The Victory Of Sins

Capitolul 11

Cariera mereu mi-a ocupat o foarte mare parte din timp, însă cu toate că am realizat că am pierdut multe momente irecuperabile din viata unui tipic adolescent și nu am trecut prin crizele specifice, acum am obținut timp. Timp suficient să analizez fiecare mișcare pe care am facut-o pana acum cu viața mea, ce vreau să fac de acum in colo cu ea, ce am pierdut și ce aș mai putea salva din viața mea. La cei aproape nouăsprezece ani ai mei nu am avut prea multe realizări, cu excepția notelor, pe care le-am ținut la un nivel ridica si a unor premii obținute la câteva concursuri minore la pian.

Cred ca cea mai mare realizare a fost infiltrarea in Organizație, realizare ce m-a costat mult.

Însă acum am tot timpul din lume să experimentez lucruri noi, senzații noi. Am o slujbă mult mai lejeră si am un nou membru al familiei, pe care ard de nerăbdare să il cunosc cu adevărat și să îl ajut cât pot de mult.

Astfel că acum, am toate aceste motive incredibile, dar si o foarte mare reținere...

M-am avântat prostește într-o nouă trăire numită dragoste si m-am pierdut in ea, fiind nevoită sa o abandonez. Nu vreau sa ajung să abandonez și alte noi posibile amintiri.

Nu vreau sa ajung sa ma tem din nou de ceva, asa cum m-am temut de dragoste.

Deși știu ca i-am dezamăgit pe cei trei membrii a-i clanului Tiger, doar prin obstacolul pe care l-am aruncat in fața lor îmi vor putea demonstra ce înseamnă pentru ei prietenia.

Sunt trezită din analiza mea de strânsoarea pe care mâna lui Kalos o întărește pe soldul meu. Încetinesc motocicleta si reușesc sa o opresc definitiv si fără o frânare bruscă, după mai mult de douăzeci si cinci de metri, făcându-mă să analizez viteza cu care circulam, una destul de mare, calculând aderența.

Kalos își dă jos casca, ciufulindu-si părul oricum încâlcit.

- Care-i planul?

Îl privesc întrebătoare, neștiind la ce plan s-ar putea referii.

- Ai putea sa îmi explici de ce voia tipul ăla, a cărui identitate nu o cunosc, să te bată sau sa îmi explici de ce continui sa ai privirea Panterei?

Curiozitatea pe care nu o poate ascunde imi învăluie conștiința într-o mantie caldă si protectoare, reușind sa ma facă sa schițez un zâmbet. Se preocupă de mine si de probleme mele.

- Hai să găsim mai întâi un loc liniștit si sa luam ceva de mâncare si de băut, apoi, îți voi spune ce a făcut stăpâna ta în doar treizeci de minute.

Îmi zâmbește amuzat.

- De ce nu mergem până in California? Cu viteza cu care am circulat pana acum sigur ajungem înapoi pana dimineață.

Cuvintele lui ascund ceva, iar asta ma face sa ma încrunt.

- Nu îți place viteza?

Ridică din umeri, puțin stânjenit.

- Nu știu să conduc o motocicleta. Si in niciun caz nu plănuiesc sa fac asta vreodată, mai ales la viteza asta.

Nu îi răspund, mai ales pentru ca el își așeaza casca din nou, într-un gest care vrea clar sa imi transmită ca nu dorește sa mai continuăm discuția.

Pornesc, având grijă sa nu demarez de data asta, iar când ajungem la o benzinărie, ii fac semn ca vom opri.

- Sper ca ai niște bani la tine, pentru ca vreau sa alimentez si trebuie sa mâncam.

Începe sa râdă, amuzându-ma si pe mine.

- Nu tu erai cea care trebuia sa ma plătească?

Ceea ce imi spune, desi este o întrebare retorică, bineînțeles, mă convinge ca oricâte i-as oferii lui, un adăpost, o familie, siguranță fizică, are totuși nevoie si de  stabilitate financiară. Are o logodnică pe care după ce o vom salva, va dorii sa o susțină, va dorii sa își creeze o familie a lui, iar pentru asta are nevoie de bani.