Inimi Însângerate

5. Fotografie

Întreg weekendul ma ascunsesem intre așternuturile patului, scufundata în bezna camerei mele. Sophie încercase de câteva ori sa îmi vorbească, însă ba nu ii răspundeam deloc, ba începeam să țip la ea. În cap mi se învârteau și acum aceleași filme vechi cu momentul jenant de la petrecere, făcându-mă sa fiu nervoasa.

Eram nervoasa pe Sophie, fiindcă era fumată.
Eram nervoasă pe Reed și Seth, fiindcă îmi aminteam chiar și-acum privirile acide pe care mi le trimiteau.
Eram nervoasa pe Corentin, fiindcă continua să mă sune și sa ma întrebe cum ma simt.
Eram nervoasa pe Ruben, fiindcă s-a aflat în cel mai inoportun moment acolo.
Eram nervoasa pe Seraphine și Beverly, fiindcă erau două cățele.
Si la final, eram nervoasa pe mine, fiindcă eram o persoana slaba de caracter, cu prea multe principii etice. Nu putusem sa ma detașez de ele nici atunci, când aveam toate motivele pentru care sa o fac. Îmi amintesc încă ochii mari și triști pe care Ruben i-a avut când m-am ridicat de la pământ și m-am întors pe călcâie, dând iama pe ușa.

Și cu toată starea de anxietate ce ma cuprinsese în lumina bizara a camerei mele, l-am sunat pe Ruben.

De 56 de ori.

Eram convinsa ca trebuie sa ii explic acțiunile mele. Până la urmă, omul ma lăsase să îi folosesc baia, ce naiba?

Două bătăi s-au auzit în ușă, făcându-mă pentru prima dată în ultimele 6 ore să îmi scot capul de sub pătură.

-Fallithy, nu te mai comporta imatur și ieși din bârlog, Sophie s-a răstit din spatele ușii închise cu cheia, făcându-mă sa ma încrunt involuntar. Am bolborosit câteva cuvinte în barbă, ulterior trăgându-mi pătura înapoi peste cap. O să sparg ușa! Sophie a zis, bătând cu pumnii și picioarele în ea. Mi-am dat ochii peste cap, abținându-mă sa nu tip la ea. Știu că voiam sa arunc vina asupra altcuiva pentru a-mi elibera conștiința de stres și mustrări, însă nu puteam sa țip pur și simplu la ea fiindcă fusese fumată. Însă puteam să dau vina pe ea fiindcă m-a obligat să merg la petrecere.

O bufnitură s-a auzit, urmată de încă una și mai puternica, apoi un zgomot agonizant mi-a reverberat în urechi. Am căscat ochii, surprinsa, scoțând cu reticență capul de sub pătura. Sophie stătea în pragul ușii, cu mâinile înconjurate în jurul trunchiului și ochii închiși. O vedeam printre praful ce plutea prin aer cum și-a deschis ochii cu ezitare, ca mai apoi să își pună mâinile peste gură, stupefiată.

Nu știam ce ma surprindea mai tare. Faptul ca Sophie mi-a scos ușa din țâțâni, sau faptul ca vorbim despre Sophie aici, fata care s-a tăiat încercând să deschidă o punga de chipsuri. M-am ridicat, mergând către ea peste ușa căzută la pământ. Sophie m-a privit tăcută până ce am ajuns în dreptul ei, apoi, când am început sa ii pipăi mâna, Sophie a sărit de lângă mine, începând sa râdă.

-Wow, ăștia da mușchi, am afirmat apreciativ, iar Sophie a adoptat o expresie mândră.

-Știi tu... Ridic chestii, a zis, zâmbind cu un colț al gurii. Nu ești supărată? M-a întrebat cu speranța, arătând precum un iepuraș în perioada vânătorii.

-Desigur ca nu, am ridicat din umeri. Sophie a răsuflat ușurată. Sunt de-a dreptul furioasă, am țipat. Mi-ai dărâmat ușa, m-am burzuluit la ea, făcând gesturi grăbite în aer cu mâinile. Sophie s-a dat câțiva pași în spate, lipindu-se complet cu spatele de perete.

-E-eu doar... A început, însă cuvintele i-au rămas suspendate în aer.

-Tu ce? M-am răstit. Sophie avea o figură chinuită pe față, ceea ce mă făcea într-un mod total neconvențional să ma simt mai bine. Simțeam ca impun autoritate. Și pentru prima dată în cele 5 luni de când eu și Sophie ne cunoaștem, aceasta părea chiar îngrozită de mine. Eram o tipă groaznică. O tipa groaznică fără ușă.