Tratament Special - TRECUTUL

Capitolul XII.

Cum putea sa fie atat de egoist si nesimtit? Si-a batut joc de suferinta mea si tot el o face acum pe ranitul. Fratele meu a fost la un pas de moarte, iar el nu a facut nimic altceva decat sa refuze sa il salveze. Ce se intampla daca nu era James? Nu vreau sa imi imaginez lumea fara Louis. Tot ce trebuie acum sa fac este sa imi vad de viata mea in continuare. Sa ma axez pe munca si pe sanatatea fratelui meu.

Un bazait lung se aude din geanta mea ce zace de cateva minute pe scaun. Imi indrept atentia inspre acolo si obzerv ca sunetul de mai devreme a fost provocat de telefonul meu.
Am primit un mesaj de la un numar ce nu il am trecut in agenda telefonica.

Hei, Jasmine. Sunt James. Ma gandeam daca vrei sa te iau eu cand iesim din tura si sa mergem undeva.

Ok. La asta nu ma asteptam. Mai am jumatate de ora si ies din tura. Fara sa mai stau pe ganduri ii tastez un ok. Ce se putea intampla rau? Totusi el mi-a salvat fratele. Macar atat pot face pentru a-i multumi. Cand cel de la care asteptam ajutor mi-a intorsc spatele fara pic de mila uitand de dragostea ce ne-o purtam unul altuia, a aparut el ajutandu-ma faca ca eu sa ii pun vreo ceva. Probabil ca m-am indragostit de persoana nepotrivita, insa acum este prea tarziu pentru regrete. Degeaba plang si ma consum. Loc in inima mea pentru Liam nu cred ca va mai exista vreodata. Am trecut cu vederea multe lucruri, insa acesta este prea mare. Nu il pot ierta pentru ceea ce mi-a facut.

Hotarasc sa ma indrept spre sectia de primiri urgente. Chiar daca nu mai am chef de nimic altceva, oboseala spunadu-si cuvantul, trebuie sa ma fac utila, altfel imi voi pierde locul de munca. Locul la care am visat de atatia ani de zile, inca din generala. Nu pot da cu piciorul la tot datorita esecului meu in dragoste. Am mai fost ranita si inainte, deci ar trebui sa fiu obisnuita cu aceasta situatie.

--Hei, Jas. Ce faci?
--Bine. Acum am fost la Louis.--ii raspund fiintei ce nu m-a lasat la greu. Ce a stat langa mine cu toate ca isi iesise de mult din tura. A ramas langa mine in acelasi spital in care lucreaza de ani buni.

--Oh, chiar. Cum se simte?--ma itreaba, pe fata ei formandu-se o crimasa.

--Mai bine. Diseara voi iesi cu James.--ii spun cu un zambet pe fata parand o adolesceta ce se pregateste pentru prima sa intalnire.

--Trebuie sa iti spun ceva. Nu poti...

--Urgenta! Avem un pacient grav ranit! Avem un pacient grav ranit!
A mea prietena nu mai apuca sa termine fraza ca este intrerupta. Avem o noua urgenta. Trebuie sa preiau eu de aici.
--Lasa-mi-l mie! Repede in sala de operatie. Il pierdem.
Alerg spre prima sala libera. Era un baiat ce prezenta o contuzie cerebrala in urma unui accident rutier impreuna cu multe alte rani.
O las pe asistenta sa ii rupa hainele pentru a-l consulta, in timp ce eu imi iau pelerina si masca pregatindu-ma de operatie.


Dupa 3 ore, ies din operatie. Acum trebuia sa fiu in patul meu pufos odihnindu-ma pentru maine, insa cum aceasta meserie cere sacrificii, iata-ma tot in spital.
Ceasul imi indica ora 23:00. Era timpul sa merg sa ma schimb.
Merg agale pe holul ce ducea spre vestiare. Imi inlocuiesc halatul ce l-am purtat toata ziua, casezandu-l pe umeras, cu geaca de piele. Dupa ce imi iau geanta si telefonul, parasesc vestiarul.
Mica inventie tehnologica bazaie in mana mea, semn ca am primit un nou mesaj. Era de la James anuntandu-ma ca ma asteapta in parcare. Oare m-a asteptata timp? Totusi este vorba de vreo 4 ore.

La iesirea din spital, un aer rece ma izbeste. Chiar daca calendaristic este vara, aici in Londra sunt zile in care poti spune ca este sfarsitul toamnei. Mai ales seara.

Cativa metrii ma mai desparteau de el. Zambesc cand il zaresc stand rezemat de a sa masina. Grabesc pasul pentru a ajunge mai repede la el, insa simt o strangere puternica de mana. Acea strangere as putea sa o ghicesc dintr-o mie.

--Jasmine. Trebuie sa iti spun ceva.--aceasta voce groasa ce pana mai ieri ma incanta, acum nu imi provoaca nimic altceva decat nervozitate. Ce naiba mai vrea de la mine?
--Liam. Pentru numele lui Dumnezeu. Da-mi drumul la mana. Vrei sa ma ranesti mai tare decat ai facut-o?!
--Doar asculta-ma. Trebuie sa stai departe de el. Nu el ti-a salvat fratele. Ci...
Nu mai apuca sa termine deoarece palma mea face contact cu obrazul sau drept. Cata nesimtire!

--Mai ai tupeu sa spui asa ceva dupa tot ce ai facut? Lasa-ma! Pentru mine nu mai esti nimic!

Imi smulg mana dintr-a sa si alerg spre James. Acesta imi spune un buna zambind, insa eu ii sar la gat sarutandu-l. Nu stiu de ce am facut asta. Poate doar sa ii demonstrez lui Liam ca nu se mai poate nimic intre noi, sau poate ca asa am simtit. In viata nu totul este justificat. Noi oamenii cateodata facem alegerile potrivite, cateodata nu. Nu stiu daca a fost bine ca am reactionat asa.
Pur si simplu s-a intamplat. Imi asum tot ce fac.

Ma dezlipesc de ale sale buze si acum doar ma uit in ochii sai. Doi ochi albastii ca mare. Imposibil sa nu te indragostesti de ei. Asa cum i-am dat nenumarate sase lui Liam, cred ca si James are dreptul la una.

Dupa cateva secunde in care doar ne-am uitat unul in ochii celuilalt hotaram sa ne urcam in masina.
--Scuze. Nu cred ca a fost bine ce am facut.--Ii spun baiatului ce statea acum langa mine.

Acesta nu spune nimic, ci doar ma mai saruta inca o data. De aceasta data sarutul este unul mai antrenant decat cel pe care i l-am oferit eu.
--Nu trebuie sa iti ceri scuze pentru alegerile facute!--imi raspunde bland dupa ruperea sarutului.

Porneste motorul masinii, drectia fiind apartamentul meu. Eram prea obosita pentru a mai merge altundeva. In masina domnea insasi linistea. Imi las capul usor pe geamul masinii, atentia mea fiind atintita asupra felinarelor ce luminau strazile pustii ale Londrei. Nimeni nu mergea la ora asta pe strada. Doar din cand in cand mai vedeai cate o masina trecand pe langa noi.

Cand masina se opreste revin la realitate intorcandu-ma spre James. Acesta ma privea bland mangaindu-mi fata. Nu fac nimic altceva decat sa savurez momentul. Ma uit in ochii sa in ochii sai blanzi.
Nu as vrea sa trag concluzii pripite, insa daca o tinem asa, voi ajunde sa ma idragostesc nebuneste de el. Pare barbatul ideal.
--Ai vrea sa urci cu mine in apartament?--il intreb dupa bune minute de cand am ajuns.
--Sigur.--imi raspunde zambind.

Coboram din masina apoi ne indreptam spre bloc tinadu-ne de mana ca doi indragostiti. Nu stiu ce se va intampla mai departe cu noi, insa cum a spus si el: nu trebuie sa regret alegerile facute.

Am 26 de ani. Stiu ce este bine si ce este rau. Stiu ce lucru trebuie facut si care nu. Daca am fost ranita de cineva, asta nu inseamna ca imi voi pierde timpul plangand dupa acea persoana. Am plans destul. Daca am ocazia de a fi fericita, atunci de ce sa nu fiu?

¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬¬
Hei guys! Ma bucur ca ati citit si acest capitol. Imi pare super rau ca nu am mai postat, insa saptamana aceasta am avut multa treaba la spital. A fost internata o cunostinta si trebuia sa ma interesez de sanatatea acesteia.
Sper sa va fi placut capitolul! Astept parerile voastre! :*