Aleşii: Puterile renasc

O nouă speranță

Toff stătea lângă un copac. Medita asupra naturii. Era o linişte absolută, ceea ce o ajuta la conexiunea ei cu natura. Se lasă pe spate, îşi întinde mâinile şi picioarele şi strânge iarba. O smulge, apoi o aruncă în aer. Pune din nou mâna pe iarbă, dar de data asta se opreşte. Palma ei atinge pământul, apoi e urmată de cealaltă. Inima îi bate tare, iar zgomotele se aud din ce în ce mai tare.

"Vin după mine"

Iar trebuia să fugă. Toată viața ei a fugit. De mică părinții ei au murit, iar ea trebuia să se descurce pe cont propriu. Singura speranță era haita, dar haita a alungat-o. Ziceau că e prea slabă, neputincioasă, că nu va rezista în sălbăticie. Minciuni. Fuge de haita Terris, haita care domină totul. Nimeni nu le-a stat în cale, nimeni nu le-a dat atât de mari bătăi de cap, nimeni nu a suptaviețuit. Ea e excepția. Îşi regretă faptele, dar nu poate să dea timpul înapoi. Fuge de 16 ani, iar viața ei este un maraton ce nu se mai termină. Iar acum, după o pauză de o oră, a reînceput cursa. Credea că a scăpat de miros cu ajutorul orhideelor albastre, dar au găsit-o. În timpul meditației, a găsit o cale prin care să scape.

S-a ridicat şi a pornit cu început cu viteză cursa vieții. Trebuia să urce pe munte unde va găsi o peşteră. Nu voia să se uite în spate. Sunt la depărtare de câțiva kilometri față de ea, dar nu mai e mult până o ajung. Încearcă să sară peste gropi, buşteni, să ocolească cât mai repede, să încercuiască copacii pentru ca mirosul să fie împrăătiat peste tot. Înclinația pământului era din ce în ce mai mare, ceea ce reprezenta un mare dezavantaj pentru ea. Era obişnuită cu drumuri drepte, dar în ultima vreme asta era singura cale de scăpare. De acum nu mai fugea, se chinuia să urce muntele. Nu era bine de loc. Chiar dacă ei erau la 20 de kilometri depărtare de Toff, tot o simțeau, doar de aceea fac parte din haita Terris. Drumul nu îl mai putea folosi. Erau multe şanse ca ea să nu fi ajuns la timp la peşteră, risc pe care nu şi-l putea aduma. Trebuia să meargă pe scurtătură. Şi asta era riscant, un pas greşit şi totul se ducea de râpă. Nu avea de ales, deja s-a decis. A luat-o la stânga şi a întins mâna spre piatră. A sărit şi se balansează. Îşi ia avânt spre următoarea priatră. Dă drumul la prima şi cu greu ajunge la a doua. Pune piciorul pe prima piatră, ceea ce e destul de imposibil din moment ce pietrele sunt în linie dreaptă, pune celălalt picior pe o piatră alăturată şi se uită spre a treia piatră. Pietrele erau toate în linie dreaptă. Trebuia să se îndrepte în stânga, unde este o cărare ce duce la haitele apei. Nimeni nu avea voie să facă asta, dar s-a săturat să fie urmărită. Sigur nu o vor urmări acolo, nu aveau curajul acesta. A luat piciorul de pe prima piatră şi s-a întors, acum stând cu spatele la teren. Şi-a pus piciorul pe următoarea piatră. Din păcate un moment de neatenție datorat fricii de a fi prinsă a făcut-o să alunece şi să cadă. Se rostogolea până la poalele muntelui şi se izbea de obstacole. Când s-a oprit, abia mai putea sta în picioare. Sângera şi amețea. Simțea cum vin cei din Terris să o captureze ca prizoniera lor şi să o tortureze. Îşi mişca degetele de la picioare şi şi-a dat seama că e înconjurată. Dacă ar fi lună plină...dar nu e. Aşa se putea vindeca, transforma în lup şi să fugă.

- Uitați-o, strigă un bărbat.
- Predă-te sau vei suporta consecințele.
- Să mă predau? Nici peste mormânt nu voi face aşa ceva, pocitaniilor.

Pe lângă cei doi care au venit, încă 5 au ajuns şi au încercuit-o. Se învârteau toți pe lângă ea. Toff era puternică şi le putea face față, dar e rănită. Totuşi lor le era frică. Mârâituri se auzeau de la ea. Beta-ul mâraia la rândul lui. S-a ajuns la o confruntare între cei doi. Toff se uita la mâinile ei, cum sângele-i din vene îi devenea negru. A sărit la atac. Îl tăvălea şi îl zgăria cu ghearele apărute din furie. S-a sătutat de toate astea. Voia să îl ucidă. Beta-ul încerca să reziste. Îi ținea cu mâinile încheieturile. Picioarele îi erau blocate de ale ei. Mârâia la el. O muşcătură a decis totul. Gâtul lui era plin de sânge, iar corpul fâră viață a fost părăsit de criminală. Se uita cu ochii galbeni la ceilalți. Erau plini de furie. Ceilalți se uitau înfricoşați la ea. Voiau răzbunare, dar dacă şi rănită a ucis un Beta, atunci ei nu au nicio şansă.

Toff aştepta decizia lor. Dacă plecau, avea şanse să fugă la altă haită, o haită a apei care să îi dea şanse. Stătea atentă. Analiza orice mişcare. Trebuia să fie pe fază dacă voia să atace. Toți din Terris îşi aruncau priviri. Mai bine mureau în luptă decât să fie omorâți de Alfa-ul Suprem. Spre surprinderea ei, au sărit toți pe ea. O muşcau şi o zgâriau. Se zbătea degeaba. Oricum era rănită din cauza căzăturii. Simțea cum ultimul ei strop de viață se scurge. Dar ceva s-a întâmplat. O sclipire din ochi a schimbat totul. Trupul rănit s-a ridicat. Ochii, la fel ca venele ei, străluceau. Un albastru deschis i-a orbit pe toți. S-au retras câțiva paşi. A ridicat un zid din pământ şi l-a îndreptat spre ei. Lovitura a fost atât de puternică, încât toți au căzut răniți. La rândul ei, a căzut pierzându-şi strălucirea şi a leşinat.