Strigând după ajutor

Cinci

     Audrey își trase mâna instantaneu, privind speriată în jur și apoi obsevând licărirea din ochii lui Ferr. Începu să tremure și parcă o ceață densă i-ar fi acoperit ochii. Dar cu toate astea, văzu neliniștea băiatului, îi sesiză sprâncenele încruntate și îngrijorarea de pe chip.

     - Să nu mă mai atingi.

     Se aștepta ca Ferras să se enerveze și mai rău, așa că începu să plângă. Cu respirația sacadată, știa că sperietura de mai devreme o afectase și acum încerca să se descarce cumva. Nu voia ca el să se supere și să țipe la ea. Nu voia s-o urască, așa cum toți o făceau. Dar gestul lui o uimi. Din nou.

     - Îmi pare rău, șopti el și se așeză ușor lângă ea, pentru a n-o speria încă o dată. Am reacționat din impuls. Doar că...

      Audrey, văzându-l cum vorbea atât de stângaci și se străduia să lege două vorbe, se emoționă. Nu știa de ce, dar îi plăcea cum Ferras încerca să-i dea ei explicații. Așa că, într-o clipă, furia și teama din ea dispărură și fură înlocuite cu o stimă deosebită pentru omul din fața ei. El chiar voia s-o calmeze. Făcu ochii mari, privindu-l, apoi își lăsă brațele să-l înconjoare, sprijinindu-și capul de pieptul lui. Firele ude de păr i se lipeau de față, îi intrau în ochi, dar ea doar își dorea să-și exprime cumva aprecierea pentru el. Îi spusese să n-o atingă, dar îl atinse ea. Și fu uimită de-a dreptul cum pentru prima dată în viața ei reuși să scape atât de repede de sentimentele negative din ea.

     - Mulțumesc, reuși să îgaime.

     Apoi, simți doar respirația caldă a băiatului pe creștetul ei și știa că zâmbește. Nu-l privea, dar era sigură de asta. Totodată, îi răspunse la îmbrățișare. Ferras știa că Josh nu ar fi vrut să se aproprie atât de mult de ea, dar nu se putea abține. Fata îl fermeca și îl atrăgea involuntar. Dorea să o țină acolo, aproape de el și să-i ofere toată siguranța. Voia s-o liniștească și să-i alunge boala într-o clipă. Chiar dacă reacțiile ei erau diferite și de la o clipă la alta nu o mai recunoștea, el nu se putea depărta de ea. Și trecuse doar o zi de când o cunoscuse. Doar câteva ore care îl marcaseră. 

     - Spune-mi ce să fac ca să te ajut. Vreau să te faci bine și vreau ca tu să-mi dai orice indicații pentru a reuși să te îndrum, îi șopti el, și i se păru că vocea îi răsuna de repetate ori în acea încăpere goală.

     Ferras știa totodată că Josh l-ar fi sugrumat pe loc dacă ar fi folosit astfel de cuvinte într-o conversație cu ea. Era conștient că asta îi putea da fetei speranțe de moment, o putea face să se atașeze de el și mai mult, ca mai apoi să rămână dezamăgită pentru orice greșeală prostească de-a lui. Dar asta reprezenta tulburarea borderline pentru ea. Asta era măsura în care suferea totul.

     - Și dacă îți voi spune, vei face așa cum îmi doresc? întrebă ea, privindu-l și clipind des.

     Se manifesta precum o copilă. O fetișcană de șase ani care își aștepta porția de dulciuri. Dar chiar asta era la urma urmei. La cei optsprezece ani ai ei, fata încă nu știa prea multe. Mai ales că nu interacționa cu prea mulți oameni, iar timpul trecea nemilos pe lângă ea, făcând-o să piardă din vedere lucruri esențiale ale vieții.

     -...da, ezită băiatul.

     Audrey deveni serioasă, întristându-se, dar nu-i dădu drumul lui Ferras.

     - Mi-ar plăcea să-ți spun, dar din păcate nici eu nu știu ce trebuie să fac. De fapt, cred că nimic nu mă poate ajuta. Așa sunt eu, o făptură demnă de dispreț și fără salvare. Poți să mă urăști.