Dragoste și mătase albă (Seria Salem #1) (publicată)

Capitolul 1

Notă

Cartea fiind publicată, mai sunt postate doar primele 11 capitole.

**********************

Salem, Oregon.  

Pancarta roșie cu scris alb și elegant ne anunță că am ajuns la destinație și oftez ușurat la gândul că, în doar câteva minute, mă voi putea bucura de un duș binemeritat, care să îmi alunge tensiunea acumulată în mușchi de-a lungul perioadei în care am condus.  

- Am ajuns! spun cu vocea ușor îngroșată din cauza faptului că nu am mai vorbit nimic de mai bine de o oră și întind mâna spre radioul mașinii, oprindu-l.  

Quinn, aflat pe scaunul din dreapta mea, își întinde întâi mâinile deasupra capului, atât cât îi permite capota mașinii, apoi picioarele lungi pe sub bord. Cele câteva trosnete scoase de încheieturile lui mă fac să rânjesc, dar îmi dau seama că și ale mele vor suna la fel de melodios când voi reuși să cobor.  

  - Era și timpul!  

Îmi arunc privirea în oglinda retrovizoare și, de data aceasta, izbucnesc în râs. Ridicându-se cu greu în șezut, Declan arată ca ieșit dintr-o mașină de spălat. Pe lângă faptul că tricoul îi este răsucit și arată de parcă ar dori să-l strângă de gât, pe obraz are imprimată urma unei cusături de pe bancheta pe care a dormit. Iar părul șaten îi este extrem de ciufulit. Mai ciufulit decât de obicei.

- Tu te plângi? bombăne Quinn după o înjurătură mormăită, cauzată de faptul că și-a izbit genunchii de bord. Ai fost cel mai norocos dintre noi! Data viitoare, eu dau cu banul!

Când am plecat la drum, am dat cu banul cine va conduce primul și cine al doilea, ca să știm cine e ultimul. La fel, am dat cu banul cine va sta lângă șofer și cine se va lăfăi pe bancheta din spate. Asta după ce am dat cu banul ca să stabilim cine sunt cei doi care vor putea să dea cu banul.

Destul de complicat, dar este un lucru care ne-a devenit obicei în cei patru ani de când suntem prieteni.

- Oare mai sunt vrăjitoare pe-aici? îl aud pe Quinn și îl privesc nedumerit.

- Vrăjitoare?

- Știi tu, urmașele celor arse pe rug în procesul vrăjitoarelor.

- Ăla e alt Salem, îi spun ironic. Din Massachusetts. Noi suntem în Oregon.

- Probabil că aici s-au mutat cele care au scăpat, spune Declan. Eu, unul, aș vrea să dau peste una. Cu părul roșu! și începe să râdă în hohote.

Bineînțeles că vrea una cu părul roșu! Slăbiciunea lui Declan pentru roșcate este un lucru bine știut și sunt sigur că, dacă va fi vreodată să se îndrăgostească, doar o roșcată va reuși să îi sucească mințile. Deși... pentru niciuna din cele de până acum nu și-a pierdut capul, preferând doar să se distreze câtva timp, apoi trecând la următoarea.

Ca și noi, de altfel, rânjesc din nou, doar că nici eu, nici Quinn nu avem vreo obsesie privind părul femeilor. Ba da, există totuși o condiție: trebuie să existe păr, chiar dacă lungimea sau culoarea lui nu contează!

Odată întrați în oraș, reduc viteza considerabil și privesc curios în jur. Un nou oraș, alți oameni de cunoscut. O nouă misiune de îndeplinit. O clădire pe lângă care trecem îmi atrage privirea și piciorul îmi apasă instinctiv pedala de frână în timp ce încep să râd.

- Cred că aici veți găsi adresele tuturor vrăjitoarelor din oraș, spun indicându-le celor doi clădirea.

S.O.P.S. Salem Oregon Paranormal Society. Literele mari mi-au atras atenția și, fără să vreau, mi-am și imaginat deja un grup de femei îmbrăcate cu pelerine și pălării ascuțite pe cap, zburând pe mături.