Capitolul 15

1.5K 85 12
                                    


Hande

Deschid ochii şi mă uit la Leandro cum doarme cu mână  încolăcită în jurul meu şi părul  în toate părțile. Am zâmbit când i-am văzut față  nebărbierită şi am pus mâna pe obraji  atigându-i uşor.

Diferența de vârstă încă era o problemă pentru mine.

Dacă se va uita la una mai matură decât mine şi mai frumoasă? Iar eu, dacă o să-mi fie ruşine cu el? Ne despart 13 ani, diferența se va vedea în timp dacă o să mai fim împreună. Prea multe idei acum, prea multe griji, dar mi-e teamă  că nu se va schimba şi va rămâne acelaşi om.

Nu vreau să mă mai gândesc la viitor, ci vreau să mă bucur de prezent şi de ceea ce îmi poate oferi Leandro.

Sunt sigură că poate se iubească, dar mai greu şi nu ştiu cât pot să stau să îl aştept.

Are o vârstă şi sunt sigură că îşi doreşte un copil. Mă încântă un copil, dar peste   2 ani.

Mult prea multe gânduri pentru o relație care nu merge şi avem păreri diferite.

Mă ridic din pat şi mă duc la baie unde mă spăl pe față şi pe mâni. Mă reîntorc în dormitor deşi mi-e foame nu cred că în frigider e ceva.

Mă aşez în pat şi mă ghemuiesc la pieptul lui Leandro şi îmi sărută părul. Zâmbesc sincer pentru prima dată de când l-am cunoscut şi îl cuprind în brațe.

- Mă sufoci, îmi zice şi încep să râd zgomotos, punându-mi picioarele pe   burta lui.

Îmi ridic capul şi îl sărut  uşor pe buze zâmbind:

- Aşa să mă trezeşti mereu, dragoste! spune şi mă sărută profund.

Îmi pun mâinile  în jurul gâtului său şi adorm.

-Hande, hai trezeste-te! Hande!

Îmi aud numele strigat şi deschid ochii şi îl văd pe Leandro deasupra mea.

- Plecăm? îl întreb ridicându-mă în  coate.

- Da! spune dur şi nu înțeleg atitudinea sa.

- Ok, aleg să-i răspund simplu şi mă duc la bucătărie să beau apă.

De ce s-a schimbat dintr-o dată? Nu pot să țin pasul cu schimbările lui de comportament.

Intru în camera şi aranjez patul, închid uşa camerei şi ies din casa.
Mă îndrept spre maşina  pornită şi urc.
Nu zice nimic şi  aleg să îl las în pace.

Dau drumul  la radio unde se aude "Love me like you do" şi aş fi vrut să iubească, dar  nu poate , nu vrea.

De ce de dimineață parea iubitul perfect şi cum s-a  schimbat radical?

-Nu zici nimic? zice răguşit

- Nu, se pare că  te-ai trezit cu fața cearceaf şi mă uit către el.

Ridică sprânceana şi pufneşte:

- Iar cineva are prea mult  tupeu.

Îmi dau  ochii peste cap  şi mă întorc spre geam:

- Eu de dimineața  chiar m-am purtat frumos şi  tu la fel. Acum nu ştiu ce ai de devenişi iar bădăran.

- Vorbeşte frumos Hande!  Mă comport cum consider eu! Dacă te-am pupat de 2 ori şi te-am  luat în brațe nu trebuie să ți-o iei in cap! spune răstit

- Tot eu sunt aia vinovată? Tot eu?  De  dimineață eşti iubitul perfect şi după câteva ore devii  un măgar,  țip la el.

- Pentru numele lui Dumnezeu femeie ai putea să nu te mai comporți ca un copil? Înțelege o dată că mă comport cum consider şi că  eu sunt cel care dictează, iar tu doar mă asculți! țipă destul de tare, lucru ce mă deranjează.

- Iar tu să înțelegi că nu o să fac tot ce vrei. Doar că eşti mai mare decât mine şi asta nu îți dă dreptul să fii un nesimțit şi să mă tratezi ca pe o cârpă!

- Taci din gură, Hande! Eşti la mine în maşină şi stai cu mine în casă! Faci ce vreau eu!

- Păi atunci, vreau să ma duc la mine acasă dacă faci aşa!

Opreşte maşina brusc şi se întoarce spre mine, strângându-mi maxilarul:

- Iubito, cred că ai uitat cu cine  vorbeşti. Dacă mă fac al dracu îți garantez că  nu mai calci la facultate şi nici în America. Aşa că fi fată bună şi nu mă mai enerva. Doar ce ştii ce pot face, spune şi porneşte maşina.

- Iar mă ameninți? Iar? Nu poți să fi un domn şi să îmi vorbeşti  frumos? Nuuu, tu trebuie să mă ameninți! Vreau să mă duci acasă!

- Am uitat să menționez că nici şanse de angajare nu vei mai avea. Aşa că gândeşte-te bine până ajungem în oraş: ori cu mine şi eşti cuminte sau singură şi fară viitor. Fii atentă, spune şi se întoarce spre mine, nu glumesc cu faptul că te-aş putea  lăsa fără nimic, nici măcar unde să stai.

Inspiră. Expiră Hande

Omul ăsta e dus cu capul, cum poate să îmi facă atât de mult rău? Ştie cât de mult înseamnă pentru mine facultatea şi el  îmi vreau răul.

- Îmi vrei doar răul, spun şi încerc să îmi stăpânesc lacrimile.

- Nu iubito, ne vreau binele, spune şi îmi sărută mâna.

Nu pot să  țin pasul cu schimbările lui de comportament.

Acum trebuie să mă gândesc bine la ceea ce am de făcut.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Dec 10, 2017 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Viață pierdutăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum