Mi otra mitad

Matteo

Nu îmi putea lua gândul de la această idee. Chiar se asemăna cu visul meu... Ce m-aş face fără Matteo lângă mine? Am nevoie de el atunci când îmi e mai greu, am nevoie să mă țină în brațe, am nevoie de simpla lui prezență ca să fiu fericită... Nu, nu se poate aşa ceva...
-Heeei! Iubito?
-Ce?
Tresar deodată la strigătul lui de parcă fusesem pe altă planetă până atunci.
-Ce s-a întâmplat? Ce e cu tine?
-Nu e nimic, stai liniștit, îi zâmbesc.
-Nu pare "nimic", ridicând din sprâncene. Spune-mi... te rog... privindu-mă îngrijorat.
-Serios, nu e nimic. Visam cu ochii deschişi, atâta tot.
-Sigur eşti bine?
-Da, sunt bine.
Îl pup pe obraz şi mă cuibăresc în brațele lui din nou. Poate doar mi se pare mie şi nu e nimic ciudat cu visul pe care l-am avut... Încerc să mă liniştesc şi să îmi eliberez mintea de orice gând negativ. Începe să se joace cu părul meu iar eu închid ochii.
-Te iubesc, ştii?
-Şi eu te iubesc, îl sărut pe obraz.
-Hei, ce faceți? întrebă Nina care era însoțită de Gaston.
-Ne relaxăm... voi ce faceți? răspund.
-Bine... ne gândeam să mergem diseară la filmul acela în aer liber... voi ce ziceți? Vreți să mergeți şi voi?
-Hmm... e o idee bună. Iubito? întrebă Matteo.
-Îmi place. Film să fie.
-Perfect! Ne vedem la 7 acolo, spuse Gaston.
-Te conduc acasă, iubito?
-Da, Matteo.

*Mai târziu*
-Luna, a venit Matteo să te ia! spuse mama.
-Vin imediat!
-Ce mai faci Matteo?
-Sunt bine, mulțumesc. Dumneavoastră?
-Sunt puțin obosită... ştii tu... munca... Apropo, ce mai fac părinții tăi?
-Păi... sunt plecați din nou într-o delegație cu munca. Mereu trebuie să plece în diferite țări pentru câteva zile dar mereu stau mai mult...
-Oh... Îmi pare rău să aud asta... cred că îți e destul de greu fără ei...
-La început a fost dar acum sunt obişnuit cu asta.
-Bună, iubitule. Mergem?
-Da. Pe curând, doamnă Valente. Mi-a făcut plăcere să vorbim, zâmbind.
-Aveți grijă şi să vă simțiți bine, zâmbindu-ne.
-Despre ce ați vorbit? întreb curioasă.
-M-a întrebat de părinții mei.
-A... vreo veste de la ei?
-Încă nu. Nu vreau să mă mai gândesc acum la ei, vreau doar să mă bucur de timpul ăsta cu prietenii mei, zâmbindu-mi.
Îl sărut pe obraz şi ne continuăm drumul. Chiar sunt îngrijorată pentru Matteo. Vrea să pară că nu îl afectează situația dar ştiu că nu e aşa. Îl văd că nu e bine şi totuşi decide să îşi ascundă sentimentele chiar şi față de mine... Of, sper ca seara asta să îl mai detensioneze...
În timp ce toate gândurile astea nu îmi dădeau pace, nici nu observasem că am ajuns.
-Wow! E aşa frumos aici! am exlamat.

-Hai să îi găsim pe Nina şi Gaston, spuse Matteo.
-A! Uite-i acolo! Ce faceți?
-Tocmai ne-am instalat şi noi, răspunse Gaston. Vreți să stați lângă noi?
-Bineînțeles, am spus.
Eu şi Matteo ne-am aşezat în locul de lângă ei. Salteluța era foarte confortabilă.
-Îți e frig? întrebă Matteo.
-Puțin...
-Vino aici! luându-mă în brațele lui călduroase şi protectoare.
-Bine ați venit la "Cinema în aer liber"! Astăzi vom rula un film de dragoste. Vă rugăm să vă dați telefoanele pe silențios şi putem începe. Vizionare plăcută!
În brațele lui Matteo era mereu bine oriunde aş fi fost. Nu eram prea atentă la film căci mă jucam cu degetele lui Matteo, absorbită de el, care şi el la rândul lui se juca în părul meu.
-Simon, ce faci aici?
-Luna... vreau să vorbesc cu tine...
-Dar eu nu vreau.
-Te va părăsi, Luna. L-am auzit când vorbea la telefon. Nu te-a iubit vreodată.
-Ce tot spui acolo?
-O să vezi, Luna. Îți va părea rău că nu ai renunțat la el când încă puteai. Şi mai important îți va părea rău că nu m-ai ales pe mine. Eu te-am iubit mereu, am fost mereu acolo pentru tine, te-am încurajat... dar tu nu m-ai văzut niciodată ca pe un iubit. Eu eram doar " Simon, prietenul" şi nimic altceva. Am încercat tot timpul să îți atrag atenția, să mă observi... să mă vezi cum voiam eu... voiam să vezi că te iubesc mai mult decât ca o simplă prietenă. Dar niciodată nu ai văzut niciodată. În schimb, când l-ai întâlnit pe el, din prima ai simțit ceva mai mult. Ai ajuns să spui că îl iubeşti, şi că el e cel "perfect". Dar ştim amândoi că te mințeai singură. Ştiai ca un băiat ca el nu s-ar uita niciodată la tine şi totuşi ai sperat. Dar totul în zadar. Şi acum te părăseşte pentru că s-a plictisit de tine. Te-am avertizat că băiatul ăsta nu e bun pentru tine, dar nu ai vrut să mă asculți. Dar eu te voi aştepta. O să fiu acolo când o să mă vrei.
-Despre ce tot vorbeşti?! Cum adică "Şi acum mă părăseşte"?!
-Dacă nu crezi, întreabă-l chiar tu. Hei Matteo! zămbi ironic Simon.
-Matteo, spune-mi că e doar o minciună!
-Defapt Luna... Nu e o minciună... Ne despărțim!
-NE DESPĂRȚIM?! Ne despărțim? Ne despărțim...
-LUNA! LUNA, TREZEŞTE-TE!
-Matteo!
-Eşti bine, iubito?
Mă ia în brațe în timp ce lacrimi fierbinți îmi curgeau pe obraz. Ce mi se întâmplă? De ce am astfel de visuri?
-Ce s-a întâmplat? De ce țipai în somn? Şi de ce plângi?
Mă privea cu nişte ochi mari plini de îngrijorare. Trag aer în piept şi îi povestesc visul.
-E în regulă. Linişteşte-te... Nu mai plânge, sunt aici... Hei, uită-te în ochii mei... A fost doar un coşmar. Eu sunt aici, da?
-Părea atât de real...
-Dar nu a fost real, ştergându-mi lacrimile. Totul e bine, iubito... Te iubesc...
-Şi eu te iubesc...
-Vrei să mergem acasă?
-Nu...
-Haide, eşti obosită...
Matteo m-a condus acasă. Tot drumul m-a ținut strâns de mână ca şi cum îi era frică să ma piardă. Încă nu pot să îmi revin după cele două coşmaruri.
-Mersi că m-ai adus acasă, Matteo...
-Noapte bună, iubito. Ne vedem mâine!
Ne luăm în brațe şi apoi ne sărutăm tandru... După câteva momente, ne despărțim.
-Somn uşor, iubitule...
Îl priveam cum se îndepărtează... Nu ştiu ce m-aş face fără el...

*Matteo, la telefon*
-Bună, mamă!
-Matteo... ce faci?
-Tocmai am condus-o pe Luna acasă şi acum mă îndrept şi eu spre casă. Ce s-a întâmplat? Pari tristă...
-Matteo, dragule...
-CE?! CUM ADICĂ NE MUTĂM?!

ÎMI PARE RĂU CĂ NU AM MAI POSTAT CEVA VREME DAR ŞCOALA A ÎNCEPUT ŞI PENTRU MINE.
CE CREDEȚI CĂ O SĂ SE ÎNTÂMPLE CU LUTTEO? OARE SE VA MUTA MATTEO SAU VOR GĂSI O CALE DE SCĂPARE?