E liniște. Doar voci distante urlă în apus de soare și mă mai țin cu mintea aici. Și ce minte mai am și eu...inundată de substanțe chimice.
Scot otrava din pachet și în fum de țigară înălțător caut cu privirea nuanța roșiatică a cerului.
-Știi că nu e bine să fumezi? Vrei să îți scurtezi viața,Jerry?
Aceeași voce îmi întrerupe gândurile. Se pare că ochi negrii vrea să îmi facă viața mai grea. Mai trag un fum.
La fel ca prima dată mă ridic de pe bancă fără să îl bag în seamă. Îmi ridic pachetul de țigări și când simt o picătură cum se prelinge pe obrazul meu, știu că asta e semnalul să o iau din loc. Alerg. Prin ploaie. Și așa s-a zis cu apusul meu.
CITEȘTI
Ultimul apus
Short Story"-De ce taci? De ce nu mai sufli? De ce mâna ta nu mai reacționează la atingerea mea? Întreb speriat, albit la vederea ochilor tăi verzi ce cândva erau înflăcărați la vederea fiecărui apus." ~Marcus "-După nopți nedormite, obosită de la gânduri ce m...
