- Hei, ai reuşit stăpânirea pământului.
- Da, se pare că lucrez bine sub presiune.

Fugim amândoi departe de cei inconştienți. Luăm câteva orhidee, acoperim tunelul ce duce la loc pentru ca cei din haita de foc să nu găsească locul şi ne vedem de drum.

- Apropo...numele meu...
- Da?
- E Harry.