Strigând după ajutor

Patru

     - Cum a fost? Nu m-ai sunat deloc, realiză Josh, schițând un zâmbet larg, vioi și cald.

     Ferras își ridică o sprânceană, abținându-se să nu-i zică vreo două prietenului său. Nu știa el ce spaimă îi provocase Audrey în acea după-amiază. 

     - Să zicem că a fost bine până la un punct. Și-a ieșit puțin din minți, dar pot trece cu vederea asta.

     Josh se întoarse pe călcâie, surprinzându-i băiatului o expresie ușor îngrijorată pe chip. Se apropie de el, îi așeză consolator o mână pe umăr și-i zise:

     - Te-ai descurcat bine, Audrey e încântată de tine.

     Ferras rânji la rându-i, simțindu-se deodată ceva mai încrezător și mai motivat. Poate că n-o dăduse în bară chiar atât de rău. Nu știa ce părere avea fata despre el. Josh o cunoștea mai bine. Dar și chiar de-ar fi făcut o impresie proastă, era deja hotărât s-o sprijine pe Audrey. Fiindcă în tăcerea și blândețea ei, o auzea strigând după ajutor. Iar atunci când se pierduse cu firea, îi fusese confirmată această convingere.

     - Spune-mi ce i-ai făcut, vru Josh să afle.

     - Am îmbrățișat-o și s-a mai calmat. Apoi am ascultat Beethoven și Vivaldi.

     - Bravo, frate! N-ai idee cât îți mulțumesc.

     Ridică palma și-o bătu de cea a colegeului său. Se gândea că Ferras probabil nu știa precis de ce el era atât de încântat. Dar Josh nu se putea abține. Atunci când sora lui îi povestise despre băiat, o făcuse cu atâta entuziasm, încât nici nu-și mai amintea când o văzuse așa de bucuroasă ultima oară. Ochii îi străluciseră, țopăise încontinuu și se arătase profund mulțumită de el. Se atașase deja de Ferras, și spera că el avea să stea cu ea mult timp, fiindcă o ajuta. Chiar îi făcuse bine. 

     - O să vin și mâine, și poimâine, și tot așa, îl asigură Ferras, zâmbind.

     Fata îl fascina prea mult acum ca să dea înapoi. Nu mai întâlnise o ființă atât de fermecătoare, frumoasă și delicată. Abia aștepta următoarea zi, în ciuda oboselii pe care o acumula în urma timpului petrecut cu ea.

     Se trezi în toul nopții. Se ridică în șezut, pe patul moale și călduros. Se simți transpirată, așa că dădu plapuma la o parte, ștergându-și cu mânecile cămășii sudoarea de pe frunte. De mult nu mai fusese o asemenea căldură în Halifax. Mai ales fiindcă se aflau aproape de ocean, chiar și în iulie obișnuia să fie frig. De data asta vremea se arătase cu adevărat schimbătoare. Privi pentru o clipă la clădirile ce se zăreau pe fereastră, apoi Audrey se apropie de ea.

     O deschise larg, inspirând aerul nopții și îndreptându-și privirea spre cer. Analiză cu atenție stelele ce desenau imagini uriașe pe boltă, admirând totodată culorile întinse ca într-un vis. Fetei îi plăcea deseori să privească asemenea cer, dar de cele mai multe ori, acolo nu era senin. Prin urmare, se mulțumi să-și sprijine coatele de pervaz și să se bucure de căldura, liniștea și frumusețea întunericului contemplat cu milioane de licurici cerești. O liniștea, o ajuta să se gândească la tot felul de lucruri și să viseze. Nici mașinile nu circulau, iar orașul părea cufundat într-un somn atât de profund, încât dacă nu ar fi locuit acolo, Audrey și-ar fi spus că locul e părăsit. Dar știa că oamenii se bucurau de odihnă la acea oră târzie, și poate ici-colo se mai ivea câte un om care să privească stelele, la fel ca ea. 

     Brusc, i se făcu sete. Gâtul i se uscase, așa că tuși o dată, apoi se hotărî să-și ia un pahar cu apă. Știa că dacă ar fi luat-o pe hol spre bucătărie l-ar fi trezit pe Josh, așa că se îndreptă spre baia proprie. Ajunse în fața chiuvetei și se aplecă spre robinet pentru a sorbi câteva guri reci de apă. Se sătură, apoi se șterse din nou cu mâneca. Își ridică privirea spre oglindă și se privi.