Aleşii: Puterile renasc

Destinul

Un bărbat merge printre ceilalți vârcolaci. Toți i se închină. Se uită cu dispreț la câțiva şi îşi continuă drumul. Dă crengile la o parte şi loveşte nişte pietre. Se uită la bruneta ce era ținută în lanțuri. Plânge în tăcere. Un râu de lacrimi i se varsă din ochii ei căprui peste obrăjorii ei. Sângele-i curgea şi îi păta hainele noi. Buza de jos era vânată. Părul ce era înainte drept este acum înnodat şi ciufulit. Rănile îi erau adânci. Se duce în fața ei şi se încruntă la ea. Ea îl scuipă pe față. Se şterge cu haina. Toff stătea cu capul jos, evitând contactul.

- Uită-te la mine, strigă el.
- Nu e mai bine să mă uit la soare să îmi ard ochii?

O apucă de bărbie cu mâna şi îi ridică capul.

- Am zis să te uiți la mine.
- Ce vrei? De ce mă mai ții în viață?
- Încă mă mai gândesc dacă să te ucid sau nu.
- Fă-o şi gata.
- De ce? Aş putea să te am ca sclavă, să-mi satisfaci nevoile.
- Eşti nebun.
- Nu sunt, de aceea nici nu o voi face. După tot ce ai făcut, eu îți dau drumul.

Se uită la lanțuri. Scoate o cheie ruginită şi îi dă drumul fetei. Stătea încremenită. Nu ştia motivul pentru care a făcut asta şi nici nu voia să plece până nu afla.

- De acum vei fi un beta. Asta e singura condiție pentru viața ta.
- Poftim?
- Poate ai vrea să vorbim într-un loc mai intim, îi sugera el.

Toff îi urmă porunca. Poare chiar e ceva grav. Poate vrea să o ucidă fără să îl vadă nimeni. Au pornit la drum, se îndreptau spre râu.

- Ce îți aminteşti din lupta de ieri?
- Că am căzut de pe o stâncă. Apoi totul e în ceață.
- Păi hai să îți clarific eu situația. Scurt şi la obiect. Mi-ai ucis cel mai bun beta. Apoi ceilalți au sărit pe tine din câte am înțeles. Eu aşteptam rezultatele care întârziau. M-am dus personal să verific ce s-a întâmplat. Ştii ce am găsit?
- Dacă ştiam, fugeam până acum.
- V-am găsit pe toți inconştienți. Am folosit Yollas să văd ce s-a întâmplat.
- Poți folosi Yollas?
- Cum credeai că te găseam? Nu sunt Alfa-ul Suprem degeaba.

Toff mereu şi-a dorit să folosească Yollas. Numai vârcolacii care au sălbăticia şi singurătatea în vene pot folosi aşa ceva. Ea nu reuşea. Dacă ar fi pus mâna pe o asemenea putere, putea vedea ce s-a întâmplat pe perioade lungi cu un obiect sau un animal mort. O putea ajuta la supraviețuire.

Au ajuns la râu. Amândoi se aşează şi se uită prin împrejurimi. Erau singuri.

- Deci? zice ea perturbând liniştea.
- Eu nu te voi ierta niciodată pentru tendința de otrăvire a fiului meu.
- Nu l-am otrăvit! țipă ea. Iar cu chestia asta?
- Ai noroc că e în viață, zice el luându-i gâtul în mână.
- Dă-mi drumul! Ştiam eu că vrei să mă ucizi.

Îi dă drumul şi încearcă să se calmeze.

- Otrava trebuia să îi facă bine. Cum i-a şi făcut.
- Era otravă din serul Copacului Puterii.
- Exact. Cum e veninul de la şerpi. Are şi proprietăți vindecătoare.
- Minciuni!
- Atunci ucide-mă şi gata, m-am săturat să tot fug de tine. Fă-o!
- Nu pot!
- Dar de ce nu? De ce mi-ai dat drumul?!
- Pentru că eşti Aleasa.
- Ămm...

Nu se aştepta la acest răspuns. Avea pentru orice. A auzit doar o legendă despre aşa ceva, dar ea nu credea. Nu credea în spirite.

- Chiar dacă îmi convine sau nu, tu eşti Aleasa şi ai rolul de a aduce pacea, ceea ce nu s-a întâmplat de multă vreme.
- Crezi în aşa ceva?
- E adevărată povestea. Spiritele i-au pus pe strămoşii mei să scrie totul, pentru ca povestea să nu fie uitată. Ştiau că Aleasa se va naşte aici.
- Spiritele sunt o prostie, iar strămoşii tăi sunt nebuni.
- Te-au văzut controlând pământul.
- Cine?
- Cei ce au venit după tine.
- Şi ăia sunt nebuni.

Toff mârâie. Nu îi plac minciunile, decât cele spuse de ea. Alfa-ul s-a enervat la rândul lui. Nu avea cu cine să vorbească, nu ştia cât de sensibil este subiectul. Trebuie să o facă să tacă ca să îi spună povestea. Sare pe ea. O zgârie. Nu putea să îi facă față Alfa-ului Suprem. Îşi eliberează o mână din ghearele lui şi îl loveşte în piept cu pumnul. Din pământ iese un cilindru de piatră care îl împinge pe Alfa şi îl îndepărtează de fată.

Toff se ridică uimită şi încearcă să execute mişcarea din nou. Îi reuşeşte. Se aşează complet confuză şi se gândeşte la ce a făcut. Se uită la Alfa şi îl roagă din priviri să îi spună povestea.

Acum mult timp, vârcolacii trăiau pe Terra în linişte datorită celor patru elemente: apă, foc, pământ şi aer. Ei s-au hotărât să răsplătească spiritele elementelor, dându-le ofrande şi preaslăvindu-le. Ele au fost atât de mulțumite, încât le-au oferit puteri asupra elementelor pe care le slăveau. S-au format patru haite mari. Spiritul Phoenixului îşi arăta forma fizică odată la 1000 de ani şi le dădea vârcolacilor de foc puteri infinite. Ei au profitat de asta şi au atacat la a 10-a venire a Phoenixului. Voiau teritoriile celorlalți şi să îi aibă ca pe nişte slugi. Încercând să găsească o soluție, celelalte haite s-au certat şi a apărut ura. Văzând asta, Phoenixul a eliberat o flacără din aripile sale ce i-a ucis pe toți. Când spiritele noastre se înălțau în cer, un alfa din fiecare trib au implorat milă. Phoenixul s-a hotărât să îi ierte, dar cu prețul puterilor. Împreună cu spiritul Lunii, i-au adus la viață pe toți. A hotărât ca peste 10.000 de ani să-şi arate prezența, timp în care un Ales va reda puterile tuturor şi va aduce pace între haite. În drumul lui va întâlni patru aleşi, mai exact reîncarnările celor patru Alfa şi îl vor putea ajuta la stăpânirea elementelor.

- Păi şi cum fac asta? Şi cât timp mai este până la venirea Phoenixului?
- Nu ştiu cum. Tu trebuie să descoperi cum faci asta. Mai sunt doi ani.
- E imposibil să stăpânesc elementele în doi ani.
- Nu ai de ales. E destinul
- De unde ştii că nu sunt o reîncarnare a unui Alfa?
- Pentru că l-am întâlnit deja.
- Îi ştii pe toți?
- Nu. Doar pe cel de pământ cine e?
- Fiul meu.

***

Stau şi ascult povestea. Deci e adevărat. Aleasa şi-a făcut apariția. Trebuie să îl anunț pe stăpân.