Dragoste și mătase albă (Seria Salem #1) (publicată)

Capitolul 10

Faith

     — Deci tu ești Piper! exclamă rânjind șatenul din dreapta, iar ochii lui îmi examinează prietena de parcă ar fi ceva nemaivăzut.

     Aceasta îl privește întâi uluită, probabil întrebându-se de unde îi știe numele apoi, după ce mai mult că sigur îl bombăne în gând pe domnul Blake pentru faptul că a vorbit despre noi, un zâmbet ironic îi apare pe față.

     — Știe să vorbească! exclamă ea. Ultima dată erai cam... neinteligibil!

     — Eram doar vrăjit de tine! răspunde acesta imediat, fără să se supere.

     — Nu erai vrăjit, erai pierdut în spațiu! Nu există roșcate pe planeta de unde veniți voi?

     — Ba da, dar nu sunt atât de răutăcioase ca tine!

     Fiindcă cei doi stau față în față, la capetele celor două mese lipite iar schimbul de replici are loc într-un ritm alert, aproape că amețesc mutându-mi privirea de la unul la celălalt. E ca și cum aș urmări un joc de tenis de masă din primul rând. Și la fel cred că se simt și ceilalți.

     Însă mă bucur că ochii tuturor și-au găsit alte ținte, mutându-şi atenția de la mine și Logan.
Chiar dacă încerc să arăt nepăsătoare, îi simt prezența. Îi simt parfumul și îi simt încordarea. Dar mai ales, îi simt privirea. Lungă și stăruitoare.

     Și nu am curajul să îl privesc și eu.

     Aud ca prin ceață numele celorlalți doi, Quinn și Declan, dar nu mă pot concentra suficient ca să îmi pot da seama care e unul și care e celălalt. De fapt, nu mă mai pot concentra la nimic, nu atâta timp cât încă mai simt pe piele mângâierea brunetului de lângă mine.

     Îmi înmoi buzele în paharul cu vin din fața mea, dar este doar de formă, încercând să fac orice altceva cu mâinile decât să îmi cuprind din nou mijlocul cu ele.

     — De ce ați venit în Salem? Cu ce vă ocupați? o aud pe April și devin brusc interesată.

     Cei trei fac un schimb scurt de priviri apoi, cel care doar bănuiesc că este Quinn, răspunde zâmbind slab.

     — Afaceri.

     Ok, ăsta e un răspuns. Scurt. Și ar fi perfect dacă nu s-ar simți răceala bruscă lăsată peste masă. Se pare că băieții nu mai sunt atât de comunicativi când este vorba să discute despre ocupația lor.

     — Afaceri... de care? insistă Piper.

     Logan se foiește puțin pe scaun, iar asta mă face să îmi mut ochii pe el, amintindu-mi că nu l-am mai văzut în ultimele două săptămâni. M-am întrebat în fiecare zi unde ar fi putut să dispară, mai ales că la ultima întâlnire nu a pomenit nimic despre nicio plecare. Nu că ar fi trebuit să-mi spună, dar totuși... Mi-a spus doar că ne întâlnim în vise.

     Și ne-am întâlnit! În fiecare noapte l-am visat. Vise nebunești și fierbinți din care m-am trezit transpirată. Vise care mi-au părut atât de vii încât... La naiba, mi-a fost dor de el, îmi spun cu ciudă, un lucru pe care am refuzat să-l recunosc până acum.

     Dar îmi ocolește privirea, iar asta mă face să mă încrunt.

     — De tot felul, răspunde el într-un târziu.