Tratament Special - TRECUTUL

Capitolul XV

-- Ascultare lume! In 5 minute ajung 6 ambulante cu raniti care au nevoie de ingrijiri. A fost o explozie la fabrica de ingrasaminte chimice de la marginea orasului!--ne explica Anne, asistenta sef.

     Ma uit la ceasul de pe perete care indica ora 21. Acum ar fi trebuit sa ies din tura insa nu am cum sa las toti pacientii in starile astea. 

 Primele 3 ambulante vin cu pecienti ce prezinta arsuri de peste 60% din corp. Trebuie dusi neaparat in sala de operatie altfel ii vom pierde.

--Femeie de 43 ani. Prezinta arsuri de gradul 2. A scapat mai repede din infernul provocat. Jasmine ia-o tu.

--Asistent vreau o sala libera--ii ordon primului asistent pe care il vad.
--Fata mea! Unde este?--ma intreaba pacienta.
--Doamna va rog nu va miscati! Nu va pot conecta la aparate!

Aceasta dintr-o data incepe sa tremure, mai apoi avand o criza.

--Calmant!! Imi trebuie repede calmant!--strig pentru a ma face auzita. 

--Da-te!- aud din spatele meu o voce masculina, mai apoi doua brate puternice dandu-ma la o parte.

Sangele incepe sa mi se urce la cap cand vad ca cel care m-a impins este tocmai James.

Dupa tot ce a facut mai are tupeul si nesimtirea sa vina in fata mea si sa ma dea la o parte!

--Ce cauti aici? Este pacientul meu! Din cate imi amintesc tu parca ai fost suspendat o saptamana!

--Cum este o urgenta toti medicii au fost rugati sa vina la spital printre care si eu.- imi raspunde cu fala afisandu-si un zambet de superioritate.
Imi venea sa ii trag una numai ca sa-i sterg acel zambet de pe fata! Insa nu. Am ales sa il ignor. Cum imi zicea si mama: un prost mereu va comenta. Ceea ce conteaza este ca eu sa imi vad de drumul meu si asta o sa fac.

Dupa ce termin cu pacienta respectiva, sunt chemata la receptie pentru a lua urmatorul caz.

Fara sa vreau aud o discutie intre doi asistenti.

--Scuzati-ma dar care este fata decedata acum cateva minute?--intreb curioasa.

--A venit acum o ora cu ambulanta de la fabrica care a explodat. Are 12 ani si mama sa este internata aici. A avut arsuri de peste 70% din corp.

--Bine. Multumesc.--le zambesc amabil celor doi apoi plec.

Tare imi este frica ca defapt acea fata este a doamnei pe care am tratat-o. Cum ii voi spune ca fata ei este decedata?

Meseria pe care am ales-o are multe urcasuri si coborasuri. Trebuie sa fii de fier, daca nu esti macar sa pari asa.

     Cu o oarecare retinere ma intrept spre salonul 309 acolo unde este internata pacienta mama.

--Doamna va promit ca fata dumeavoastra este bine!

--Roberta vino putin te rog!--acesta se ridica de pe scaunul pe care era asezata si se indreapta spre mine pentru a discuta.

--Cum poti sa ii promiti femeii aleia ca fata ei e bine cand ea defapt a murit acum cateva minute?!

--Uhm... Eu...Eu n-am stiut! Pe fata dumneaei o cheama Alexandra Schot?
--Nu stiu sigur. Ceea ce stiu este ca a murit acum o ora. Merg sa verific si apoi te anunt.

Nu vreau sa fac vreo gafa in fata pacientului deoarece cu asa lucruri nu este de glumit. Merg cu pas apasat pe holul spitalului. Intr-un colt il vad pe Liam vorbind nervos la telefon. Hotarasc a ma indrepta spre el dar atunci cand ma vede inchide.

--Hei ce s-a intamplat de esti asa nervos?--il intreb punandu-mi mana usor pe fata lui.

--Nimic. M-a sunat cineva sa ma anunte ceva. Nimic impornant iubito!
--Daca este ceva te rog sa imi spui. Nu imi place sa te vad asa.
Acesta ma traga mai deoparte de ochii lumii si ma saruta apasat. Sub sarut simt cum muschii i se relaxeaza acesta mai calmandu-se.

--Imi pare rau ca nu am mai putut ajunge la tine insa vezi si tu ce este in spital.Nu aveam cum sa plecam.

--Stiu dar promite-mi ca vor reprograma intalnirea!

--Iti promit, dar acum trebuie sa plec. Ne vedem mai tarziu in biroul tau!--il mai sarut o data iar apoi ma indrept spre calculatoare pentru a afla numele fetei decedate.

  

   Primul calculator pe care il vad este deschis asa ca, cu toate ca nu am voie ma uit la ultimii decedati in spitalul nostru. Spre surpinderea mea nu gasesc niciuo Alexandra Schot.

Fericita ies din sala cu calculatoare fara a ma observa cineva, insa cum la mine fericirea nu dureza mult imi dau seama ca nu am mai trecut de mult timp pe la Lou. Din cauza muncii si a timpului asta neorganizat am uitat de al meu frate, insa ma bucur ca am cateva minute libere asa ca ma indrept spre salonul lui.

Cand intru  acolo il gasesc pe Liam. Surprinzator acesta statea pe un scaun si se uita la Lou. Stiu ca nu i-ar face rau insa nu stiu ce cauta aici. Poate ca doar de uita la aparate. Sincer cateodata devin atat de paranoica...

--Liam, ce faci aici?--il intreb incrucisandu-mi mainile la piept.

--Hei, am venit sa vad cum se simte. Totul e ok. i-am administat un calmant acum. Daca si maine va fi tot la fel, atunci ii voi face externarea.

--Pai ma bucur atunci.

Ii zimbesc si ma apropii de el usor pentru a-l lua in brate doar ca ma opreste.

--Trebuie sa vorbim!--imi spune pe un ton serios.

Aceste cuvinte de detest din toata inima. Atunci cand le aud mi se formeaza o stare de panica de care greu pot sa scap.

--S-a intamplat ceva?--il intreb cu jumatate de gura ingrijorata.

--Nu stai lnistita, dar atunci cand am primit acel telefon, defapt am fost rugat sa merg in Chicago pentru un timp.
_______________________________________________
Dragilooor!! M-am intors. Sper sa va fi placut capitolul. Ma bucur ca am mai postat unul. 
Va astept comentariile cu mare drag. Va pup!