Hmm...Nu e rău deloc ce văd.Îmi pare rău însă că te-am privit în ochi. Nu cred că mai am puterea să primesc pe cineva așa aproape de mine.Probabil te întrebi cum de știu că ești persoana care mi-a invadat tot spiritul.Ei bine, nu am mai simțit asta până acum, e ceva diferit.Încă nu știu sigur dacă acest sentiment îmi place.Ceva din mine îmi spune să mă opresc, că nu meriți, că deși la tine e ceva diferit, voi suferi mult până te voi repara. Ar trebui să îmi pese? Ar trebui să ascult de mine? Sunt nouă la chestia asta cu sentimentele...a little help would be great!:D
Mi-e așa ușor să vorbesc cu tine.Deși nu vorbim mult și nu spunem lucruri importante, vocea ta mă face să am fluturi în stomac. Dar totodată, parcă te-aș cunoaște de o viata.Parcă am fost lângă tine din totdeauna .Și felul în care te miști, felul în care porți blugii, aparent neglijent, dar știu că poziția în care trebuie să stea e bine studiată, obsesia ta pentru papuci, credeai că nu o să-mi dau seama?Probabil îi speli în fiecare seară și îi pui într-un dulap bine sigilat.Și pe sub masca asta de băiat cuceritor, știu că e ceva mult mai profund. Vezi? Parcă te cunosc de o viață.
