Oare de ce respirăm? Oare de ce apusul stă și mă privește clipind? Sentimentul de anxietate,ura ce se reaprinde în mine când văd societatea din care fac parte mă fac să îmi apuc firele de par între degete și să trag ușor în speranța de a șterge tot ce m-a cuprins.
-Jerry..te rog,nu pleca și de data asta!
El. Vinovatul nopților mele și mai tulbure. Îl analizez cât mai discret și constat că în jurul ochiului are o vânătaie frumușică. Se așează pe băncuță lângă mine și își oprește privirea asupra apusului.
-Este superb. Jerry,vrei să fii apusul meu?
Expresia feței mele îl face să roșească și sa își pună gluga hanoracului pe cap.
Fără să îi ofer un răspuns,îmi întind mâna și îi întorc chipul spre mine. Încep să îi mângâi ușor rana,acesta tremurând ușor sub atingerea mea. Nu știu de ce fac asta. Nu știu exact de ce mai sunt încă în compania lui dar ceva îmi spune că să mă aflu în continuare cu el este o alegere bună.
-Mâna ta e așa rece...
-Și inima la fel.
-Nu pentru mult timp.
Zicând asta se ridică și mă trage după el.
CITEȘTI
Ultimul apus
Short Story"-De ce taci? De ce nu mai sufli? De ce mâna ta nu mai reacționează la atingerea mea? Întreb speriat, albit la vederea ochilor tăi verzi ce cândva erau înflăcărați la vederea fiecărui apus." ~Marcus "-După nopți nedormite, obosită de la gânduri ce m...
