-Nu, domnule doctor nu se poate...
-Îmi pare foarte rău... Dar dacă de trei săptămâni de când e aici nu a mai dat nici un pas în faţă... Nu mai se poate de acum...
-Nu, domnule doctor, vă rog.. Mai lăsați-l o săptămână ...
-Bine, domnișoară, sper să nu vă dezamăgim..
Doctorul a plecat... Eu ma așez pe scaunul de lângă pat și îl privesc...
Vreau să-i văd din nou, zâmbetul de milioane, să îl văd fericit.. Nu îl cunosc de mult.. Dar un lucru îl stiu.. Eu îl iubesc și nu aș trăi fără el... Deci dacă va muri.. Eu voi face la fel. Nu îl vreau departe de mine..
-Lucas, te rog.. Luptă... Luptă, te rog. Te iubesc, ştiu că vei reuşi.. zic eu cu vocea stinsă.. Nu prea mai pot să vorbesc.
-Domnişoară...vă simțiți bine? zise o asistentă...
-Nu..
-Va rog, haideţi până afară să luați puţin aer proaspăt..
-Bine..
Am ieşit afară, nu mai văzusem soarele de o lună... Nu mai luasem aer proaspăt de mult.. M-am aşezat pe o canapea când deodată, aud plânsete..
Era o fetiţă de vreo 11 ani.. M-am dus la el.
-Hei, ce s-a întâmplat?
-Mami, mami e bolnavă..
-Of.. Îmi pare rău..
-De ce ai plâns?
-Ce? De unde ști că am plâns?
-Nu mai poţi să vorbești prea bine și ai ochi roșii...
-Păi un prieten de al meu.. E bolnav.
-Îmi pare rău..
-De ce nu te duci la mama ta?
-Păi... Nu vreau să o mai văd așa ..
-Eu trebuie să plec, pa! Ai grija de tine.
-Mulţumesc.
Mă îndrept spre salonul lui Lucas.. Doctorul era acolo...
-Domnișoară Rebecca!
-Da?
-Lucas.. A. A murit..
-Cee? Nu, nu se poate...
-Îmi pare rău, dar așa e...
..........................................................
Hei, mda.. Lucas a murit.
Scuze dacă sunt greşeli..
