Inimi Însângerate

7. Concert

Seara trecută am ajuns destul de târziu acasă. Era ceasul 02:30 când m-am hotărât să îmi iau tălpășița.  Mi-am zis ca nu mai puteam suporta mult privirile acide ale lui Reed, căci as fi izbucnit în plâns. Am plecat în liniște, fără ca Clancy sau Corbul sa știe măcar. Îmi părea rău că l-am abandonat asa pe Clancy, însă era ori asta, ori sănătatea mea psihică.

Când am ajuns la apartament am cautat-o pe Sophie, simțeam că am nevoie de un sprijin, însă mi-a lăsat lipit pe frigider un bilețel în care scria ca ea și Cameron au ieșit în oraș. Așa că singurul lucru pe care l-am putut face a fost să mă refugiez intre așternuturile moi și să plâng până aproape de dimineață.  

Acum eram obosită.  Îngrozitor. M-am ridicat de pe pat, mergând în bucătărie și scoțând un bol din dulap. L-am așezat pe masă, după care am luat laptele și punga de cereale de pe blat. Când am dat să îmi pun cerealele in bol, au curs doar câteva firimituri. Am înjurat în barba, lăsându-mi capul să cadă pe masă într-un gest exasperat. Am lăsat bolul pe masă și am luat un mar, după care m-am întors în camera, intrând direct în dressing. După ce am luat pe mine o pereche de colanți negri și un pulover lung până la mijlocul coapselor, m-am întors în sufragerie, încălțându-mă cu o pereche de botine. Mi-am luat cheile și telefonul, după care am ieșit pe hol, dând nas în nas cu Reed. M-am dat câțiva pași înapoi, perplexă , apoi l-am privit cu reticență.   

-Neața, a zâmbit, punându-mi în mână un pahar fierbinte.

-Ce-i asta? Am întrebat, curioasa, privindu-l cu ochii mari. Reed ținea intre palme, de asemenea, un pahar alb, asemănător cu al meu.

-Ți-am luat cafea, a ridicat din umeri, de parcă ar fi fost normal ca el, Reed Morgan, iubitul Seraphinei să mă întâmpine în ușa apartamentului cu un pahar de cafea în mâini.

-Observ, dar de ce? Am insistat, ridicând o sprânceană.

-Credeam că o să ai nevoie, a zis, făcându-mi cu ochiul. Acum ca stăteam sa îl privesc mai bine, avea cearcăne negre sub ochii sai frumoși, semne ale unei nopți anevoioase. Speram ca prezenta mea la simpozionul doamnei Miller sa îl fi tulburat cel puțin un sfert din cat de mult prezenta sa mă tulburase pe mine.

-Mulțumesc pentru gest, însă beau doar un anumit tip de cafea, i-am zis, zâmbind strâmb, și am dat sa ii înapoiez paharul. Mi-a împins mâinile înapoi, acum zâmbetul sau devenind imens.

-Cafea neagră cu doar o linguriță și jumătate de zahăr? A întrebat, pe fața sa așternându-se o expresie victorioasa. L-am privit stupefiata, cu gura deschisa în semn de surprindere.

-Cum de știi asta?

-Am ghicit? A întrebat, rânjind.  Ar trebui sa mergem dacă nu vrei sa întârziem la curs, mi-a propus, aruncând o privire asupra ecranului telefonului.

-Să mergem? Eu nu merg nicăieri cu tine, m-am burzuluit, privindu-l urât.

-De ce nu? A întrebat, curios, încrucișându-si brațele la piept.

-Mm, e-eu... Pauza mea l-a făcut să rânjească din nou. Și-a îndreptat mâna către încheietura mea, însă m-am tras rapid. Eu merg cu Ruben, i-am zis rapid , văzându-l pe Ruben ieșind din apartamentul său. Ochii lui Reed s-au mărit considerabil, dând sa zică ceva, însă am fugit rapid de lângă el în dreptul lui Ruben. Neața, Ruben, pot merge cu tine? L-am întrebat rapid, începând sa îl trag de încheietura pentru a pune distanță intre noi și Reed. Ruben m-a privit confuz, printre genele aproape închise. Cred ca abia se trezise. Ulterior, a aprobat din cap încet, continuând sa meargă ca teleghidat pe hol.

Când am ajuns lângă mașina lui Ruben, acesta mi-a deschis portiera, lăsându-mă să mă strecor pe scaunul pasagerului. El a intrat la câteva secunde după, pornind la volum mic muzica. A pornit mașina, mijindu-și ochii la drum.  La fel ca și Reed, Ruben avea cearcăne adânci sub ochii săi verzi și un început de barba abia vizibil. Degetele îi tremurau pe volan, ceea ce m-a făcut să mă încrunt vizibil. Și-a așezat mâna dreaptă pe schimbătorul de viteza, începând sa bata darabana cu degetele pe manetă.