To The Moon And Back

~More tears

Priveam debusolată camera închisă la culoare și fereastra prin care intrau razele soarelui abia apărut pe cer.
Stăteam cu spatele la el , în partea cealaltã a patului , suspinând ușor cât să nu mă audă dar și cât să-mi descarc sufletul.
Nu pot să cred ce am făcut , nu pot să cred că am făcut asta , mă simt murdară și lipsită de vlagă.

Șhh , Hailey , începi să faci prea mult zgomot , abține-ți lacrimile.

Dar nu puteam , lacrimile mele curgeau șiroaie pe obraji și degeaba încercam să le șterg că apăreau altele mult mai grele , mult mai dureros de învins.

M-am ridicat în șezut , simțind mișcare din partea lui.
L-am văzut cum dormea atât de, nici nu știu cum să explic , atât de liniștit , de parcă nu ar fii un monstru când se trezește , ci mai degrabă un înger.
David era un bărbat într-adevăr frumos , orice fată ar fii dat orice ca măcar o dată să fie băgată în seamă sau atinsă de el.
Eu nu voiam asta! Regret enorm ..
Nu înțeleg de ce nu s-a distrat azi-noapte cu una oarecare , nu cu mine , pe mine mă distrusese destul , acum sunt ruine.
Nu știu ce să fac , sau unde să merg.

L-am văzut apoi trezindu-se și căscând. Am încercat rapid să-mi șterg lacrimile , dar inima mă durea și transmitea tot mai multe lovituri.

-S-a trezit frumoasa adormită? -mi s-a adresat râzând , ridicându-se în șezut și căutându-și hainele pe jos-

N-am spus nimic , doar am ținut pătura pe mine , stând cu privirea în jos.

-Haide ..-îmi trase ușor mâna, râzând- Nu poți spune că nu-s bun la pat .

Mi-am zmucit mâna din strânsoarea lui și mi-am ferit privirea de a sa.

-Ia hai -spuse și-mi luă hainele de jos , aruncându-le pe pat- Ieși de aici că începi să mă enervezi , ai auzit? -spuse și ieși din cameră-

Am început să plâng și să strâng pătura tare în pumn , ceva în interiorul meu mă durea și voia să mă descarc.

Atâta răutate într-un singur om..

Haide Hailey , adună-te , respiră și expiră , calmează-te , fă-o exact cum îți arăta mama mereu când cineva îți strica ziua.

Mamă , iartă-mă și ajută-mă te rog.

Mama ar fii fost singura persoană în brațele căreia m-aș fii refugiat acum și cu care aș fii vorbit și aș fii cerut sfaturi. Oh , unde ești când am atâta nevoie de tine? 

Mă îmbrăcasem într-un final , reușisem să mă opresc din plâns și tot ce am făcut a fost să cobor , voiam să plec odată din casa asta.

David era fix la sfârșitul scărilor , parcă știind că voi coborî curând.

-Tata și ..Adelle..îi vei lăsa în pace acum..nu? -abia vorbeam și nu reușeam să fac contact vizual cu el-

-Deocamdată da. -spuse aspru , luând o gură din ceașca de cafea pe care o avea-n mână-

Nu suna bine , dar măcar atât decât nimic , nu?

-Bine..-am spus scurt și am trecut ușor pe lângă el , însă mă prinsese brusc de mână-

Se apropie de urechea mea , zâmbind viclean "Te aștept și altă dată".

Mi-a șoptit așa ..suav și tandru , ca și când m-ar fii așteptat să-i vindec sufletul. Chiar dacă-l cunosc de atâta timp , nu pot spune că-i știu tot conținutul lui ca om . Probabil e rău cu un motiv.

Mi-am luat mâna dintr-a lui rapid , asta înainte să fac contact cu pământul din cauza picioarelor mele care parcă se înmuiase , și am plecat rapid de acolo.