Colectie de papusi

Capitolul 1- Amintiri...

-De ce?

A spus Hazel simtind ca urmeaza sa izbucneasca.n plans.

-De ce?! Nu stiu cum poti sa mai crezi asta! A fost un vis. Un vis pierdut. Un cosmar. Se duce odata cu noaptea asa ca uita! Uita de noi!

-Eu....d.dar...nu pot.

-Incearca! Iti va reusi! Crede.ma!

A spus Alle plecand furioasa.

"Ce am facut?"

Se gandi biata fata ce cazuse pe podeaua rece a camerei ei ce ascundea multa tristete si lacrimi.

Hazel se ghemui langa patul confortabil gandindu-se ce tocmai s.sa intamplat.

"Ti.ai pierdut cea mai buna prietena! Asta s.a intamplat!"

A inceput sa se certe singura.

Privind tavanul plin cu stelute fluorescente rezumatul din capul ei putea prinde contur usor usor. Dar gandurile ei erau deja prea ametite si incurcate pentru asta.

Tot stresul de la scoala, antrenamente , concursurile de desen. Iar acum asta. Nu stia cum se mai descurca. Insa stia prea bine un lucru: Parintii ei n.aveau s.o ajute fiindca lor nu le pasa de situatia fetei.

Hazel se plictisise de tavan asa ca lasa sa.i cada parul saten inchis peste ochii caprui ce parca vroiau sa verse un rau de lacrimi peste obrajii rosii.

-Nu e corect! Nu am facut nimic!

A soptit copila nestiind ce sa mai faca.

S-a aruncat usor pe suprafata moale a patului ce parca vroia sa o imbratiseze cu caldura , stangand perna in brate impreuna cu Charlie, un ursulet de plusi vechi dar plin cu sentimente.

Ea ridica capul din perna si privi peretele plin cu poze.

-Amintiri...

A soptit din nou.

-Amintiri frumoase.

Ii raspunse cineva.

-Nu....amintirile nu sunt frumoase. Amintirile ranesc.

-Amintirile ne fac sa ne dam seama de ceea ce suntem.

-Asa este...

-Tu ai multe amintiri frumoase.

A spus ea apropiindu.se de peretele ce provoca durere fetei.

Hazel nu a mai putut spune nimic.

Fata misterioasa disparuse , lasand.o pe Hazel singura , inghitita de intuneric.

-Nu mai vreau!

A spus Hazel inspirand aerul curat ce venea dinspre geamul spart al incaperii.