Strigând după ajutor

Opt

     Ferras o ţinea în braţe, iar pielea ei sub degetele sale îl făceau să tremure şi să renască mereu, trăind întâia oară acea clipă. Nu făceau nimic deosebit. Cel puţin, pentru oricine altcineva, ar fi arătat ca o pereche normală de oameni ce stau unul lângă altul pe canapea, tăcuţi.

     Audrey respira calm, dar totodată purtând o emoţie vădită, ce îi transmitea băiatului de lângă ea aceeaşi stare. Nu-şi amintea să fi fost vreodată mai fericită, mai stabilă emoţional şi mai deschisă faţă de cineva. Deşi era conştientă că nu se vindecase, fiindcă în cazul unor asemenea boli ne există miracole, ea ştia totuşi că ceva se schimbase. Poate că depresia nu dispăruse, nu se diminuase impulsul de a se comporta ca o maniacă, dar cu toate astea, avea o voinţă mult mai puternică. Simţea că are pentru ce să lupte. Simţea o motivaţie pozitivă, totodată puternică. Ar fi vrut ca acea clipă, în care respira atât de calm şi în care liniştea îi domina pe amândoi, să se oprească. Şi-ar fi dorit ca ei să nu se mai clintească din loc, iar lumea să uite de dânşii.

     - Audrey? îşi auzi numele, pe buzele care o sărutaseră mai devreme.

     - Mhm? murmură ea, nevrând să fie trezită din acel vis.

     Ferras se mişcă lent, încrucişându-şi degetele cu ale ei. Apoi, cu cealaltă mână, îi ridică bărbia ca să o poată privi în ochi.

     - Josh o să mă omoare, îi şopti, lăsând să îi scape un oftat.

     Surprinsă, fata se poziţionă mai bine pe canapea, încercând să-şi dea seama la ce se referă.

     - Nu e de acord cu noi. Nu vrea să ne apropiem prea mult unul de celălalt.

     Băiatul spera că, rostind aceste lucruri, Audrey nu va avea din nou vreo criză, nu se va înfuria şi nu va face nimic necugetat. Riscase mult spunându-i lucrurile atât de direct, dar voia să o atenţioneze. Şi, spre mirarea asa, fata doar se lăsă cu capul pe umărul lui, închizând ochii şi rostind încet:

     - Nu va afla.

     Părea foarte sigură de asta. Însă el ştia că nu putea avea încredere în vorbele ei, odată ce se confrunta cu o tulburare de personalitate. Ştia că putea reacţiona diferit de la situaţie la situaţie, uitând într-o clipă toate consecinţele. Dar nu voia să-i ţină vreo morală pe tema asta, aşa că doar o sărută apăsat pe frunte şi-i şopti:

     - Nu trebuie să-i spunem. Aşa nu voi fi nevoit să plec.

     Ea zâmbi şi rămaseră aşa încă o vreme, timp ce pentru ei se limita la o clipă.

    

     - Ştii, vreau să fac ceva tare.

     Vocea lui Audrey îi mângâia timpanele şi se trezi cu un zâmbet tâmp pe chip, dar se întoarse spre ea, cu braţele încrucişate la piept.

     - Uimeşte-mă, o provocă.

     - Vreau să pictez. Dar nu aici. Vreau să pictez afară, în faţa magazinului meu preferat. Da, acolo unde trec o mulţime de oameni şi se împiedică unii de alţii.

     Ferras îţi scărpină ceafa gânditor.

     - Şi cum ai să faci asta dacă e gălăgie, aglomeraţie şi toate celelalte? se interesă.

     - Vreau să văd dacă reuşesc să mă detaşez de tot ce-i în jurul meu pentru un tablou. Ce zici?

     Deşi ar fi refuzat, el nu dorea s-o dezamăgească sau să-i spulbere visele. Dar pentru el părea cam prostesc să facă aşa ceva. Totuşi, acceptă de dragul ei. Privind însă spre ceas, rosti: