Prizoniera

Lectii de viata 2

Fata s-a ridicat si s-a dus spre fereastra.

-Nu stiu de ce viata asta e asa de tarfa.

-Ce vrei sa spui?

-Viata asta mereu a fost nenorocita. Intotdeauna mi-a luat. Nu mi-a dat decat suferinta.

-Nu vorbi asa.. Il ai pe Jack..

-Tu ai idee cum e sa ai grija de un copil nou-nascut? Sa faci de mancare, sa speli, sa calci?

-Nu am trecut prin asa ceva.. Si cred ca ti-a fost foarte greu..

Fata l-a intrerupt.

-Nu s-a ales nimic de mine.. A trebuit da renunt la scoala. Sa ii ajut pe toti. Si in schimb ce am primit? Mai multe griji si responsabilitati.

-Niciodata nu mi-am imaginat ca o da intalnesc o persoana ca tine. Acum am inteles ca tu erai fericita doar de ochii lumii. Sa inteleg ca nevoile de acasa te-au impins sa ajungi in Chicago?

-Da.. Dar mi-a fost aiurea sa iti spun.. Mereu cand ma faceam praf era pentru ca ajungeam cu moralul la pamant. E greu sa nu ai pe nimeni aproape si toate sa iti fuga de sub picioare.

-Doamne, ma furnica pielea. Habar n-aveam ca in spatele unui zambet se ascund atatea greutati. Imi pare atat de rau ca te-am judecat..

-Sunt obisnuita ca oamenii da ma judece. Toata viata au facut-o si sunt sigura ca o sa o faca si in continuare. Dar nu imi mai pasa de ce zic ei. Doar eu stiu cat m-am chinui sa-i ofer lui Jack tot ce avea nevoie. Cel mai mult m-a durut ca el nu a simtit niciodata adevarata iubire de mama.

-Dar a avut si inca are iubirea ta.

-Nu se compara.. Nimic de pe lumea asta nu e ca iubirea de mama. Si multi realizam asta cand e prea tarziu. Eu fiind mica nu stiam ce simt. Dar cum am mai crescut am inceput sa inteleg..

-Nu plange.. Iti voi fi mereu alaturi si o sa te fac fericita. Vei primii ce nu ai avut niciodata.

-Cum ar fi?

-O viata linistita, fericire si iubire. Pentru ca tu chiar le meriti. Nu imi pot da seama de ce mereu sufera oamenii buni si cei rai care fac numai crime si tot felul de aiureli nu au nici o treaba. Sunt relaxati si dorm in fiecare noapte linistiti.

-Cateodata iti doresti sa devii ateu doar din razbunare. Cand vezi ca te rogi non-stop la Dumnezeu si el nu te ajuta.. Ba chiar iti mai da cate o palma din cand in cand.

-Poate ca Dumnezeu ne incearca. Sa vada cat se mult rezistam si cat de usor renuntam la El. Asa ca trebuie sa fim tari in continuare. Nu renunta nici o clipa din a spera. Ca poate atunci cand te astepti mai putin o sa vina momentul ala de fericire care o sa iti puna un zambet imens pe fața.

-In fine.. Am dezbatut ditamai situatia. M-am plans destul.

-Nu te-ai plans. Ci te-ai descarcat. In plus de asta cred ca am si eu dreptul sa te cunosc mai bine.

-Da, asa e. Dar nu prea am gasit momentul potrivit.

-Ba chiar a fost perfect. Trebuie sa vezi si partea buna a lucrurilor. Nu mai fi asa negativista.

Jack s-a trezit si a mers spre ei.

-Abby, de ce plangi?

-Ma gandeam la ceva.

-Am visat-o pe mama.. Era inger si ma strangea in brate.. A fost asa de bine sa stau in bratele ei.. As fi vrut sa mai dorm, ca sa mai stau putin cu ea.

Abby a izbucnit in lacrimi si a plecat.

-Ce a patit?

-Imi povestea ceva.. Si s-a emotionat.

Fata statea...