Dragoste și mătase albă (Seria Salem #1) (publicată)

Capitolul 8

Logan

      Modul aproape brutal în care sunt scuturat mă face să deschid ochii brusc și sunt tentat să îl pocnesc pe Quinn.

     — Gata, te-ai odihnit destul! îmi spune râzând, dar face un pas în spate, ca și cum ar ști ce gânduri criminale am. Sunt sigur că problema lui Collin te-a extenuat, dar ai lipsit două săptămâni, iar noi am început să-i dăm de cap problemei de aici, așa că... astăzi sărbătorim! E sâmbătă seara, ieșim în oraș. Să fii gata într-o jumătate de oră!

     Simt impulsul de a mă strâmba la el, dar sunt prea obosit ca să o fac, așa că mă rezum doar să privesc în urma lui. După ce ușa închisă restabilește liniștea din camera mea, ochii mi se închid din nou și îmi frec cu degetele unei mâini fruntea sub care pulsează o durere mocnită.

     Abia când îi deschid din nou îmi dau seama că afară e aproape întuneric și oftez în timp ce mă îndrept spre baie. Poate un duș revigorant va face durerea de cap să treacă sau măcar să se mai atenueze, căci știu că nu am nicio șansă să îi fac pe băieți să se răzgândească atunci când își pun în gând ceva.

     În timp ce mă îmbrac, mă apropii de fereastră, iar ochii mi se fixează pe casa lui Faith. Și oftez. Din nou. Nu se zărește lumină la niciunul dintre geamuri, ceea ce mă face să cred că vecina mea nu este acasă.

     Am sperat ca două săptămâni departe de Salem și, mai ales, departe de ea, să mă ajute să scap de imaginile cu Faith care îmi bântuie visele, dar n-am avut norocul ăsta. Fir-ar să fie, a fost chiar mai rău!

     Clatin nedumerit din cap și apoi mă încrunt spre casa întunecată din stânga mea. În ultimele două săptămâni nu am dormit mai mult de patru – cinci ore pe noapte, dar Faith a fost mereu prezentă în mintea mea. Zi și noapte. De parcă, cu cât încercam mai mult să o alung, cu atât deveneam mai bântuit de chipul ei!

     Când am plecat la Washington, am vrut să descopăr dacă toată obsesia mea cu ea are vreo legătură cu orașul ăsta. Ei bine, am aflat! Nu are legătură cu Salem, nu are legătură cu faptul că suntem aproape unul de celălalt sau nu. Pur și simplu, are legătură cu ea și cu ceea ce mă face să simt! Punct!

     Mi-au lipsit ochii și zâmbetul ei ironic, chiar și înțepăturile ei. Fir-ar să fie, mi-a lipsit și să o urmăresc, fie de la fereastra camerei mele, fie din curte, de parcă aș fi un obsedat! Chipul ei m-a urmărit în permanență, distrugându-mi concentrarea atunci când trebuia să lucrez și alungându-mi somnul în fiecare noapte.

     Am ajuns să îmi fie de dor de o femeie cu care am schimbat doar câteva cuvinte și pe care nu o cunosc aproape deloc! Minunat!

     Poate chiar o fi vrăjitoare, îmi spun ironic, altfel nu-mi pot imagina cum o femeie mă poate afecta într-o asemenea manieră.

     O oră mai târziu, privesc relaxat în jurul meu. Durerea de cap m-a părăsit, în sfârșit, și nu mai regret faptul că m-am lăsat târât într-un bar.

     Spre fericirea mea, prietenii mei nu au ales nimic extravagant, mulțumindu-se să ne oprim într-un local nu prea departe de casă. Un bar de cartier, plin de obișnuiți ai locului, în care aproape toată lumea cunoaște pe toată lumea. Cu excepția noastră, bineînțeles!

     Mesele mici și pătrate sunt împrăștiate prin încăpere fără nicio ordine anume, însă oricum nu ar conta. Grupurile mai mari au lipit câte două sau chiar trei mese și, din cauza aglomerației, aproape că nu mai ai pe unde trece. Râsete se aud de peste tot, iar muzica ce răsună este dată suficient de încet încât să poți înțelege ce spun persoanele de la masa ta fără ca acestea să fie nevoite să urle fiecare cuvânt.