The Victory Of Sins

Capitolul 10

Privesc încă o data in oglinda spre jacheta mea din piele, simplă si neagră, spre blugii, tot negri si bocancii comozi, fără toc, pentru a verifica daca am o tinuta potrivita pentru aceasta întâlnire a Organizatiei.

Din datele primite de la gemene, informatorii, fie ei si începători, au obligația de a purta o cagulă, pentru a desemna rangul pe care il dețin, adică cel inferior.

Simpla caracteristică a cagulei, aceea ca imi acoperă părul si aproape toată fața, imi creează o stare de confort si siguranță. Am o reținere in a-mi arăta parul si restul feței, cu excepția ochilor. Înfățișarea mea este singurul dar de la mama - si potrivit tatei și încăpățânarea - iar eu nu vreau să îi murdăresc imaginea perfectă cu asocierea acestei organizații.

Râd când imi dau seama că eu chiar nu arăt ca un asasin din filme, care ar fi optat pentru botine cu un toc mult prea înalt pentru a-i fi fost și de folos într-o luptă, nu doar estetic.

Numai prostii sunt în filmele alea...

Încerc să îmi anim subconștientul cu gânduri de acest tip, dar nu reușesc să îmi abat atenția de la evenimentul din această seară. Corpul îmi foarte încordat și am mereu senzația că anumite ticuri, pe care o viață întreagă m-am străduit să le ascund, mi-ar putea trăda vechea persoana, însă renunțând la mască, văd că am în fața o altă Victoria, una străină că înfățișare de temutul asasin numit Pantera. Însă sângele pe care încă îl simt scurgându-se de pe mele, sânge care chiar dacă mereu a fost vărsat pentru o misiune, uneori misiunea nu era una dreaptă, mă avertizează să nu uit vreodată cine am fost.

Deseori mă întreb dacă va exista ceva atât de important care să mă faca să trec peste trecutul meu, să mă împac cu el, pentru a-mi continua viata, dar încă nu s-a ivit niciun un motiv de care să mă agăț cu disperare.

Închid ochii, inspir și expir profund, aproape până când îmi simt plămânii usturându-mă, în încercarea de a-mi domolii emoțiile și nervozitatea. Acest plan va fi ultimul dus la capăt fără știința tatei. Îi voi spune că am reintrat în Organizație, dar doar la momentul oportun, când va fi prea târziu ca el să mai poată face ceva.

Poți s-o faci, Vic! Mama mă-sii, da!

~~~

Opresc motorul Ducati-ului, în fata unui conac aflat într-un cartier de la marginea metropolei, însă un cartier înstărit și foarte vechi. Arhitectura ampla, complexa și clasica demonstrează opulența prin fiecare ornament al fiecărei bolte și nimic din aspectul său nu denotă a cartier pentru familii cu mulți copii. Acest cartier este locuit doar de senatori, miniștri, procurori, judecători, toti corupți, altfel nu își poate nimeni explica cum de acești reprezentanți ai justiției și dreptății nu au nicio altercație cu cei mai puternici mafioți ai lumii. Simplul motiv pentru care ei încă nu au fost condamnați este lipsa unei acuzații pe baza unor dovezi concludente.

Arunc o ultimă privire asupra cartierului.

Intr-o bună zi...

Porțile impunătoarea se deschid, iar eu întru în curtea spațioasă, plină de alte vehicule luxoase sau tunate, însoțită de motocicletele fetelor, ajunse odată cu mine.

Sincronizarea niciodată nu a fost un punct slab pentru noi.

Sunt la fel de tensionata ca ele, dar asta nu se observă în gesturile vreuneia din noi. Ar fi fatal pentru toate trei să fim descoperite, mai ales pentru mine.

Gemini, îmbrăcate în costumele lor speciale, negre, dintr-un material elastic ce le permite efectuarea mișcărilor ample și care le acoperă nu doar fața, dar și părul, asemenea mie, intră în clădire și se îndreaptă spre subsol, eu urmându-le, ca o persoană inferioară lor. Se pare că toată lumea a aflat deja de sosirea unui nou membru, iar capul, Baldwin Oleg, un rus cu cetățenie americană, mă studiază atent.